Evaluare Națională 2021. Când se afișează primele rezultate

Publicat: 22 06. 2021, 11:30
Actualizat: 22 06. 2021, 11:57
Rezultate examen Sursă foto: MARIAN ILIE/MEDIAFAX FOTO

Primele rezultate ale examenului de Evaluare Națională 2021, organizat în perioada 22-25 iunie, vor fi afișate pe 29 iunie și în aceeași zi vor putea fi depuse și contestațiile. Rezultatele finale vor fi anunțate pe 4 iulie.

Pe 29 iunie, până la ora 14.00, elevii vor primi rezultatele la Evaluarea Națională 2021, care vor fi afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro/2021.

Elevii nemulțumiți de rezultatele obținute la testele de la Evaluarea Națională 2021 pot depune contestații pe 29 iunie, între orele 16.00 și 19.00, și pe 30 iunie, de la ora 8.00 la ora 12.00.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau prin mijloace electronice. Elevii care depun contestațiile prin mijloace electronice trebuie să transmită tot prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate, după caz, să fie mai mare sau mai mică decât nota inițială. Pentru candidații minori, documentele trebuie semnate și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.

Evaluare Națională 2021. Cum se depun contestațiile

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Astfel, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Media generală obținută în cadrul Evaluării Naționale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenții clasei a VIII-a își vor putea continua studiile în învățământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toți elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Calendarul examenelor de la Evaluarea Națională 2021

22 iunie 2021 – Limba și literatura română – probă scrisă
24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
25 iunie 2021 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
29 iunie 2021 – (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
4 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Rezultate la Evaluarea Națională 2020

În 2020, 76,1% dintre elevii care au participat la examen au obținut medii mai mari sau egale cu 5. ​Astfel, din cei 160.468 de candidaţi prezenți:

  • 135.101 candidaţi (76,1%) au obţinut medii mai mari sau egale cu 5;
  • 38.310 candidaţi (23,9%) au obţinut medii mai mici ca 5;
  • 839 candidaţi au obţinut media 10.

Rata de participare a fost de 93%, respectiv 160.468 de candidați prezenți dintre cei 172.531 de elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română, note peste sau egale cu 5 au obținut 135.101 candidați (83,9%), iar 4.587 candidați au fost notați cu 10.

La proba de Matematică, 112.651 de elevi (70,2%) au avut note peste sau egale cu 5, iar 3.251 de candidați au obținut nota 10.


Citește și:

Avem subiectele la Limba și literatura română de la Evaluarea Națională 2021

VIDEO | Cum se rezolvă subiectele la Limba română de la Evaluarea Națională 2021

Evaluare Națională 2021. Când se afișează primele rezultate

Evaluare Naţională 2021. Totul despre desfăşurarea examenelor la limba română și matematică: Calendar, subiecte şi bareme

VIDEO | Evaluare Națională 2021. Sfaturi pentru rezolvarea subiectelor. Cum pot corecta elevii dacă au greșit pe broșura de examen

Evaluare Națională 2021. Modele de subiecte la Limba Română și Matematică. Ce subiecte s-au dat în anii anteriori