Daniel Barbu, un liberal care nu se teme să ceară ajutorul statului: „Nu voi da bani pentru Catedrala Mântuirii”

Publicat: 20/05/2016, 09:02
Actualizat: 21/05/2016, 13:31

Nu vorbește cu pasiune, recunoaște că habar nu are de chestiuni mai tehnice – „nu mă pricep personal la managementul spitalelor”, dar e gata oricând să argumenteze diferențe ideologice. Diferența dintre ALDE și PNL, de exemplu.

Totuși, când e întrebat despre prioritatea numărul unu a Primăriei, are un răspuns surprinzător de exact și ne-demagogic: fuziunea ELCEN – RADET. Daniel Barbu este un liberal care nu se teme să ceară ajutorul statului în această problemă.

Pentru cineva care încearcă să obțină voturi, Daniel Barbu pare să fie insensibil la diversele zone de influență și putere din societate. La întrebarea „Veți da bani de la buget pentru Catedrala Mântuirii Neamului?”, candidatul ALDE răspunde neechivoc: „Simplu și scurt, nu.”

Pentru București, profesorul Barbu ar vrea să introducă o cultură a consultării și ar cam renunța la blocuri. Bucureștiul ideal al primarului ALDE este un oraș în care oamenii își recapătă un simț al comunității.

Sunt lucruri care îl deranjează? Sunt. Daniel Barbu deplânge „cultura asta a plângerii penale, a denunțului, a suspiciunii, cum te supără cineva te duci și faci o plângere la Poliție, la Procuratură, la orice…”. Ar vrea să o schimbe și începe cu sine, amintind că nu a depus plângere acum câțiva ani când a fost victima unei agresiuni în timpul unor demonstrații împotriva proiectului Roșia Montană.

Un detaliu relativ important: candidatul ALDE merge întotdeauna prin București pe la suprafață. Nu merge cu metroul.

Interviul integral:

Domnule Daniel Barbu, sunteți profesor, publicist public și, mai nou, candidat la Primăria Capitalei. De ce ar vrea cineva cu profilul dumneavoastră să se înscrie într-o astfel de cursă? Aș vrea să ținem cont aici că mai toți primarii Capitalei sunt în diverse faze ale procesului penal în timp ce vorbim.

Sunt două motive, unul care este foarte, foarte personal și celălalt, evident, politic. Primul motiv, cel personal, este următorul: când, în 2010, sunt aproape patru ani, am făcut campanie electorală pentru Senatul României, am fost atunci candidat din partea USL și sunt în prezent senator, cetățenii mi-au acordat atunci încrederea. Aveam în mână, sigur era ghidul meu și ceea ce urma să le spun cetățenilor, aveam în mână programul USL și acolo era o prevedere care mie mi s-a părut foarte importantă. Nu o imaginasem eu, dar o susțineam, privitoare la programele de după școală. Urma ca ele să fie generalizate, cel puțin pentru ciclul primar, cu alte cuvinte urma ca toți copiii României, până în clasa a patra urma să fie ținuți în școală ca program educativ, până seara, cu o masă caldă la prânz. Acest lucru nu s-a petrecut, numai că eu, personal, în calitate de candidat, m-am uitat în ochii acestor tinere doamne și le-am spus că voi face acest lucru pentru ele. Nu am reușit să-l fac, din motive, așa cum se spune, independente de voința mea, dar în același timp a fost un angajament pe care eu mi l-am asumat. M-am gândit că în calitate de Primar General, aș putea coordona cele șase primării. Sigur, ele sunt responsabile pentru sistemul școlar din Capitală. Resursele pot fi puse împreună, cele ale sectoarelor, cele ale Primăriei Generale, pentru a realiza fie și numai la nivelul Capitalei acest program.

N-ați reușit atunci și credeți că o să reușiți acum? Credeți onest că o să reușiți să câștigați alegerile de la Primăria Bucureștiului.

