Mihai Leu, fostul campion mondial la box, a fost condus pe ultimul drum vineri, 4 iulie, la Hunedoara, orașul său natal. Regretatul campion a lăsat în urmă o familie îndurerată, dar și un real șoc în rândul prietenilor și oamenilor care l-au cunoscut și i-au urmărit cariera. După decesul campionului, în spațiul public au apărut informații referitoare la averea lui. Iată ce a lăsat în urmă ce spunea despre proiectul său de suflet și despre relația cu banii.
Mihai Leu s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani, după o lungă bătălie cu o boală nemiloasă – cancerul. Fostul campion mondial la box a lăsat în urmă o întreagă lume îndurerată. De-a lungul anilor, își construise o carieră impresionantă atât în lumea boxului, cât și ca pilot. Devenise campion național la raliu, iar meseria pe care și-a ales-o era legată și de proiectul său de suflet.
Fostul campion a fost internat în Spitalul Fundeni, pe secția de Terapie Intensivă. Cu o zi înainte de anunțul decesului, reprezentanții unității medicale din București au emis un comunicat cu ultimele informații legate de starea de sănătate a fostului campion mondial la box. Reprezentanții spitalului susțineau că starea lui nu se îmbunătățise. La o zi distanță, Mihai Leu a decedat. Trupul neînsuflețit al campionului a fost transportat la Hunedoara, acolo unde își doarme somnul de veci.
De-a lungul timpului, s-a implicat în proiecte ce țineau de promovarea sportului și educației pentru tineret. De altfel, Mihai Leu a deținut propriul său club – AMC Racing. A organizat și Campionatul Național de Super Rally. De altfel, el și soția lui, Anna Leu, au deținut mai multe firme la Hunedoara. Una dintre ele, care încheiase anul 2024 cu o cifră de afaceri de aproximativ 200.000 de lei, are ca obiect principal de activitate „închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate”. De altfel, soția regretatului campion a mai fost implicată în alte 2 firme.
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F07%2Fmihai-leu.jpg)
Mihai Leu a murit la 56 de ani
Proiectul de suflet al lui Mihai Leu era, de fapt, campionatul național de raliu.
„Campionatul național de Super Rally este proiectul nostru, l-am gândit eu cu soția și băiatul, e un campionat pe care îl punem în aplicare cu toată echipa noastră de la AMC Racing. L-am organizat prima oară anul trecut, iar acum, în 2019, l-am reluat. Ca organizare, pe lângă Super Rally noi mai avem Raliul Aradului, etapă în Trofeul Europei, o etapă de viteză pe traseu montan la Poiana Brașov, care ne dorim să devină internaținală și lucrăm la asta, apoi avem Raliul Sibiului, la care suntem co-organzatori cu o firmă din Sibiu”, povestea Mihai Leu în urmă cu mai mulți ani, arată BZI.
Vezi și: Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, transmisă de familie: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat
De altfel, în cadrul unei emisiuni, în 2023, Mihai Leu avea să facă o serie de precizări legate de averea lui. În cadrul interviului, regretatul campion avea să aducă în atenție relația cu banii. Indiferent de banii pe care îi avea în buzunar, campionul mărturisea că era fericit.
„Să știți că problema financiară este cumva foarte dificil de discutat despre ea, fiindcă sunt oameni care sunt fericiți cu mai puțin, sunt oameni care, oricât ar avea, niciodată nu sunt mulțumiți. Pentru noi (n.r. campionii din sport), să știți că cel mai important este că noi ne simțim foarte bine, eu am mulți prieteni la Hunedoara încă din liceu sau poate mai devreme de liceu, din copilărie. Și întotdeauna, spre exemplu, ne întâlnim cu prieteni sau ieșim undeva, nu se discută niciodată despre bani, despre probleme financiare.
Nu cred că sunt așa de importanți (n.r. banii), bineînțeles că foarte mult contează cât de mult îți dorești ceva sau cât de mulțumit ești. Eu dacă am, să zic, 10 lei în buzunar, sunt fericit, dacă am 100 sau 1000 mă simt la fel de bine și cu ăia”, spunea Mihai Leu, în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Vezi și: Nicușor Dan, după moartea lui Mihai LEU: „Va rămâne în memoria noastră ca o adevărată legendă”
Sursă foto: captură video Youtube