Prima pagină » Diverse » Suspect prins la o lună după ce a incendiat mașina iubitei sale. Inițial, s-a crezut că focul pornise de la un scurt circuit

Suspect prins la o lună după ce a incendiat mașina iubitei sale. Inițial, s-a crezut că focul pornise de la un scurt circuit

Polițiștii au reținut, noaptea trecută, un tânar de 29 de ani care ar fi incendiat mașina unei cunoștințe, focul propagându-se la alte două autoturisme. Individul a fost prins după o lună de la incident și este suspectat de distrugere, potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei.

„Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 15 Poliție au reținut, joi, un bărbat de 29 de ani, din București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere”, se arată în comunicat.

Cercetările au fost declanșate în noaptea de 27 ianuarie, când la ora 03.50, prin apel 112 a fost sesizat un incendiu la un autoturism, incendiu care s-a extins la alte două mașini parcate, toate fiind distruse în totalitate.

Potrivit Antena 3, mașina incendiată ar fi aparținut iubitei sale, iar gestul său ar fi survenit după o ceartă cu femeia.

„Deși inițial, a existat ipoteza unui scurt circuit, polițiștii au avut anumite indicii că incendiul ar fi putut fi provocat în mod intenționat, astfel ca s-a insistat în strângerea de probe în vederea aflării adevărului. Astfel, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, polițiștii au administrat un întreg probatoriu care a condus la presupunerea rezonabilă că incendiul ar fost provocat, în mod intenționat, de către un bărbat de 29 de ani, cunoscut al persoanei vătămate”, se arată în comunicatul Poliției Capitalei.

Cercetările sunt continuare de polițiștii de la Secția 15 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, iar suspectul – reținut pentru 24 de ore –  va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Legea care schimbă jocul. Cum poate fi DEMIS acum un președinte al României
Digi24
„Nu va exista niciun MiG”. Polonia refuză să mai transmită Ucrainei avioane de luptă. Motivele invocate de Varșovia
Cancan.ro
George Radu și-a PRESIMȚIT moartea. Ce le-a spus luptătorul RXF apropiaților, cu puțin timp înainte de tragedie
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
SURSE Președintele Nicușor Dan este pregătit pentru orice compromis politic. Linia roșie rămâne un guvern cu AUR
Mediafax
Berea pe stadioane, aprobată de Parlament! Vot decisiv pentru modificarea Legii 4
Click
Atentat cu bombă în Monaco, acolo unde își face veacul Mihaela Rădulescu. Reacția vedetei după explozia care s-a soldat cu trei victime
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
BREAKING | Rezultatele de la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Vestea momentului: Roboții umanoizi au început să fie închiriați cu ziua! Cât costă și ce știu să facă
Descopera.ro
În care religie nu ai voie să mănânci cartofi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Acuzații dure de la vârful Vaticanului pentru Uniunea Europeană