Cred onest că am datoria să încerc să le câștig. Sigur, cetățenii sunt cei care vor decide. Sunt conștient de handicapul de a candida din partea unui partid nou, format în urmă cu un an, nici măcar atât. Un partid care nu e masiv, nu avem decât circa patruzeci de parlamentari. Structurile în teritoriu sunt ca la orice început, nu dintre cele mai solide, recunosc acest handicap în raport cu partidele masive, care au rutina alegerilor și care au, evident, și rețele electorale vaste în oraș, cum este PSD-ul sau noul PNL, dar, sigur, am datoria să încerc să fiu cât se poate de convingător în raport cu cetățenii cărora vreau să le cer să-mi încredințeze acest mandat.

Deci acest sentiment al rușinii personale, față de un angajament care nu a fost dus la îndeplinire și cred că ceea ce trebuie să îi caracterizeze pe toți politicienii într-o societate democratică, sănătoasă, este integritatea intelectuală, care înseamnă asta: dacă ai spus un cuvânt, trebuie să încerci tot ceea ce stă în puterea ta să pui în operă ceea ce te-ai angajat să faci.

Al doilea motiv este cel politic, foarte pe scurt voi fi. Fac parte dintr-un partid. Am evocat deja alianța liberalilor și democraților. E un partid nou, un partid de convingeri, cel puțin cei cu care lucrez eu sunt oameni care imediat au convingeri liberale foarte puternice și care au angajamente tari în promovarea democrației și o îngrijorare oarecare față de scăderea calității democrației în societatea noastră. Și mi-au încredințat colegii această sarcină de a fi candidat și mi s-a părut că am obligația, poate tocmai datorită calităților, folosesc termenul absolut neutru, în sensul cel mai plat cu putință, pe care le-ați evocat la început. Sunt profesor. Am o anumită abilitate, probabil profesională, nu neapărat personală, de a formula idei, în mod explicit și, sper, convingător. Deci al doilea motiv este cel de a purta mesajul ALDE, de a-l prezenta cetățenilor atât cât voi fi în stare să o fac.

Vă revendicați de la liberalism. Nu cumva faceți mai degrabă deservicii liberalismului, atunci când candidați separat de noul PNL, cum îl numiți dumneavoastră și împărțiți voturile? Așa cum arată situația acuma, și dumneavoastră, și candidatul noului PNL, nu sunteți pe primul loc.

Da, evident, nu cred că fac un deserviciu, în măsura în care Partidul Național Liberal, noul Partid Național Liberal, în ciuda numelui pe care îl poartă, dar numele nu au întotdeauna o mare importanță…. O scurtă paranteză, președintele Comisiei Europene, precedentul președinte Barroso, conducea în Portugalia lui natală Partidul Social Democrat. Era un partid conservator și popular. Partidul Național Liberal Român, noul Partid Național Liberal, e un partid conservator și popular, nu e un partid liberal.

ALDE în clipa de față este singurul partid politic românesc care își asumă explicit, în program, și prin afilierile internaționale la ALDE european, Alianța Liberalilor și Democraților Europeni și la Internaționala Liberală promovarea valorilor convingerilor principiilor liberale. Deci nu cred că este o concurență, nici măcar loială nu este, pentru că mergem pe culoare diferite.

Sigur, dumneavoastră aveți dreptate, țintim probabil un electorat care, dacă nu e același, în orice caz e unul foarte asemănător. Un electorat de dreapta, extremă dreaptă, dacă e să ne gândim că candidatul PNL, care a intrat până la urmă în cursă, a fost precedat de un candidat care era foarte radical și extremist, deci PNL-ul s-a gândit să țintească un electorat chiar de extremă dreaptă, așa foarte vibrant…

Pe dumneavoastră vă interesează acest electorat?

Pe mine mă interesează toți cetățenii. Ei sigur sunt cu precădere în ceea ce, dacă ar fi să ne luăm după manuale, dar manualele nu corespund întotdeauna și pe de-a întregul realității, concret, societățile se învie, evoluează, se mișcă, scapă definițiilor și rubricilor de manual, ar fi, tehnic vorbind, un electorat de centru-dreapta, nu un electorat de extremă dreaptă.

Despre cel cu înclinații populiste, absolut legitime, n-am nimic de spus, dar nu este electoratul nostru. În același timp, noi ca liberali și democrați, (suntem n.r.) singurii liberali din România și n-o spun cu plăcere, adică nici măcar nu e o mândrie. O spun cu oarecare regret pentru că vechiul Partid Național Liberal a fost desființat în octombrie 2014. E un detaliu tehnic, dar el trebuie știut. A fost radiat din Registrul Partidelor Politice, fiind înscris imediat un nou partid, noul Partid Național Liberal…

Bun, asta este istoria Partidului Național Liberal…

…deci eu țintesc toți cetățenii, că sunt… că manualele le-a situat la dreapta, la centru sau la stânga mă interesează mai puțin, care au sensibilitate democratică, care cred, ca să duc la o singură propoziție ce înțeleg prin sensibilitate democratică, care au convingerea că cetățeanul e mai important decât statul, decât orice altă instituție publică și că unitatea de măsură, tot ceea ce facem în viața noastră comună, în viața pe care o numim politică, unitatea de măsură e cetățeanul. Nu e securitatea națională, nu știu ce luptă împotriva a ceva sau promovarea a ceva, ci este cetățeanul foarte concret, fiecare dintre cetățeni e unic, are o istorie personală, nu e repetabil și așa mai departe.

Niște cetățeni foarte concreți demonstrau acum câțiva ani prin mijlocul Bucureștiului și vă asociau cu proiectul Roșia Montană, ba chiar ați fost cumva victima unui incident violent la un moment dat.

Da, victima unei agresiuni, într-adevăr.

Unei agresiuni, așa ați spus atunci. Întrebarea mea legată de acești cetățeni concreți, ați făcut pace cu societatea civilă care era atunci în stradă?

Da, societatea civilă s-a manifestat atunci în stradă. Nu știu, a rămas anonimă. Eu cu dragă inimă, în calitatea mea de creștin, și încerc să mă port zi de zi ca atare, eu aș face pace cu toată lumea, inclusiv cu dușmanii mei, pentru care sunt dispus…dacă aș avea unii, nu știu să am, dar generic vorbind, sunt dispus să am cele mai cordiale sentimente, fără să uit ceea ce ne desparte, sub raportul ideilor, convingerilor, dar în plan uman nu port ranchiună sau pică absolut nimănui. Acei oameni au rămas fără fețe, fără chip. Asta este problema acestei străzi sau societăți civile, nu-și asumă o identitate, nu stă într-o conversație rațională, argumentată. Eu nu pretind că am dreptate, în tot ceea ce fac. Am doar niște convingeri, în care cred și pe care încerc să le explic pe cât îmi stă în putință celorlalți. Întotdeauna sunt dispus să schimb idei, să aduc argumente, să întoarcem lucrurile pe toate fețele, cum se spune, numai că nu am cu cine.

Acei oameni sunt puternici când sunt gregari, mulți, în stradă, fără nume, fără chip, fără identitate. De altfel, că ați pomenit acel episod, eu nici măcar nu am depus vreo plângere penală atunci, deși am fost presat de Poliție, care aparent nu se putea descurca fără plângerea mea penală. Nu am știut împotriva cui să o fac. Chiar dacă aș fi știut un nume și o față, n-aș fi făcut-o, pentru că detest această nouă cultură care s-a instalat în viața noastră publică, cultura asta a plângerii penale, a denunțului, a suspiciunii, cum te supără cineva te duci și faci o plângere la Poliție, la Procuratură, la orice…

Dar nu puteți să negați că România este afectată de corupție.

Nu, nu neg. România afectată de corupție și cred că ar trebui să se lucreze chiar mai intens și mai sistematic decât se întâmplă astăzi. Acum este așa, pe un sistem care s-ar numi, în limbajul integrării europene, pick and choose, adică sunt aleși pe eșantioane, aproape ca într-o operațiune probabilistică sociologică. Eu aș merge chiar pe operațiune mult mai discretă, dar mult mai eficientă și mai sistematică împotriva corupției.

În cartea dumneavoastră Politica pentru barbari” sugerați că românii nu ar vrea atât să fie reprezentați, cât să fie guvernați. Puteți să explicați foarte pe scurt această idee?

