Prima pagină » Diverse » Război în TVR, după ce emisiunea Marinei Almășan a fost sancționată de CNA

Război în TVR, după ce emisiunea Marinei Almășan a fost sancționată de CNA

Război în TVR, după ce emisiunea Marinei Almășan a fost sancționată de CNA

Emisiunea ”Rivalii”, de la TVR 2, realizată de Marina Almășan, a fost sancționată de Consiliul Național al Audiovizualului cu un avertisment.

Sancțiunea a declanșat discuții aprinse, iar Marina Almășan este susținută de mai multe persoane publice, dar și de Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind și filiala MediaSind TVR.

Totodată, MediaSind cere cercetarea disciplinară pentru coordonatoarea Serviciului de Comunicare și protocol al SRTV, Nicoleta Gavrilă, care a emis și transmis în spațiul public un comunicat jenant și umilitor la adresa jurnalistei Marina Almășan, dar și pentru instituția publică de presă, în care SRTV își asuma o vină pe care Comisia de Etică și arbitraj nu o constatase conform prerogativelor legale pe care le deține!

Deși CNA a sancționat doar cu somație, considerând neadecvată difuzarea pe post – în contextul unei emisiuni care trata educația sexuală – melodia satirică interpretată de cantautorul Daniel Iancu, conducerea TVR s-a substituit Comisiei de Etică și Arbitraj. consideră reprezentanții MediaSind și a decis abuziv ca instituția să-și ceară scuze publice, să demareze cercetarea disciplinară împotriva realizatoarei Marina Almășan și să suspende difuzarea emisiunii Rivalii! Precizăm că emisiunea Rivalii la care se referă sancțiunea și care a avut premiera în toamna trecută  a fost înregistrată, vizionată  și a primit inițial toate aprobările din partea aceleiași conduceri a canalului TVR2, care a și dispus reluarea ei în această primăvară, moment în care CNA a primit o sesizare legată de melodia respectivă.

SRJ MediaSind și MediaSind TVR consideră că au fost încălcate flagrant prevederile Legii nr.41/1994 privind organizarea și funcționarea SR și SRTV, potrivit cărora orice decizie privind atragerea răspunderii disciplinare a personalului de specialitate intră în competența Comisiei de Etică și Arbitraj, dar și prevederile Codului Penal privind abuzul în serviciu, având în vedere și prejudiciul financiar și de imagine creat instituției prin nerespectarea celor 12 contracte de sponsorizare a emisiunii Rivalii, obținute de către realizatoarea Marina Almășan, pentru sezonul  prezent  al emisiunii. De menționat ca emisiunea suspendată nu mai are nicio legătură cu vechiul format, cel de anul trecut, schimbându-se atât tematica, cât și concepția regizorală și prezentatorii.

Marina Almășan: ”Traversez foarte greu această perioadă și mă consum foarte mult”

Marina Almășan spune că aceste zile au fost tensionate și nu traversează o perioadă fastă. Dar realizatoarea TV declară că va lupta pentru ceea ce crede.

”Traversez foarte greu această perioadă și mă consum foarte mult. Ceea ce pățesc eu implică, practic, foarte mulți oameni. Suspendarea emisiunii ar implica o echipă întreagă. Toată discuția care se creează în jurul unui fapt minor îmi afectează profund imaginea.

Am fost peste 30 de ani, 33 dacă e să îi luăm după cartea de muncă, angajatul Televiziunii Publice, unul din angajații de top. La un moment dat eram number one în România. E foarte greu să accept ce se întâmplă când văd că imaginea mea este terfelită. În același timp, mă doare, pentru că eu chiar iubesc insituția asta”, spune Marina Almășan.

Prof. univ. dr. Dumitru Borțun: ”Motivele miros a pretexte”

Prof. univ. dr. Dumitru Borțun este de părere că sancționarea emisiunii Marinei Almășan este ”cusută cu ață albă”.

Dacă motivele nu sunt ”legitime”, afirmă profesorul universitar, ele nu sunt ”raționale” sau nu sunt ”morale”.

”Motivele pentru care CNA a avertizat TVR în legătură cu emisiunea Marinei Almășan miros a pretexte. Pretextele sunt niște motive false, care au rolul de a masca adevăratele motive. Când nu poți să arăți motivele adevărate? Când ele nu sunt legitime, nu sunt raționale sau nu sunt morale. În ceea ce privește adevăratele motive ale demersului CNA, ne putem aștepta la orice – de la dorința cuiva de a înlocui emisiunea respectivă cu alta (eventual, cu emisiunea sa), până la invidia unor colegi sau gustul personal al unei persoane cu influență, care nu a gustat cântecul interpretat de Daniel Iancu sau care nu o suportă pe Marina Almășan.

Astfel de intervenții aveau loc frecvent pe vremea ceaușismului, când anumite programe sau personalități artistice erau interzise pentru că președintele Radioteleviziunii Române primea un telefon de la diferite persoane influente: de la Elena Ceaușescu, la soacra unui demnitar. Care era criteriul principal? Gustul personal!”, spune prof. univ. dr. Dumitru Borțun.

Alex Ștefănescu și Florin Zamfirescu îi iau apărarea Marinei Almășan

Mai multe persoane publice i-au luat apărarea prezentatoarei TV Marina Almășan. Printre aceștia se află criticul literar Alex Ștefănescu, actorul Florin Zamfirescu și medicul oftalmolog Monica Pop. Aceasta din urmă susține că a fost interzisă în emisiunea prezentatoarei chiar de către șeful TVR după ce i s-a pus eticheta de antivaccinistă.

Criticul literar a preferat să ofere o reacție satirică cu privire la somația primită de la CNA pentru poezia „Olguța gelofila”. Alex Ștefănescu a explicat semnificație versurilor melodiei are a stârnit controverse.

„Versurile cântecului Olguța gelofila nu au nimic scandalos. Este vorba despre o fantezie satirică, jucăușă și simpatică, pe care numai cineva lipsit de o minimă educație estetică și de umor o poate privi cu dezaprobare”, a precizat Alex Ștefănescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli