Proiectul-mamut al lui Nicolae Ceaușescu, făcut de teama unei invazii sovietice. Este utilizat și în ziua de astăzi

Fostul dictator Nicolae Ceaușescu a rămas cunoscut, printre altele, pentru proiectele megalomane de inspirație sovietică și nord-coreană, pe care le-a lăsat în urmă.

Printre ele se numără construcții uriașe și, pentru unii, nereușite din punct de vedere estetic, precum Casa Poporului sau Casa Presei din București.

Un alt proiect uriaș dezvoltat în perioada comunistă, însă, a fost Canalul Dunăre-Marea Neagră, o investiție uriașă, mai ales ținând cont de economia fragilă a României.

Planuri de a construi acest canal existau încă din secolul XIX. Încă de la alipirea Dobrogei la România, în 1878, a început a fi vehiculată ideea unui al patrulea braț al Dunării, de data aceasta artificial, care să scurteze drumul către Marea Neagră. Condițiile tehnice ale epocii făceau ca o astfel de realizare să fie extrem de dificilă și costisitoare, așa încât regele Carol I, realist, a refuzat să se implice în acest proiect.

Proiectul, reluat în perioada comunistă

În 1949, comuniștii au început să construiască acest proiect și au decis să îi trimită pe deținuții politic să îl realizeze, în cele peste 20 de lagăre de muncă din Dobrogea.

În anii ’50, peste 30.000 de oameni au ajuns pe șantier pentru a se ocupa de marele proiect. La momentul respectiv, autoritățile anunțau despre construcție că va fi gata în cinci ani. Solul nu era, totuși, prielnic pentru a construi ceva atât de mare, cu resursele avute la dispoziție, arată Fanatik.

În rapoartele occidentale ale vremii, însă, proiectul era văzut ca un adevărat eșec. Mașinile și uneltele folosite erau rudimentare, norma de muncă era copleșitoare, iar condițiile de trai nu erau tocmai prielnice. Deținuții politici au avut de suferit pe șantier, iar mulții chiar au murit din cauza condițiilor.

Conform notelor secrete ale spionajului american, Canalul Dunăre – Marea Neagră era destinat să faciliteze intrarea navelor sovietice de 15.000 de tone pe teritoriul țării, după cum arată un raport al Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA).

„Proiectul se baza pe folosirea la maximum a capacităţii de muncă manuală şi la minima folosirea a utilajelor. Fiecare muncitor trebuia să sape între un metru – un metru jumătate şi nouă metri de şanţuri pe zi”, se arată într-o notă a CIA, din anul 1952.

Construcția a fost, totuși, abandonată în 1953 și reluată în epoca ceaușistă.

Ideea reluării construirii Canalului a venit în 1973.

Lucrările la Canalul Dunăre – Marea Neagră, de aproximativ 64 de kilometru, au fost finalizate în 1984, de Nicolae Ceaușescu. După trei ani, a fost finalizată și ramura sa nordică, adică Poarta Albă – Midia – Năvodari, de 31 de kilometri.

Pentru construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, a fost necesară o investiție de aproximativ 2 miliarde de dolari, conform Wikipedia. Alte surse susțin că ar fi vorba despre o investiție de 6 miliarde de dolari.

Inițial, s-a vorbit despre recuperarea investiției în aproximativ 50 de ani. Cu toate acestea, exploatarea canalului aduce venituri anuale care ajung la doar 3 milioane de euro. Astfel, recuperarea investiției s-ar face în minim 600 de ani.

Canalul Dunăre – Marea Neagră este un canal navigabil, aflat în județul Constanța, și leagă porturile Cernavodă de pe Dunăre și porturile Constanța Midia Năvodari de la Marea Neagră. Astfel, drumul către portul Constanța este scurtat cu aproximativ 400 km.