Da, ideea e oarecum simplă, în sensul că, sigur, și o durată istorică mai lungă, dar cu precădere deceniile de comunism ne-au obișnuit pe noi ca cetățeni români, generici, de fapt e vorba de calitatea noastră de cetățeni să așteptăm să ni se facă lucruri, cineva să ne dea ceva, beneficii sociale, locuri de muncă, să ne ia în mâini propria viață și să ne ducă așa ca pe niște copii de la grădiniță și până la vârsta pensiei. Cred că nu e normal. Trebuie să fim o societate de adulți, de oameni, asta este viziunea mea liberală, de oameni care se simt responsabili pentru propriul lor destin, pe care și-l iau în mâini, care au cât mai puțină nevoie de stat și nu apelează la el decât atunci când nu se mai pot descurca singuri și sunt foarte mulți concetățeni, chiar și dintre cei puternici și avuți care au momente în viață când singuri nu se pot descurca și e nevoie ca comunitatea cetățenilor, prin instituțiile ei, pe care le numim generic stat, să intervină.

Eu cred că trebuie să avem mai multă încredere în mecanica reprezentării, în faptul că ne votăm reprezentanți la nivel local consilieri, primari, votăm parlamentari și aceștia iau decizii în numele nostru, ei reprezintă cu adevărat societatea, chiar dacă suntem nemulțumiți adesea de modul în care suntem reprezentați, numai această reprezentare a intereselor generale ale societății merită să fie luate în seamă într-o societate de oameni mândri și liberi.

Cum va arăta Bucureștiul după patru ani de mandat al primarului Daniel Barbu?

Va arăta așa cum vor conveni cetățenii să arate, prin răspunsul pe care îl vor da propunerilor mele sau prin inițiativele pe care ni le vor aduce. Ce vreau să spun cu asta? Un lucru care pare teoretic, dar este foarte simplu și concret și are legătură cu întrebarea dumneavoastră anterioară. Eu îi invit și e punctul principal, aș îndrăzni să spun, al programului meu, pe cetățeni la coresponsabilitate. După patru ani cetățenii, nu toți, nu e omenește posibil, dar mulți dintre ei, nici măcar nu spun cei mai mulți, dacă vor începe să le pese de oraș, să se simtă cu adevărat proprietari, nu numai ai locuinței și ai casei lor, dar și a străzilor, parcurilor, piețelor. Să simtă că e orașul lor, că au drepturi și creanțe. Numai așa își vor da seama după patru ani, dacă a fost un primar bun sau un primar rău.

Cum funcționează această coresponsabilitate”?

E o metodă pe care am propus-o. E metoda centrală, esențială a guvernării orașului, după părerea mea și anume cea a consultării prin referendum, prin corespondență. Sigur, nu are o valoare legală, ci una politică și morală, care pentru cineva ca mine, cred că pentru orice politician cu o brumă de responsabilitate e constrângătoare această valoare, cu alte cuvinte, și costul e foarte mic, mai mic decât un referendum legal, care înseamnă urme, secții de votare, cheltuieli, cetățeni care vin…

Câte astfel de referendumuri aveți de gând să faceți în cei patru ani de mandat?

Ori de câte ori se va ivi o chestiune importantă, în regim de urgență, o chestiune esențială, ceea ce înseamnă investiții majore, de urbanism, ceea ce înseamnă decizii care nu sunt neapărat de urbanism, dar privesc comunitatea în ansamblu. Vă dau un exemplu, mie mi se pare că, de pildă, pentru a trăi altfel decât am fost educați în comunism. Comunismul, dincolo de caracterul criminal al regimului, a încercat să ne schimbe viața, să ne oblige…

Să creeze omul nou, cum se spune…

Exact. Și atunci eu aș îndrăzni să guvernez orașul, să îl administrez mai degrabă în răspăr cu asta, ceea ce înseamnă foarte concret, să le propun cetățenilor, cel puțin în zona centrală a Bucureștiului și în noile spații care pot deveni locuite, terenurile neocupate încă, care sunt ale Primăriilor de sector și Primăriei Generale, să le propun mai degrabă un mod de viață rezidențial, în case, fie individuale, fie cu două, patru apartamente, cu un petic de grădină, adică cultura vieții la bloc să rămână un episod important, semnificativ al vieții Bucureștiului.

Deci în mandatul dumneavoastră n-o să mai vedem blocuri? Nu se vor mai construi blocuri?

