Prima pagină » Diverse » ISC va urmări digital lucrările de construcții și investitorii. Ce prevede un act normativ aprobat de Guvern (P)

ISC va urmări digital lucrările de construcții și investitorii. Ce prevede un act normativ aprobat de Guvern (P)

ISC va urmări digital lucrările de construcții și investitorii. Ce prevede un act normativ aprobat de Guvern (P)

Guvernul României a aprobat recent realizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C., în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, a rețelei securizate de comunicații de date de arie extinsă. Practic, ISC va urmări digital lucrările de construcții și investitorii.

Iată ce prevede Hotărârea de Guvern:

Art. 1 – Se aprobă realizarea de către Inspectoratul de Stat în Construcții, în colaborare cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, a rețelei securizate de comunicații de date de arie extinsă pentru Sistemul Informatic Integrat al ISC.

Art. 2 – În scopul realizării obiectivului prevăzut la art. 1, se autorizează Serviciul de Telecomunicații Speciale:

  1. a) să achiziționeze, în conformitate cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, servicii de comunicații de buclă locală sau echivalente, precum și alte tipuri de servicii de comunicații pe care nu le poate asigura cu resurse proprii;
  2. b) să gestioneze rețeaua realizată, respectând cerințele de securitate, disponibilitate și performanță stabilite de Inspectoratul de Stat în Construcții;
  3. c) să asigure transparența accesului și monitorizarea performanțelor rețelei conform standardelor tehnice aplicabile instituțiilor publice cu rețele securizate.

Art. 3 – (1) Modalitatea de decontare a sumelor necesare pentru serviciile achiziționate potrivit art. 2, inclusiv aspectele tehnice privind utilizarea rețelei prevăzute la art. 1, se stabilesc prin protocol încheiat între Inspectoratul de Stat în Construcții și Serviciul de Telecomunicații Speciale, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) Sumele încasate de către Serviciul de Telecomunicații Speciale de la Inspectoratul de Stat în Construcții, în baza protocolului prevăzut la alin. (1), reprezentând contravaloarea serviciilor achiziționate potrivit art. 2, se utilizează exclusiv pentru plata acestor servicii.

Art. 4 – Lista locațiilor care vor fi conectate la rețeaua securizată de comunicații de date de arie extinsă va fi stabilită prin protocolul încheiat între Inspectoratul de Stat în Construcții și Serviciul de Telecomunicații Speciale, conform art. 3 alin. (1).

Art. 5 – Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

„Prin prezentul proiect de act normativ se stabilește cadrul juridic necesar realizării și operaționalizării unei infrastructuri de telecomunicații integrate, sigure și fiabile, destinate susținerii funcționării continue a Sistemului Informatic și de Comunicații al Inspectoratului de Stat în Construcții – I.S.C., la nivelul tuturor structurilor instituției. Proiectul de Hotărâre a Guvernului a fost inițiat de Inspectoratul de Stat în Construcții – I.S.C., instituție aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 92/1996 privind organizarea și funcționarea Serviciului de Telecomunicații Speciale, cu modificările și completările ulterioare”, transmite Ministerul Dezvoltării.

Documentația aferentă proiectului de act normativ include:

Proiect de Hotărâre a Guvernului

Nota de fundamentare

Documentația poate fi consultată și la sediul instituției din Bulevardul Libertății, nr. 16, Latura Nord, sector 5, București – Punctul de informare. Proiectul de act normativ se poate obține în copie, pe bază de cerere depusă la Punctul de informare al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație.

Furnizarea serviciilor de telecomunicații integrate ale ISC va fi încredințată către Serviciul de Telecomunicații Special (STS)

Practic,  este vorba de urmărirea lucrărilor de construcții și a investitorilor, plățile online ale cotelor aferente lucrărilor, taxelor pentru specialiști, autorizarea specialiștilor vor fi eficientizate prin îmbunătățirea și creșterea siguranței platformei informatice a Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC).

În plus, furnizarea serviciilor de telecomunicații integrate ale ISC va fi încredințată către Serviciul de Telecomunicații Special (STS).

Ca atare, ISC va colabora cu STS pentru realizarea rețelei securizate de comunicații de date de arie extinsă.

Aceasta va asigura susținerea activităților instituționale curente și a furnizării serviciilor publice digitale pentru toate cele 52 de  locații ale Inspectoratului de Stat în Construcții.

– internet securizat: asigurarea accesului la servicii de internet securizat, implementarea și operarea de rețele private virtuale (VPN) pentru interconectarea sediului central cu structurile județene ale ISC, precum și furnizarea de servicii integrate de securitate a comunicațiilor, care să garanteze confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea datelor transmise prin rețelele de comunicații

– asigurarea suportului tehnic specializat pentru administrarea, monitorizarea și gestionarea în timp real a conexiunilor de internet și VPN, a componentelor de securitate a comunicațiilor, precum și a echipamentelor utilizate în cadrul infrastructurii de telecomunicații integrate, potrivit Arena Construcțiilor.

Acest suport va contribui la prevenirea incidentelor de securitate, la identificarea și remedierea operativă a eventualelor disfuncționalități și la menținerea unui nivel ridicat de performanță și disponibilitate a serviciilor IT&C.

Recomandarea video

Mediafax
Bolojan a avut PRIMUL CLINCI cu Tomac! Ce și-au spus față în față
Digi24
Măsurile anunțate de Moscova, după ce premierul proeuropean al Armeniei a câștigat alegerile parlamentare
Cancan.ro
Care sunt singurii 3 Faimoși care au REFUZAT să se întoarcă în Dominicană, la marea finală Survivor 2026
Prosport.ro
Fosta noră a lui Ion Țiriac e din nou în centrul atenției. Ileana Lazariuc e definită de lux şi a semnat contractul
Adevarul
Savantul român din SUA care rescrie tratamente pentru boli grave. Cum atacă algoritmii săi bacteriile ucigașe și tumorile
Mediafax
Filmările groazei pe plaja de la Marea Neagră! Turiștii evacuați au rupt-o la fugă când a sunat alarma
Click
Cine era medicul găsit mort în baia Spitalului Floreasca. Alexandru a lăsat în urmă o soție și doi copii. Ce substanță și-ar fi injectat
Digi24
Panică la Kremlin. Serviciile secrete au oprit camerele de supraveghere din jurul lui Putin
Cancan.ro
Nu a primit 100.000 de euro! Câți bani a încasat Gabi Tamaș, de fapt, pentru că a câștigat Survivor 2026
Ce se întâmplă doctore
Ultima DORINȚĂ a medicului rezident de 32 de ani care a murit la spitalul Floreasca! Din păcate, nu a mai apucat
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un șofer de BMW prins cu 102 km/h în Sibiu a scăpat de toate sancțiunile. A spus judecătorilor că nu a văzut intrarea în oraș
Descopera.ro
Plantele „vorbesc” între ele? Ce au descoperit cercetătorii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Descopera.ro
O planetă demult pierdută? Un meteorit rar sugerează existența unei lumi dispărute din Sistemul Solar