Prima pagină » Diverse » STARE DE URGENȚĂ. Titus Corlăţean anunţă condițiile puse de PSD pentru aprobarea decretului prezidențial

STARE DE URGENȚĂ. Titus Corlăţean anunţă condițiile puse de PSD pentru aprobarea decretului prezidențial

STARE DE URGENȚĂ. Titus Corlăţean anunţă condițiile puse de PSD pentru aprobarea decretului prezidențial

Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă care sunt condiţiile puse de PSD pentru a aproba decretul prezidențial în Parlament. Astfel, se ia în considerare ca legea de încuviinţare să includă şi solicitări adresate Curţii de Conturi şi Avocatului Poporului. PSD „se aplecă cu atenţie asupra acelor măsuri excepţionale care vor avea ca efect limitarea exerciţiului liber al unor drepturi şi libertăţi fundamentale” și „va fi atent şi la eventualele tentaţii de a impune cenzură presei româneşti”.

„PSD a acceptat deşi nu ne-a fost foarte simplu să susţinem prin vot, în Parlament, alături de celelalte forţe politice, învestirea Guvernului. Subliniez în termeni foarte fermi că nu este un cec în alb acordat acestui Guvern, iar ca partid politic, PSD, inclusiv la nivelul Parlamentului, va veghea ca măsurile ce vor fi adoptate să corespundă efectiv situaţiei de criză, Constituţiei, legilor ţării şi tratatelor internaţionale care fac referire, între altele, la modul în care se restrânge exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale cetăţeanului”, a spus Corlăţean.

Acesta a avertizat că PSD va reacţiona politic şi parlamentar „la orice tentaţie de abuz care ar putea afecta exerciţiul unor drepturi fundamentale sau care va îmbrăca forma unor interese de grup economice”.

De aceea, PSD solicită Preşedinţiei şi Guvernului ca măsurile excepţionale înscrise în conţinutul decretului prezidenţial privind starea de urgenţă să corespundă „integral şi strict” exigenţelor constituţionale şi legale şi să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat, să fie aplicate în mod nediscriminatoriu şi să aibă caracter temporar.

„Decretul prezidenţial trebuie să precizeze expres şi limitativ care sunt drepturile care se restrâng, limitele şi scopul restrângerii.
(…) În baza legii, preşedintele este obligat să prezinte în termen de 60 de zile de la încetarea stării de urgenţă, o infirmare detaliată asupra evenimentelor care au determinat instituirea unor măsuri excepţionale, acţiunile întreprinse şi măsurile necesare pentru prevenirea unor astfel de situaţii. Vom aştepta, potrivit legii, această informare, la Parlament, din partea Preşedinţiei”, a afirmat Corlăţean.

Acesta a precizat că se ia în considerare ca legea de încuviinţare să includă şi solicitări adresate Curţii de Conturi şi Avocatului Poporului.

„Luăm în considerare ca legea de încuviinţare să includă şi o solicitare adresată Curţii de Conturi de a examina măsurile adoptate, măsurile excepţionale, de a efectua un audit, dar şi solicitare adresată Avocatului Poporului, de a se apleca cu atenţie asupra acelor măsuri excepţionale care vor avea ca efect limitarea exerciţiului liber al unor drepturi şi libertăţi fundamentale”, a precizat preşedintele interimar al Senatului.

Acesta spune că PSD va fi atent şi la eventualele tentaţii de a impune cenzură presei româneşti

„Vom fi extrem de atenţi şi la eventuale tentaţii de a impune cenzura presei româneşti, care, eventual, ar putea să semnaleze public, adoptarea ca şi gestionarea unor măsuri de către Guvern. Astfel de tentaţii să nu se regăsească. Nu vor fi acceptate în conţinutul decretului prezidenţial. Ar putea, de asemenea, (să ascundă – n.r.) alte măsuri cu caracter economic, care să ascundă posibile tunuri economice sau măsuri care să îmbrace haine stării de urgenţă, dar, care, de fapt, să ţină de gestionarea normală de către Guvern, a gestionării stării socio-economice”, a mai spus social-democratul.

Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României în următoarele 30 de zile pe fondul eforturilor de combatere a răspândirii pandemiei de coronavirus, o măsură fără precedent în ultimii 21 de ani. Decretul privind starea de urgență trebuie contrasemnat de prim-ministru, iar acesta va produce efecte de îndată ce va fi publicat în Monitorul Oficial. Decretul este încuviințat Parlamentului în termen de cinci zile de la semnarea acestuia. În condițiile în care Parlamentul și-a suspendat activitatea din cauza epidemiei de coronavirus, parlamentarii ar urma să voteze online.

“Începând de astăzi se instituie starea de urgenţă pe întreg teritoriul României pentru o pentru o perioadă de 30 de zile”, a spus şeful statului la Palatul Cotroceni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Ce arată un sondaj despre femeile din România aflate la menopauză sau perimenopauză?
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!