(P) Profesorul îl numește neatent, tu îl știi altfel: când e momentul unei evaluări

„Nu este atent la ore”, „Se ridică mereu din bancă” ori „Pare că visează cu ochii deschiși”… Pentru mulți părinți, acestea sunt primele observații venite din partea profesorilor. Uneori apar încă din clasele primare, alteori chiar din grădiniță. La început, reacția firească este să crezi că micuțul traversează doar o perioadă mai agitată sau că are nevoie de mai multă disciplină. Dar există situații în care comportamentele repetate ascund mai mult decât neatenție sau energie în exces.

ADHD la copii nu arată întotdeauna așa cum își imaginează oamenii. Nu înseamnă doar hiperactivitate, lipsă de concentrare și agitație constantă. Uneori, copilul pare pur și simplu „în lumea lui”, uită frecvent indicațiile, începe multe activități fără să le termine sau întâmpină dificultăți în organizare. Iar atunci când aceste manifestări afectează școala, relațiile și stima de sine, o evaluare poate aduce lumină.

CONTROVERSĂ WSJ: Ambasadoarea SUA în Grecia s-ar fi lăudat la Forumul de la Davos că ar fi finanțată de magnați greci: „Mă adoră”. Cum ar fi reușit să ajungă la evenimentul lui Eric Trump

00:29

FLASH NEWS Protest în centrul Bucureștiului împotriva mișcării Antifa, organizat de o grupare de ultrași. Ce mesaje au scandat cei aproximativ 100 de participanți

23:30

Semne care merită observate

Fiecare copil poate fi neatent sau impulsiv din când în când. Diferența apare atunci când aceste comportamente persistă și influențează activitățile de zi cu zi.

Un copil cu ADHD poate avea dificultăți în a urmări instrucțiuni simple, își pierde des lucrurile, întrerupe conversațiile sau trece rapid de la o activitate la alta. În clasă, poate părea dezinteresat, deși acasă vorbește cu entuziasm despre subiectele care îi plac. De multe ori, părinții observă că micuțul depune efort, însă rezultatele nu reflectă implicarea lui.

Există și copii care nu creează probleme vizibile la școală, dar trăiesc permanent cu sentimentul că nu reușesc „să țină pasul”. Se frustrează ușor, evită temele sau obosesc rapid în activitățile care necesită concentrare susținută.

Important este să privești imaginea de ansamblu. Un comportament izolat nu indică automat ADHD, însă un tipar repetitiv merită investigat.

De ce evaluarea nu este o etichetă

Mulți părinți amână evaluarea de teama unui diagnostic. Există încă prejudecata că o astfel de concluzie „pune o ștampilă” asupra copilului. În realitate, evaluarea are rolul de a înțelege mai bine cum funcționează copilul și de ce întâmpină anumite dificultăți.

Un copil care este constant criticat pentru că „nu este atent” poate ajunge să creadă că nu este suficient de bun sau că dezamăgește permanent. În timp, aceste experiențe îi afectează încrederea în sine și motivația.

O evaluare realizată de specialiști poate diferenția între ADHD, anxietate, dificultăți emoționale, probleme de învățare sau pur și simplu particularități de dezvoltare. Cu cât răspunsurile vin mai devreme, cu atât copilul poate primi sprijin adaptat nevoilor sale.

Cum se desfășoară evaluarea

Procesul de evaluare presupune mai multe componente. De regulă, specialistul discută atât cu părinții, cât și cu copilul, analizează istoricul dezvoltării și poate solicita informații de la profesori, potrivit Evolve Psychology.

Sunt utilizate chestionare, observații comportamentale și, în unele cazuri, teste cognitive sau atenționale. Scopul nu este găsirea unei „probleme”, ci conturarea unei imagini complete asupra modului în care copilul învață, reacționează și gestionează stimulii din jur.

Pentru mulți părinți, evaluarea aduce și un sentiment de ușurare. În locul întrebării „Ce facem greșit?” apar o explicație concretă și posibilitatea unor soluții reale.

Sprijinul potrivit poate schimba totul

Copiii cu ADHD nu sunt leneși, nepoliticoși sau lipsiți de interes. De multe ori, sunt creativi, curioși, spontani și capabili să observe lucruri pe care alții le ignoră. Însă au nevoie de strategii adaptate felului în care funcționează mintea lor.

Sprijinul poate include terapie, consiliere pentru părinți, adaptări școlare sau tehnici de organizare și gestionare a atenției. În anumite situații, medicul poate recomanda și alte forme de intervenție.

Cel mai important este ca micuțul să nu crească având impresia că este „copilul-problemă”. Atunci când este înțeles și susținut corect, poate învăța să își folosească punctele forte și să își gestioneze dificultățile fără rușine sau teamă.

Foto: Pexels