SPERANȚĂ. Povestea unui bărbat, care la jumătatea vieții, năpăstuit de probleme, a învățat să se bucure de lucrurile aparent mici din viață: „Fericirea, pentru mine, este în fiecare dimineață când mă trezesc”

Povestea unui bărbat, care la mijlocul vieții, năpăstuit de probleme de sănătate, lipsa banilor și prejudecăți, își dorește să nu fie o povară și să lase ceva în urma lui. Sărac, bolnav și fără picioare, Alexandru din Călărași, în lumina speranței, a învățat să se întrețină, să lucreze și să se bucure de lucrurile aparent mici din viață, însă atât de importante, șansa de a putea folosi atât mâinile, cât și picioarele și de a te regăsi în fiecare element din jur.

Povestea reală din Bărăgan poate fi exemplul că voința învinge

Un bărbat fără picioare și fără toate degetele la mâini își tencuiește singur casa! Muncește chiar și cu ziua, pentru alții, când găsește lucrări pe care handicapul îi permite să le facă. Povestea reală din Bărăgan  poate fi exemplul că voința învinge, uneori, sărăcia și prejudecățile și destinul, deopotrivă, transmite Digi24.

INEDIT Pompierii au venit cu autospeciale în parcurile pentru copii din Oradea pentru a crea „oaze de răcoare”. Imagini cu „intervenția specială”

23:34

DEZVĂLUIRI Cristela Georgescu, dezvăluiri despre cea mai grea perioadă din viața ei. A traversat „valea morții”

23:09

Vasile Alexandru spune că prefera să lucreze singur, fară ajutoare, din cauza experiențelor nefericite care l-au dezamăgit.

„Ajutoarele pe care le-aș putea chema mi-au făcut numai belele, când mi-au făcut. Și prefer să mă chinui eu singur, decât să mai chem! Nu mai am încredere”, spune Alexandru.

Vasile trăiește în comuna Alexandru Odobescu din Călărași. La 37 de ani, s-a trezit sărac, bolnav și fără picioare. Și le-a pierdut pe rând, din cauza unei boli lipsite de leac, laolaltă cu două degete de la o mână, însă nu speranța! Printre lacrimi și durere, a învățat să lucreze, să se întrețină și să nu devină o povară.

Alexandru își dorește să lase ceva în urma lui: „Vreau să rămână ceva în urma mea. Cine trece pe stradă, să zică: aici a făcut băiatul ăla care n-avea picioare!”

S-a apucat să-și renoveze casa. Se chinuie s-o tencuiască, s-o zugrăvească și s-o dea cadou de nuntă unui nepot care-și vă întemeia o familie.

Vasile  nu are posibilitatea de a se bucura de alte lucruri, decât cele din jurul sau. Pentru Alexandru, fericirea este când se trezește de dimineața și realizează că încă mai are multe de făcut.

„Pentru mine s-au dus muntele și marea! Muntele îl văd la televizor, marea la fel… Fericirea, pentru mine, este… în fiecare dimineață când mă scol, să pot să zic, când deschid ochii, Doamne bine că m-ai trezit și-n dimineața asta! Și toată ziua mă gândesc ce-am de făcut! Nu mai am picioare, dar mi-a dat putere să mă folosesc de mâini. Deci, cu alte cuvinte, nu m-a lăsat de izbeliște”, mărturisește Vasile Alexandru.