Povestea emoționantă a tânărului din București care o caută pe Bianca, fata de care s-a îndrăgostit iremediabil în tren, în urmă cu aproape doi ani

Povestea emoționantă a tânărului din București care o caută pe Bianca, fata de care s-a îndrăgostit iremediabil în tren. La doi ani de la prima și singura întâlnire, Mihai a decis să facă publică întâmplarea care a devenit imediat virală 

Mihai, un tânăr din București, și-a făcut publică povestea emoționantă și a apelat la ajutorul prietenilor şi necunoscuţilor de pe Facebook, în urmă cu câteva zile, pentru a o găsi pe Bianca, o tânără de care s-a îndrăgostit în tren, în urmă cu aproximativ doi ani.

Povestea lui Mihai Leontescu a devenit la scurt timp virală și a fost distribuită de peste 1.800 de persoane care au încercat să îl ajute pe tânăr să o găsească pe Bianca, fata pe care a cunoscut-o când călătorea cu trenul din Brașov spre București.

ECONOMIE Un fost ministru al Economiei atrage atenția că România ocupă locul doi în UE la ajutorul de stat: „Nu este altceva decât socialism pentru bogați”

23:45

ACTUALITATE Crin Antonescu: „Istoria se falsifică sau se uită. Nu poți să îi ștergi unui om memoriile”

23:33

Întâlnirea dintre cei doi  a avut loc pe 28 octombrie 2018 și a fost momentul în care Mihai s-a îndrăgostit fără doar și poate, iar de atunci tânărul așteaptă melodia unui apus de soare alături de cea care și-ar dori să îi fie mai mult decât o amintire.

„28 octombrie 2018. IR01746. Urc fără bilet în tren și o văd pe ?? în holul trenului șezând pe o treaptă cu spatele la mine. Ceva mă atrage să-i văd chipul.
– Bună, ai cumva bilet? o întreb.
– Da, dar fără loc, îmi răspunde.
– Nu mai aveau nici fără loc, dar îmi fac eu loc, îi zic.
Zâmbește și acel ceva se adeverește.
– Am văzut că sunt 2 locuri libere în vagon. Vrei să mergem?

Ne privim. Zâmbim. Timpul începe să stea în loc. Vagonul începe să se aglomereze. Ușa e automată, dar oamenii nu au răbdare să se deschidă. Decid să apăs eu pe buton înainte să apese ei. Nici măcar nu realizează că ușa se deschide datorită mie. Să fie primit.

2 copii se uită la noi. Nici ei nu aveau loc.
– Să-i invităm să stea cu noi? o întreb.
– Sunt mulți? îmi răspunde zâmbitor.
Sami vorbește cu ea. Rebeca vorbește cu mine. Ne povestesc despre Coco, cățelul lor mare care nu e rău, dar latră.

Vin pasagerii cu bilete cu loc. Le cedăm locurile și ne întoarcem pe hol. Holul trenului se umple rapid cu oameni cu sau fără bilet și aerul devine îmbibat de suflete calde. La un moment dat ?? se dezechilibrează și cade peste un domn în timp ce își cere scuze. A uitat să întindă o mână să se prindă de ??????. Nu știu dacă își cere scuze ei sau domnului. Eu râd (prea) tare.

Încercăm să ținem ușa dintre vagoane deschisă să putem respira. Facem cu rândul și apăsăm pe buton din zece în zece secunde. După câteva mii de secunde o întreb:
– E ok să ne sacrificăm noi să ținem ușa deschisă?
Zâmbește afirmativ.

Mă sună mama. E aglomerat în tren, dar am cunoscut oameni faini care mă fac să zâmbesc. Sunt oameni de treabă în tren, spune ??, tot la telefon.

După Câmpina, am cunoscut-o oficial pe Bianca. E interesată de jurnalism. Nu a auzit de revista DoR, dar va citi articolul Echilibru. I-am recomandat să asculte și noul album Robyn, dar nu am convins-o. Poate într-o zi o să bem un pahar de vin pe blocul meu de pe Calea Victoriei. Nu tot blocul e al meu, dar aș putea face rost de acces pentru un apus de soare pe acoperiș, i-am zis. Ar fi memorabil.

Ne apropiem de București. Aveți cumva un pix, întreb în tren fără ca ?? să audă. Îmi scriu numele pe biletul de tren din tren alături de cuvântul memories cu destinația buzunarului ei. Nu cred că m-a văzut. Nu am vrut să îndrăznesc mai mult. Dacă planetele se aliniază, vom crea amintiri împreună, mi-am zis.

Coborâm din tren și ne îndreptăm spre metrou. Oamenii par mai scunzi decât noi, iar eu nu mai aud nimic în jurul meu. Mă simt mândru să merg alături de ea ca și când noi doi știm ceva ce ei nu știu. Același sentiment pe care îl am atunci când vreau să cuceresc lumea și știu că pot. Secundele trec fără să mai rostim cuvinte și înaintăm împreună cu pași egali. Sufletul meu nu mai căută răspunsuri. Nu mai simte nevoia să demonstreze nimic. Pur și simplu exist. Așa cum sunt. Alături de ea. Așa cum este.

Ajungem la metrou și drumurile noastre se despart. Nu îi cer numele complet și nici numărul de telefon (prea previzibil, îmi zic). Ne zâmbim. Așteptăm amândoi metroul pe peroane diferite. Îi simt prezența de la depărtare. Urcă în metrou și îmi zâmbește. Zâmbesc și eu. Este ora 20:12. Imediat tresare în mine speranța că ne vom revedea. Încă mai aștept a̶m̶i̶n̶t̶i̶r̶e̶a̶ melodia unui apus de soare alături de ??.

28 octombrie 2019. IR01746. Cumpăr două bilete cu loc pentru două suflete fără loc. Nu știu unde vor duce. Dar știu de unde provin. Din inimă.

14 februarie 2020. Please SHARE până ajunge mesajul unde trebuie!”, este mesajul lui Mihai Leontescu.

Sursă foto: Mihai Leontescu/Facebook