Bacalaureat 2026. Examenul național pentru absolvenții de liceu începe azi cu proba de limba română
Elevii de clasa a XII-a încep astăzi probele de competențe pentru Bacalaureatul 2026, care se desfășoară între 8 și 17 iunie și includ evaluări la limba română, limbi străine și competențe digitale, transmite Mediafax.
Probele de competențe din cadrul examenului național de Bacalaureat 2026 încep luni, 8 iunie, și se vor desfășura până pe 17 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Candidații vor susține, în mod cronologic, testările pentru comunicarea în limba română și în limba maternă, pentru competențele într-o limbă de circulație internațională și pentru utilizarea tehnologiei informației.
Aceste probe au rolul de a evalua modul în care candidații comunică, folosesc informațiile în contexte practice și folosesc competențele digitale pe care le dețin, în activitățile de zi cu zi.
Elevii din clasele a XII-a și a XIII-a, inclusiv cei de la seral și frecvență redusă, au încheiat cursurile vineri, 5 iunie 2026, conform calendarului anului școlar.
Cum se desfășoară examenele și ce reguli trebuie să urmeze candidații
La intrarea în sala de examen, candidații trebuie să prezinte un act de identitate valabil, fie carte de identitate, fie pașaport. Regulamentul interzice introducerea materialelor ajutătoare și a dispozitivelor electronice, inclusiv telefoane mobile.
Prima evaluare, proba A, verifică abilitățile de comunicare orală în limba română.
Elevii extrag un bilet care conține două texte, unul literar și unul nonliterar, împreună cu cerințe de analiză. După aproximativ 15 minute de pregătire, candidații susțin prezentarea în fața comisiei și răspund întrebărilor profesorilor examinatori.
Apoi, Proba B este destinată absolvenților care susțin examenul în limba maternă și are o structură asemănătoare cu cea de la limba română, fiind adaptată limbii studiate, precum maghiara sau germana.
În cadrul probei C sunt evaluate competențele într-o limbă de circulație internațională.
Testarea include înțelegerea mesajului oral pe baza unei înregistrări audio, exerciții pentru vocabular și gramatică, dar și o probă orală care presupune monolog, citirea unui text și conversație cu profesorii evaluatori.
Proba D este cea care include competențele digitale și include susținerea unui test pe calculator.
Candidații trebuie să rezolve exerciții legate de folosirea sistemului de calcul, redactarea documentelor, programele de calcul tabelar, navigarea online și folosirea corespondenței electronice.
Cum sunt notate rezultatele examenelor
Rezultatul poate fi echivalat pentru elevii care dețin certificări internaționale recunoscute, precum ECDL sau ICDL.
Potrivit Ministerului Educației, fiecare candidat este evaluat de doi profesori examinatori. Unul dintre aceștia este cadrul didactic care a predat disciplina la clasă, iar celălalt este un profesor specialist desemnat de unitatea de învățământ.
Dacă apar incompatibilități sau lipsesc profesori disponibili, comisia poate fi completată cu cadre didactice din alte școli.
Rezultatele la probele orale și digitale nu sunt exprimate prin note sau calificative de tip „admis” ori „respins”, ci prin niveluri de competență stabilite conform standardelor naționale și europene.
Calendarul probelor de competențe la Bacalaureat 2026
8-10 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
10-11 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
11-12 iunie 2026: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
15-17 iunie 2026: Evaluarea competențelor digitale – proba D
Calendarul probelor scrise din sesiunea iunie-iulie 2026
29 iunie 2026 – Limba și literatura română – proba E.a)
30 iunie 2026 – Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
2 iulie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d)
3 iulie 2026 – Limba și literatura maternă – proba E.b)
7 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
8-9 iulie 2026 – Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor
9-10 iulie 2026 – Soluționarea contestațiilor
13 iulie 2026 – Afișarea rezultatelor final
Recomandarea autorului:
- Indemnizația din educație care nu mai este prevăzută în noul proiect de lege. Ce categorie este afectată
- Ce se întâmplă cu diploma de Bacalaureat, certificatele de competențe și anumite documente ale profesorilor. Guvernul a adoptat o nouă hotărâre
- Evaluare Națională 2026. Elevii de clasa a IV-a susțin azi proba la Matematică şi Ştiinţe ale naturii