Ce au descoperit polițiștii care l-au anchetat pe violatorul de copii ucis după ce a evadat din închisoare. Fiica vitregă trăia un coșmar
Costinel Popescu, violatorul de copii împușcat mortal de polițiști după ce a evadat din Penitenciarul Craiova, tranformase într-un coșmar viața fiicei sale vitrege, care, la momentul comiterii faptelor, avea numai 13 ani. Polițiștii care l-au anchetat pe Popescu au descoperit că, timp de mai multe zile la rând, fetița a fost violată și bătută cu sălbăticie, inclusiv în locuri publice din Craiova.
Deținutul Costinel Popescu a evadat marți după ce a fost scos la un punct de lucru situat în afara Penitenciarului Craiova, cu toate că era încarcerat în regim de maximă siguranță, după ce fusese condamnat, în 2024, la 11 ani și 4 luni de detenție.
Bărbatul fusese închis după ce își violase fiica vitregă, în vârstă de numai 13 ani.
În schimb, potrivit unor surse judiciare, Popescu continua să aibă relații bune cu fiul său natural. De altfel, înainte să fugă de la punctul de lucru, îl anunțase pe băiat, la telefon, că urmează să-i facă o surpriză.
Evadatul a avut complici
Violatorul și-a planificat fuga cu ajutorul unor complici, care i-au lăsat haine de schimb într-un cimitir situat chiar lângă punctul de lucru. Ziua evadării nu ar fi fost aleasă la întâmplare, în condițiile în care, marți, șef de escortă urma să fie un polițist de penitenciare lipsit de experiență profesională.
Popescu a fugit în jurul orei 12:00, când s-a îmbrăcat în cimitir cu un trening negru și o șapcă roșie, după care a dispărut. Lipsa acestuia a fost descoperită abia la ora 14:30, când s-a dat alarma.
Ulterior, anchetatorii au stabilit că fugarul s-a urcat într-un taxi și a plecat spre comuna Brabova. Acolo a și fost observat de polițiștii doljeni, care, după ce au tras mai multe focuri de avertisment, l-au împușcat mortal.
Victima, violată în Parcul Romanescu
Surse judiciare au dezvăluit, în exclusivitate pentru Gândul, ce au descoperit polițiștii care au instrumentat ancheta demarată pe numele lui Costinel Popescu, în vara lui 2023. Din cercetările judiciariștilor craioveni reiese că bărbatul a chinuit-o pe fiica lui vitregă zile în șir, iar violul a fost comis în Parcul Nicolae Romanescu.
Conform datelor din dosarul lui Costinel Popescu, la data de 23 iunie 2023, acesta a dus copila în parc unde a supus-o la perversiuni sexuale. Două zile mai târziu, individul s-a dezbrăcat de la brâu în jos, în fața fetei. Incidentul s-a produs chiar în casa din Craiova în care acesta locuiește împreună cu mama victimei și cu fiul pe care îl are cu femeia respectivă.
O zi mai târziu, în timp ce se aflau la țară, în localitatea Trestienii de Jos, într-un acces de furie, violatorul a bătut-o pe fată cu palmele peste față. Mult mai brutal a fost, însă, a doua zi, când au revenit în apartamentul de la oraș.
Aici, la data de 27 iunie 2023, Popescu a bătut-o pe fetiță cu o bâtă, pe tot corpul. Victima nu a mai suportat, iar o zi mai târziu a mers la IML Craiova, unde legiștii au stabilit că a suferit leziuni traumatice care necesită 6 – 7 zile de îngrijiri medicale.
Ce au decis judecătorii craioveni
Pentru probatoriu, polițiștii au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere, au interceptat convorbiri telefonice, au făcut audieri și l-au dus pe violator în parc, la locul faptei.
În plus, din verificări a reieșit faptul că violatorul mai avusese de-a face cu Poliția și fusese deja fotografiat și amprentat.
Costinel Popescu a fost arestat preventiv și a rămas după gratii până la data condamnării definitive. Pe lângă cei 11 ani de detenție, violatorul de copii își pierduse dreptul de vot, dreptul de a fi tutore sau curator și dreptul de a mai comunica cu victima.
„În baza art. 38 alin.1 şi art. 39 alin 1 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele cu închisoarea aplicate inculpatului Popescu Tiberiu Costinel, aplică pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, la care se adaugă 1/3 din celelalte pedepse aplicate, respectiv, sporul 1 an şi 4 luni închisoare, inculpatul Popescu Tiberiu Costinel urmând să execute pedeapsa rezultantă de 11 ani şi 4 luni închisoare”, se arată în decizia magistraților Judecătoriei Craiova.
AUTORUL RECOMANDĂ: