Doru Bușcu analizează propunerea lui Mihai Tudose făcută în exclusivitate la Gândul despre un guvern monocolor
Invitat la emisiunea „Ai aflat!”, cu Ionuț Cristache, jurnalistul Doru Bușcu a analizat declarația fostului premier Mihai Tudose din cadrul emisiei de ieri, unde a spus că o variantă bun ar fi și un guvern monocolor. Mihai Tudose a susținut că ar negocia cu AUR pentru un viitor guvern. jurnalistul e de părere că înainte ca Mihai Tudose să spună aceste dezvăluiri, cu siguranță au existat niște discuții în spate. Doru Bușcu e de părere că o eventuală alianță cu AUR e un lucru riscant Urmărește emisiunea aici.
Bușcu spune că PSD transmite semnale că ar vrea alianță cu AUR
Jurnalistul Doru Bușcu spune că prin declarația lui Mihai Tudose de ieri, PSD a transmis de fapt un semnal. De asemenea, a adăugat că discursul suveranist a pornit de fapt del PSD în epoca Dragnea. Bușcu a menționat și că Victor Ponta și-a arătat adevărata față de suveranist.
„E un discurs mult mai lucid, mai rațional și mai inteligent decât ceea ce susține PSD prin vocea oficială a lui Grindeanu: „Nu cu AUR, sub nicio formă”. Sunt în Parlament, reprezintă o realitate politică… Dar să te închizi, să te încăpățânezi în urma unui act politic care a produs o criză, comis chiar de tine, și să te încăpățânezi să nu discuți cu AUR este…
Tudose e mai experimentat decât alți lideri care sunt acum la vârf și sunt sigur că a avut discuții înainte să spună lucrurile astea. El transmite un semnal. Cred că aceste semnale le măsoară cineva și văd cum stau lucrurile. Se poate pleca în vacanță în următoarele 2-3 săptămâni fără grijă, pentru că nu se va întâmpla nimic politic. O eventuală alianță cu AUR e un lucru riscant pentru ambele partide. PSD se poate trezi fagocitat sau semi-fagocitat. Asta e o voce rațională.
Tudose vine și spune: „Bă, sunt partide…. Noi nu facem cu AUR”. De ce nu faceți cu AUR? Dacă măsurăm, luăm criterii la întâmplare. La ce să măsurăm PSD cu AUR? Păi, sunteți pe acolo. La faptul că discursul suveranist a fost lansat în România de PSD, în epoca Dragnea. Principalele politici de tip patriotism național s-au făcut atunci. Ponta însuși și-a scos masca de suveranist timid și e un suveranist serios. Dacă cele două partide se iau de mână și spun: „Noi avem o majoritate”, atunci se ajunge la Nicușor”, a declarat Doru Bușcu.
Tudose a spus în ediția de ieri că un posibil guvern monocolor e o variantă bună
Ionuț Cristache l-a întrebat ieri pe europarlamentarul PSD dacă vede o susținere a guvernării din partea AUR cu un guvern minoritar PSD sau monocolor PSD. Mihai Tudose a răspuns că un guvern monocolor, adică toți miniștrii să fie de la un singur partid, nu ar fi ceva rău, poate chiar mai bine decât „multicolor”. De asemenea, a susținut că este o variantă, dar precizează că a vorbit strict teoretic și că nu a discutat această variantă în partid până acum. Urmărește ediția cu Mihai Tudose aici.
Ionuț Cristache: Adică o susținere a guvernării cu un guvern minoritar PSD? Sau monocolor PSD?
Mihai Tudose: Este și asta o variantă.
Ionuț Cristache: Pentru început?
Mihai Tudose: Da. Este și asta o variantă. Vorbim teoretic, nu am discutat cu nimeni în partid. Vorbim teoretic, dar este și asta o variantă. Ar fi cea mai bună variantă, dacă mă întrebați pe mine.
Ionuț Cristache: Care?
Mihai Tudose: Asta, guvern monocolor. Nu este ceva mai rău decât guvernul multicolor, policolor și așa mai departe.
Mihai Tudose spune că ar negocia cu AUR
Întrebat de moderatorul emisiunii, Ionuț Cristache, care este viziunea lui despre AUR, Mihai Tudose a spus că fiecare partid are niște voturi în spate și a confirmat că ar negocia cu AUR sau cu orice alt partid. Cât despre formarea unui Guvern, Mihai Tudose susține că nu are cu cine să facă negocieri momentan, dar nu există nicio directivă de la Bruxelles care să scoată partidul AUR din schemă.
„Viziunea mea despre orice partid politic din Parlament e următoarea: începând cu cel mai deștept și mai frumos din Parlament până la cel mai prost și mai urât, bă, are niște voturi în spate. Eu personal nu aș avea nici cea mai mică emoție să spun ce vreau să fac eu: 7 puncte. Cu cine negociez? Cu următorul partid: «Bă, uite, asta facem, sunteți de acord?». Negociez cu toată lumea. Mă duc și la celelalte partide mici. Hai să vedem cine nu e de acord. Guvern cu cine e de acord și în funcție de negocieri. Deocamdată, nu am cu cine negocia. Ce negociez eu astăzi? N-am vorbit cu președintele partidului”, a spus fostul premier Mihai Tudose.