Prima pagină » Diverse » INTERNAȚIONAL. Guvernul Boris Johnson insistă să obţină un acord post-Brexit între Marea Britanie și UE

INTERNAȚIONAL. Guvernul Boris Johnson insistă să obţină un acord post-Brexit între Marea Britanie și UE

Radu Cristian
INTERNAȚIONAL. Guvernul Boris Johnson insistă să obţină un acord post-Brexit între Marea Britanie și UE

Marea Britanie va refuza orice propunere a Uniunii Europene privind prelungirea negocierilor pe tema relaţiilor post-Brexit, a anunţat joi Guvernul Boris Johnson, în contextul în care a Bruxellesul a avertizat Londra că perioada de tranziţie este insuficientă, relatează Mediafax.

„Noi nu vom cere prelungirea perioadei de tranziţie, iar dacă UE va cere acest lucru vom spune nu. Prelungirea perioadei de tranziţie ar însemna prelungirea negocierilor, prelungirea incertitudinii în domeniul afacerilor, amânarea momentului instituirii controalelor la frontierele noastre. În plus, ne-ar ţine legaţi de legislaţia UE în momentul în care avem nevoie de flexibilitate legislativă şi economică pentru gestionarea reacţiei la pandemia de coronavirus”, a declarat un purtător de cuvânt al Downing Street, citat de site-ul Politico.eu.

Guvernul Boris Johnson a reacţionat astfel la afirmaţiile Kristalinei Georgieva, directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), care a îndemnat Marea Britanie şi Uniunea Europeană, în contextul pandemiei, „să nu amplifice incertitudinea” prin refuzul prelungirii perioadei de tranziţie.

David Frost, negociatorul britanic pe tema Brexit, a amintit că „tranziţia post-Brexit se încheie pe 31 decembrie”. „Noi nu vom cere extinderea. Dacă UE va cere acest lucru, vom spune nu”.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Premierul Boris Johnson speră că va finaliza până pe 31 decembrie 2020 negocierile privind viitoarele relaţii bilaterale. Liderii UE i-au transmis în mod repetat că timpul este foarte scurt. Bruxellesul a avertizat Guvernul de la Londra că va trebui să respecte standardele sociale, de muncă şi de protecţie a mediului pentru a obţine un acord de liber-schimb cu Uniunea Europeană.

Downing Street susţine că vrea condiţii similare cu cele acordate de Uniunea Europeană Canadei, Coreei de Sud şi Japoniei, dar oficiali UE au atras atenţia că situaţia este diferită la nivelul standardelor în contextul proximităţii geografice dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli