Prima pagină » Emisiuni » Altceva Podcast » Varujan Vosganian, despre eșecul generației sale de a schimba ceva după 1990: „Am intrat cu spatele în noua lume, poate și pentru că nu am fost educați să fim liberi”

Varujan Vosganian, despre eșecul generației sale de a schimba ceva după 1990: „Am intrat cu spatele în noua lume, poate și pentru că nu am fost educați să fim liberi”

Scriitorul român de origine armeană, Varujan Vosganian, a fost invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, care a fost difuzat sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 19:00. Printre altele, el a vorbit despre generația sa, care ar fi trebuit să aducă o schimbare după 1990 și care n-a mai venit, considerând asta un eșec.

„Generația mea a eșuat! Generația mea, care a fost chemată în 1990 să facă un miracol… nu l-a făcut. A fost cea mai norocoasă generație din isoria omenirii. Singura care a trăit în același timp granița dintre două secole, două milenii si două sisteme economico-sociale diferite. Este singura din lume. Deci, Dumnezeu ne-a dat acest dar și noi n-am fost vrednici de el. În 1990 răcneam, ca din gură de șarpe… «Ce ai făcut în ultimii 5 ani?»! Deci, în loc să spunem ce o să facem noi în următorii 5 ani, noi îi întrebam pe ei ce au făcut în ultimii 5 ani. Noi, în loc să limpezim viitorul, încercam să dăscâlcim trecutul. Noi nu ne dădeam seama că pe locul ăla al trecutului erau mai tari ca noi. Ei se cunoșteau, erau organizați, trebuiau să își apere pielea, deci erau fanatici, în timp ce speranța nu naște fanatism”, a spus Varujan Vosganian, la podcastul ALTCEVA.

„Noi am intrat cu spatele în noua lume și poate, într-un fel, e scuzabil pentru că noi nu am fost educați să fim liberi”, a fost concluzia sa, cu privire la acest subiect.

Varujan Vosganian – scurtă biografie

Varujan Vosganian s-a născut pe 25 iulie 1958, la Craiova, într-o familie de etnie armeană, supraviețuitoare a Genocidului comis împotriva armenilor din Imperiul Otoman între anii 1915-1923.

Vosganian și-a petrecut copilăria și adolescența în orașul Focșani, unde se stabiliseră bunicii lui după tată. Amintirile copilăriei constituie punctul de plecare al cunoscutului său roman „Cartea șoaptelor”, roman ce a fost nominalizat, trei ani la rând, la Premiul Nobel pentru Literatură.

După finalizarea studiilor medii la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, a absolvit Facultatea de Comerț din cadrul Academiei de Studii Economice din București (1982, ca șef de promoție) și Facultatea de Matematică a Universității București (1991). A obținut în 1998 titlul de doctor la Academia de Studii Economice din București, cu o temă privind reforma piețelor financiare.

Este președintele Uniunii Armenilor din România de la reînființarea acesteia în 1990 și prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005. Cărțile sale au fost traduse în peste 20 de limbi.

Urmărește interviul integral cu Varujan Vosganian, sâmbătă, 1 octombrie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.

Vă recomandăm și:

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
În ce condiții ar trebui lăsată deschisă ușa de la baie după duș?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!