Evaluare Națională 2021. Ce reguli trebuie să respecte elevii și ce le este interzis să facă

Publicat: 21 06. 2021, 14:20
Evaluare Națională 2021. Sursă foto: GÂNDUL/Alexandra Pandrea

Anul acesta examenul de Evaluare Națională vine cu un nou set de reguli și schimbări față de anii trecuți. Elevii au voie să sublinieze pe textele de la proba de limba română și pot desena pe foaia de examen la matematică completări pe figurile geometrice, fără ca acestea să fie considerate semne și să anuleze lucrarea. Acestea pot fi făcute cu creionul, stiloul sau pix cu cerneală albastră.

Elevii pot sublinia cu creionul textul din broșură

Cu toate acestea, elevii pot scrie numai cu pix sau stilou de culoare albastră pe foaie de examen, însă pot folosi și un creion pentru subliniere.

„Este o noutate că putem sublinia pe broșură și aceasta va merge la evaluare cu aceste sublinieri. La proba de limba și literatura română, putem sublinia cu creionul pe text, și acea subliniere rămâne. Acest lucru ne va ajuta să răspundem mai bine la acele subiecte grilă, care sunt de fapt niște cerințe obiective. Dacă se întâmplă să greșim, atunci la aceste subiecte grilă unde avem pătrățelele în care trebuie să scriem răspunsul, vom tăia cu o linie orizontală răspunsul respectiv și vom scrie alături”, a mai precizat Teodora Bentz, inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB) pentru GÂNDUL.RO.

Și la proba de matematică, dacă un elev dorește să completeze o figură geometrică, o poate face cu creionul.

De asemenea, dacă simt nevoia să mai facă un alt desen, pentru că nu mai înțeleg foarte bine acel desen pe care au lucrat, în spațiile libere se pot face desene cu creionul”, mai spune inspectorul școlar.

Corecturi permise pe broșura de examen

„La proba de limba română și/sau maternă, un răspuns completat în căsuța de răspuns poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală a literei scrise în căsuță și scrierea în dreapta căsuței asociate răspunsului considerat corect”, potrivit Edu.ro.

Sursă foto: Edupedu.ro

Totodată, la proba de limba română și sau maternă, un răspuns care constă în marcarea cu X a unei opțiuni poate fi corectat prin tăierea cu o linie orizontală marcajului X și marcarea cu X răspunsului considerat corect.

Sursă foto: Edupedu.ro

Corectură la proba de matematică

În ceea ce privește proba de matematică, un răspuns de la Subiectul I sau de la Subiectul al II-lea poate fi corectat prin trăirea cu o linie orizontală și încercuirea altui răspuns considerat corect.

 

Sursă foto: Edupedu.ro

  • La figurile de la proba de matematică sunt permise marcajele pe figură și completarea figurilor cu creion sau stilou/pix de culoare albastră;
  • Este permisă realizarea unor figuri geometrice cu creion sau stilou/pix de culoare albastră în spațiul pus la dispoziție pentru rezolvarea problemelor”

Evaluare Națională 2021. Cu ce NU au voie elevii în sala de examen

Candidaţilor li se interzice să aibă asupra lor, în obiectele de îmbrăcăminte sau încălţăminte, în penare sau în băncile în care sunt aşezaţi în sălile de examen telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul sau de comunicare care permite conectarea la internet, la reţelele sociale, pentru comunicare cu alţi candidaţi, asistenţi din unitatea/unităţile de învăţământ/centrul/centrele de examen sau cu exteriorul.

De asemenea, le este interzis candidaţilor să comunice între ei sau cu exteriorul, să copieze, să transmită materiale care permit copiatul sau să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu exteriorul.

 Ce reguli sanitare trebuie respectate la intrarea în centrul de examen

  • Toate persoanele, atât elevii, cât și profesorii supraveghetori, vor purta mască;
  • Accesul în unitatea de învăţământ este organizat astfel încât să fie asigurată o distanţă minimă de 1 m între oricare 2 persoane;
  • În sala de examen se asigură distanţa de minim 1 m între candidaţi;
  • Sala de examen trebuie să fie aerisită;
  • Parcursul prin curtea şcolii până la intrarea în unitate se va realiza pe un traseu bine delimitat şi semnalizat, respectând normele de distanţare fizică
  • La intrarea în unitate sunt asigurate materiale şi echipamente de protecţie: covoraşe dezinfectante, măşti, substanţe dezinfectante pentru mâini;
  • Intrările/ieşirile, precum şi sensul de deplasare pe coridoare sunt semnalizate corespunzător şi dezinfectate în mod regulat.

Evaluare Națională 2021. Când se intră în sala de examen

Intrarea elevilor în sala de examen se va realiza până în ora 8:30, depozitarea bagajelor urmând a se face într-o sală special destinată, monitorizată audio-video.

Ce proceduri vor avea profesorii asistenți

Caseta de identificare se completează și se sigilează cu etichete conform modelului.

„Se aplică ștampila Evaluare Națională 2021 – C. E. (n. red. centru de examen), atât în interiorul broșurii, la mijlocul paginii lor, conform modelului notarial – jumătate pe pagina din stânga și jumătate pe pagina din dreapta, pentru a prinde fiecare dintre paginile broșuri, cât și peste colțul închis și lipit al lucrării, fără a semna lucrarea, înainte de ieșirea primului elev din sala în care se susține proba”.

Citește Și Evaluare Naţională 2021. Totul despre desfăşurarea examenelor la limba română și matematică: Calendar, subiecte şi bareme

Citește Și VIDEO | Evaluare Națională 2021. Sfaturi pentru rezolvarea subiectelor. Cum pot corecta elevii dacă au greșit pe broșura de examen