E o propunere pe care vreau s-o fac cetățenilor prin referendum, să le trimit acasă această întrebare: Ați fi de acord ca să limităm, de pildă, cota de înălțime a construcțiilor în București, cel puțin în spațiul central, în perimetrul istoric, la șapte nivele maximum? Și cetățenii vor răspunde da sau nu, vor primi acasă un plic cu timbru de retur, deci nu va costa nimic, pur și simplu vor bifa una din opțiuni, o vor pune în plic și o vor arunca în prima cutie poștală. Iată o întrebare care cred că trebuie pusă cetățenilor. În ce fel de oraș vor să trăiască.

Pentru că ați ajuns la referendum și la imaginea viitorului București, sunt două proiecte majore care provoacă discuții intense: Catedrala Mântuirii Neamului și acea moschee finanțată de statul turc care ar urma, teoretic, să fie construită undeva prin nordul orașului. Pentru ele credeți că ar trebui referendum?

Nu, evident că pentru prima cel puțin zarurile sunt aruncate, cum se spune, din informațiile…

…dar n-a fost nimeni întrebat dintre cetățenii orașului…

E adevărat. E ceea ce se numește un fapt împlinit, din datele pe care eu le am clădirea e executată în proporție de 70%, nu și ansamblul, pentru că biserica însăși urmează, din câte am înțeles, să fie centrul unui ansamblu construit. E prea târziu să o mai oprești. E probabil utilă, e un proiect vechi, din anii 20, înțeleg, important pentru mulți. Eu am altă viziune despre cum ar trebui să fie prezentă biserica în viața cetăților, a orașului, nu prin construcții masive…

Haideți să rămânem aici. Pentru Catedrală nu o să faceți referendum?

Nu, e prea târziu. Ea s-a terminat, dar…

…dar pentru moschee?

Pentru moschee ar putea fi întrebați cetățenii dacă își doresc sau nu, deși aici este un mare risc, care a fost foarte complicat de Guvernul precedent, prin acest acord cu statul turc, adică a devenit un fel de chestiune internațională, peste capul Capitalei, pentru că altfel răspunsul tehnic ar fi fost: orice grup de cetățeni în București, că suntem un oraș european și liber, că sunt musulmani, că sunt budiști, că sunt creștini de diverse confesiuni, au dreptul să-și exprime credința, inclusiv prin ridicarea unui locaș de cult, în condițiile planului de urbanism general, cu toate autorizațiile necesare. Acum chestiunea a scăpat oarecum din mâna bucureștenilor. Terenul care este alocat este un teren al Guvernului, nu este al Capitalei, ca să se poată răzgândi următorul primar.

Da, dar autorizațiile de construcție de la Primărie

Vor fi date de Primărie și în măsura în care îmi va fi mie dat să le acord, voi fi extrem de atent la respectarea întocmai a literei, nu numai a spiritului legii.

Veți da bani de la buget pentru Catedrala Mântuirii Neamului, dacă va mai cere Biserica Ortodoxă?

Simplu și scurt, nu.

Suntem în plin scandal al dezinfectanților. Sunt sigur că și dumneavoastră îl urmăriți așa cum îl urmărim și noi. Primăria are un rol important în sănătatea publică, are niște spitale în subordine, are niște atribuții care au legătură cu zona de sănătate. Cum ați gestiona de la Primărie un scandal de felul acesta? Presupun că acest scandal nu se va termina până când noul primar va intra în Primărie.

Da, e o dramă într-adevăr care, vă asigur, e oarecum amplificată cu conotații ideologice, mi se pare mie. Înțeleg că 17 dintre cele 19 spitale bucureștene, care sunt administrate de Primărie, spitale sunt mai multe, dar numai 19 cad în sarcina Primăriei Generale ar fi fost afectate în urma investigației care s-a făcut și a analizelor efectuate. Au fost afectate de o asemenea gravă neglijență. Sigur e o gravă neglijență care ține de managementul spitalelor. Știți unde ar fi grija mea? Să despart apele foarte atent, să nu aruncăm blamul asupra sistemului ca atare, pentru că dacă sunt infecții în spitale, e un lucru foarte simplu la care puțini se gândesc. Primele victime sunt medicii și personalul medical, pentru că noi suntem bolnavi, mai puțin sau mai mult grav, stăm o zi, stăm o săptămână, stăm o lună într-un spital. Unii dintre noi pot lua infecții specifice nozocomiale, cum spun specialiștii, dar medicii, dar personalul medical care stă acolo uneori șapte zile pe săptămână, multe ore pe zi, mai mult de opt. Acest personal e expus permanent, deci medicii, personalul, sistemul cum s-ar spune n-are nici un interes să existe asemenea infecții.

