Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Mircea Oprean, despre durerea lui Zoia Ceaușescu: „Ea a fost mutilată psihic prin tratamentul din pușcărie”

Mircea Oprean, despre durerea lui Zoia Ceaușescu: „Ea a fost mutilată psihic prin tratamentul din pușcărie”

Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceaușescu, a fost invitat la podcastul ALTCEVA, al lui Adrian Artene. El a povestit, printre altele, că fiica n-a avut puterea să revadă imaginile cu execuția părinților. În plus, el a spus despre Zoia: „Ea a fost mutilată psihic prin tratamentul din pușcărie”.

„Pe mine, să zic așa, devenisem eu acum bărbatul în familie. Pe mine nu avea cum să mă rănească, eram mult prea călit, ca să fac chestia asta, însă ea era foarte vulnerabilă. În primul rând că ea a fost mutilată psihic prin tratamentul din pușcărie, domne cum să-mi spui mie că eu am furat, mă faci hoață, păi nu se poate o acuzație mai mârșavă ca asta.

Faptul că părinții au fost asasinați, săraca, nici măcar să meargă la cimitir unde ziceau ăștia că sunt îngropați, nu, pentru că zice, domne, nu e nicio siguranță. Pe mine, în schimb, mă trimitea să merg eu în zilele importante să duc flori acolo și ea era cu sufletul împăcat, de aceea am și continuat procedura, să le fac identificarea, să le fac mormântul separat, să fie împreună, pentru că asta a vrut ea.

(…) Este limpede că acela nu a fost un proces, că chiar și în forma aia nu a fost finalizat, pentru că ei au fost executați înainte să se scurgă zilele pentru care aveau voie să facă apel, am spus, domne, în dosarul ăla nu există nicio probă, dacă justiția ar exista în țara asta, acel procuror ar trebui să fie pedepsit, pentru că el a făcut niște acuzații fără să depună la dosar vreo probă, o dovadă, și am spus: facem procesul ca să vedem probele, dacă aveți probe, domne, asta este, îi executați încă o data, dar faceți un proces până la capăt, ce e prima data în istorie când se greșește un proces?”, a spus Mircea Oprean.

Vezi întreg podcastul, mai jos:

CITEȘTE ȘI:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Parlamentul ar putea fi dizolvat vineri. Planul lui Nicușor Dan dacă Guvernul Niculescu nu are majoritate
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
FOTO. Eugenie Bouchard, apariție spectaculoasă într-o rochie scurtă din piele de șarpe
Adevarul
„AI-ul nu iartă”. Temeri în rândul programatorilor din România: salarii mai mici și joburi în pericol
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Cazări inedite în România: dormi sub stele într-o căruță cu coviltir, cu baie și aer condiționat
Digi24
VIDEO Guvernul hibrid al lui Luca Niculescu: ce nume ar putea face parte din cabinetul tehno-PSD (surse)
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Rețetă supă cremoasă de fasole albă și usturoi. Ai nevoie de doar 5 ingrediente și e ideală pentru sezonul rece
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Afectează ciclismul fertilitatea? Ce spun specialiștii
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!