Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Dan Diaconescu, despre perioada în care era un personaj VOCAL și popular în România: „Mă mir că nu m-au omorât!”

Dan Diaconescu, despre perioada în care era un personaj VOCAL și popular în România: „Mă mir că nu m-au omorât!”

Dan Diaconescu, părintele „senzaționalului” din presa românească, dar poate și cel mai controversat, adulat și în același timp comentat ziarist, a fost invitatul din această săptămână al podcastului „Altceva cu Adrian Artene”. Printre altele, el a vorbit despre perioada în care era cel mai vocal și popular personaj din România.

„Eu spun mereu că mă mir că nu m-am omorât. Îi salut, pe această cale. Asta cred eu că acum viața, cumva, evoluează și ei se poartă din ce în ce mai cu mănuși, fiindcă, uite, există toate aceste discuții privind morțile astea subite și oamenii cred că vor să o facă mai discret. Eu am urmărit cazul ăsta, Navalnîi. Eu, la o scară extrem de mică, m-am asemuit mult cu el. Eu am fost cu televiziunea, el era cu online-ul și erau aceleași probleme. El a refuzat să bată palma cu sistemul, s-a și întors în Rusia.

Vă dați seama… ce dilău de om, ce curajos, ce cutezanță, să te întorci în țara în care urma să moară. Și eu, cam la fel. N-am bătut palma cu sistemul, n-am luat blocul acela despre care se tot discută, n-am bătut palma. Ei încă nu m-au omorât, dar m-au curățat, cum se spune, adică n-au ajuns la eliminarea fizică, dar mi-au luat televiziunile, partidul, parlamentarii, libertatea, familia. Părinții mei… eu zic că mai aveau zile și mai trăiau și astăzi, dacă nu se întâmpla toate astea cu mine. Deci, eu cred că m-au avertizat, cum ar veni”, a spus Dan Diaconescu la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”.

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene”, pornește notificările, pentru că în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletului.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de Facebook, Instagram, Tik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

Vezi aici podcastul integral:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Primarul Kievului le cere locuitorilor să părăsească temporar orașul. Avertisment dramatic: „Este o chestiune de supraviețuire”
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Euro se apropie de 5,5 lei. De ce BNR ar putea lăsa leul să se deprecieze
Mediafax
Bruxelles-ul spune „nu” Italiei și Greciei. Cele două țări vor să cheltuiască mai mult pentru a-și proteja cetățenii de scumpirile energiei
Click
Oana Roman a slăbit 18 kilograme, dar totul a pornit de la fiica ei! Câte kilograme a dat jos Isabela
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
16-28 octombrie 1962 – Criza rachetelor din Cuba. Cele 13 zile în care lumea s-a apropiat de războiul nuclear
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