Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Alina Feder: „Nu există ca Dumnezeu să nu poată!”

Alina Feder: „Nu există ca Dumnezeu să nu poată!”

Alina Feder este fermă: „Nu există ca Dumnezeu să nu poată!”. Nu există ca Dumnezeu să nu poată să nu știe ce nu înțeleagă exact, să fie amnezic. Nu există astea doar sunt niște proiecții ale minții, explică Alina la podcastul Altceva cu Adrian Artene.

Cum pot fi controlate furia, resenstimentele și cum pot gestionate emoțiile.

Acuma, vizavi cee pui de furie, tot tehnica theta healing spune așa orice îți creează un beneficiu sau ai o motivație, tot ce e beneficiu pozitiv te conectezi la acea vibrație din planul creației și eliberezi furia din rolul ei de a-ți mai crea beneficiu pozitiv, că l-ai deja integrat de la Dumnezeu, explică Alina Feder/

Iar tot ce apare o motivație negativă,  de exemplu

  • furia mă ajută să mă răzbun
  • sau furia mă ajută să îmi pedepsesc copilul
  • sau să-mi pedepsesc părintele
  • sau nu știu să-mi distrug viața

Orice motivație negativă se eliberează

Orice motivație negativă se eliberează. Exact ca și prima parte de eliberare a furiei prin intenție, conectat la energia creației.

Doamne, cum conștient eliberez tot toată această motivație negativă a furiei și în momentul în care toate beneficiile sunt integrate direct de la sursă din vibrație pură și când toate emoțiile.

Care sunt, motivațiile negative care susțineau furia sunt eliberate?

Atunci furia dispare, tot procesul ăsta fiind instantaneu.

Adică nu trebuie să facem asta 30 de zile la rând.

Pur și simplu exersăm și folosim intenția și folosim starea teta a creierului și conexiunea cu sursă și sursa lucrează pentru noi.

Da, nu există ca Dumnezeu să nu poată să nu știe ce nu înțeleagă exact, să fie amnezic.

Nu există astea doar sunt niște proiecții ale minții.

Dar creația din care totul a fost creat și din care și noi am fost creați știe și are întotdeauna la îndemână soluția pentru situația dată, punctează Alina Feder.

Emisiunea integrala AICI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât mai costă o bârfă? Iată femeia care a făcut avere din secrete!
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!