Ceea ce vreau eu să înțeleg e ce faceți dumneavoastră.

E o problemă de management. Managementul trebui să aibă… nu mă pricep personal la managementul spitalelor, dar standarde există și știu ce ar trebui să le cer managerilor.

Două lucruri pe care le-ați cere.

Maximă atenție. Există o anumită neglijență și o preocupare sporită pentru integritate, pentru că într-adevăr e inadmisibil și, dacă vrei, și spirit liberal, să ai o singură companie, nu vreau să o atac, toată lumea este în cârca ei acum și-i dă pumni. Nu știu dacă a greșit grav sau nu, rămâne ca autoritățile competente să stabilească. Oricum e inadmisibil ca o singură companie să devină furnizor aproape universal și obligatoriu de consumabile. Trebuie să existe concurență, pentru că numai concurența între mai mulți furnizori de consumabile și utilități pentru sistemul sanitar și asta e o înțelepciune liberală elementară, asigură calitate, asigură integritate. Când ai monopol, cum aparent această companie ajunsese să aibă nu numai în București, ci pretutindeni, atunci devii leneș și nu mai ești atent la calitate, pentru că nu îți mai amenință nimeni poziția dominantă. Deci voi avea grijă, ca să sintetizez răspunsul, ca nimeni, nici în sistemul sanitar, nici în cel de educație, nici în sistemele guvernate de Primărie, să nu dețină astfel de monopoluri, pentru că ele tind să fie leneșe și neglijente, criminale uneori.

Pentru că ați amintit de sistemele aflate sub coordonarea Primăriei, mi-aduc aminte că la un moment dat ați fost protagonistul unui scandal destul de mare, când ați declarat că un program medical, cel de prevenire HIV SIDA, are un buget cam mare, comparat cu bugetul culturii. Erați ministru pe vremea aceea și erați nemulțumit de bugetul Ministerului Culturii. În lumina acestei afirmații acum v-aș întreba care credeți că este prioritatea numărul unu pentru administrația bucureșteană? Ce anume va fi pentru dumneavoastră primul lucru de care vă veți ocupa acolo? Care e prioritatea principală?

Prioritatea zero este realizarea fuziunii între ELCEN și RADET, transformarea noii entități în societate comercială, e mai ușor de gestionat o societate comercială, decât o Regie.

Și cu datoriile ce-o să faceți?

Datoriile trebuie negociat cu Guvernul și cu Comisia Europeană o schemă de ajutor de stat. Deci RADET-ul nu poate…

Un liberal care cere ajutor de stat. Nu pot să nu remarc…

Da, pentru că datoriile nu sunt imputabile nici măcar ultimului mandat de primar. Ele sunt istorice. Merg pe douăzeci de ani în urmă. Sunt, să spun așa, însumarea unui șir mult prea lung de neglijențe, poate și de corupție, în orice caz neglijență și proastă administrare. Și bucureștenii astăzi, cei care trăiesc astăzi nu pot fi făcuți responsabili. Schemele de ajutor de stat sunt legitime în Uniunea Europeană, dacă sunt foarte bine fundamentate, mai ales că cele mai multe datorii și asta e… sunt datorii redundante și la RATB și la RADET, adică sunt… marea masă a datoriilor în clipa de față, pentru că ele sunt de durată lungă au ajuns să fie penalitățile la datoriile acumulate. Cetățenii Bucureștiului datorează ANAF-ului sume absolut exorbitante practic pentru nimic, pentru că doar un proces contabil s-a rostogolit din cauza proastei administrații.

Și ultima întrebare, domnule profesor, când coborâm la stația de metrou Nicolae Teclu în ce cartier și în ce sector suntem?

Nu știu să vă spun. Eu nu merg cu metroul niciodată, numai la suprafață umblu.