Prima pagină » Diverse » Județele în care sunt cele mai mari salarii. Zonele unde salariul mediu net este de 5.000 de lei

Județele în care sunt cele mai mari salarii. Zonele unde salariul mediu net este de 5.000 de lei

Ruxandra Radulescu
Județele în care sunt cele mai mari salarii. Zonele unde salariul mediu net este de 5.000 de lei
Salarii

Un comparator salarial a arătat județele, unde, în prima jumătate a anului, a fost depăşit pragul de 5.000 de lei, ca salariu mediu net. Potrivit acestui indicator, în puține zone din România, salariul mediu net a depășit suma de 1.000 de euro. 

Potrivit comparatorului salarial, cei mai mulți angajați care au salariu mediu net de 5.000 de lei sunt în Bucureşti. În Capitală există de fapt cele mai multe venituri în care veniturile medii lunare sunt de aproximativ 5.665 de lei.

Pe locul 2 sunt, la egalitate, judeţele Cluj, Timiş şi Sibiu, cu 5.000 de lei net pe lună. Pe locul 3 sunt, la fel la egalitate, Iaşi, Braşov şi Constanţa. În aceste judeţe se câştigă în medie 4.700 de lei net lunar.

La polul opus, cel mai prost se câştigă în judeţele Caraş Severin şi Maramureş, acolo unde se câştigă 3.900 de lei pe lună, respectiv Mehedinţi, Giurgiu şi Teleorman cu 3.800 de lei pe lună. Trebuie adăugat faptul că vorbim despre un comparator salarial lansat de o platformă online de recrutări.

Diferențele dintre femei și bărbați privind accesul pe piața muncii rămân semnificative în Europa. Potrivit datelor Eurostat, 80% dintre bărbați lucrează, în timp ce doar 70% dintre femei au o slujbă, deși sunt mai bine pregătite. La noi în țară, sunt și mai puține față de media europeană.

În România, anul trecut 78% dintre bărbați aveau un loc de muncă, în timp ce doar 60% dintre femei lucrau, potrivit Eurostat. Diferențele sunt și mai pronunțate în mediul rural, unde accesul femeilor la piața muncii este limitat. Pentru că ele au grijă de casă, de rudele în vârstă și de copii. Deși femeile sunt mai educate decât bărbații, cu câteva luni în plus, și sunt cele care se prezintă mai bine la interviurile de angajare, sunt mai slab reprezentate pe piața muncii. În România, sunt cele mai mici diferențe de salarizare între femei și bărbați. Țările din Europa cu mai puține femei decât la noi pe piața muncii sunt Grecia și Italia, potrivit Știrile Pro TV.

Autorul recomandă:

Record pe piața muncii. Peste 5 milioane de SALARIAȚI în 2024, cel mai mare număr din ultimul deceniu. Bucura Oprescu: Continuăm investiția în oameni

Piața muncii, în declin în primele 3 luni din 2025. Care sunt cauzele și ce SALARII oferă angajatorii, potrivit unui recent studiu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Prosport.ro
FOTO. Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea Albăstroiu, femeia cu 10 ani mai tânără de care se despărțise la un moment dat
Adevarul
De ce mor de inimă de 2,5 ori mai mulți români decât alți europeni. Semnalele de alarmă care salvează vieți
Mediafax
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește cele mai mari sume
Click
Rocsana Marcu a vândut o vilă de 12 milioane de euro în Dubai cu ajutorul Google Translate! „El nu vorbea o boabă de engleză, eu nu vorbeam o boabă de rusă”
Cancan.ro
O navă a fost lovită de o dronă lângă platforma Pescăruș, 13 marinari sunt daţi dispăruți. Este alertă în Marea Neagră!
Ce se întâmplă doctore
Bianca Rus este de nerecunoscut după ce a slăbit 70 de kilograme. Ce probleme de sănătate a avut din cauza asta
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!