Prima pagină » Actualitate » Părinții din Timișoara care și-au violat copilul timp de cinci ani, PROTEJAȚI în închisoare. Cei doi soți își dau întâlnire în fiecare săptămână

Părinții din Timișoara care și-au violat copilul timp de cinci ani, PROTEJAȚI în închisoare. Cei doi soți își dau întâlnire în fiecare săptămână

Părinții din Timișoara care și-au violat copilul timp de cinci ani sunt protejați în închisoare

Părinții din Timișoara condamnați la ani grei de pușcărie după ce, ani la rând, și-au violat împreună propriul copil, folosind inclusiv un câine, se bucură acum de un tratament preferențial în penitenciar. Ce doi soți se întâlnesc săptămânal, iar femeia ar fi primit drept de muncă în afara închisorii, pentru ca pedeapsa să fie cât mai blândă.

Cei doi soți din Timișoara au început în 2015 să-și abuzeze sexual fiica, atunci în vârstă de opt ani, pe care o aduceau în patul conjugal în mod obișnuit. Abuzurile s-au produs până în 2021, când fata, care ajunsese la vârsta de 13 ani, a povestit unei colege de clasă o parte din ceea ce i se întâmpla acasă. Deși ar fi trebuit să fie un secret, colega i-a spus mamei sale, care a anunțat conducerea școlii.

Așa a fost declanșată o anchetă care a scos la lumină faptul că soții Dumitru și Tica Subotnicu au folosit ca obiect sexual inclusiv câinele familiei, pe care l-au asmuțit să întrețină relații de natură sexuală cu propriul lor copil. Părinții îi explicaseră fetei că trebuie să învețe ce înseamnă sexul pentru a nu se face de râs atunci când va avea un prim iubit.

Cei doi au fost arestați preventiv, iar după un lung șir de termene au fost condamnați definitiv la data de 11 februarie 2022, când bărbatul a primit 10 ani și 4 luni de închisoare, în timp ce soția s-a ales cu o pedeapsă mai mică, de 8 ani și 4 luni.

Surse din Administrația Națională a Penitenciarelor au spus, în exclusivitate pentru Gândul, că ambii soți au fost încarcerați la Penitenciarul Arad, în condițiile în care acea închisoare are și secție pentru femei.

Tatăl violator, pus la adăpost între patru prădători sexuali

Sursele citate au precizat că soții Subotnicu se întâlnesc în fiecare lună câte o oră. Pentru că nu sunt vizitați de nimeni, aceștia nu au bani în cont decât foarte rar. Și asta pentru că, deși are pedeapsă mare, femeia ar fi încarcerată în regim semideschis și chiar ar fi scoasă la muncă remunerată, în afara penitenciarului, la o fabrică de volane auto.

Totodată, sursele citate au precizat, pentru Gândul, că Dumitru Subotnicu muncește la curățenie, în sensul că spală holurile.

Pentru a nu fi bătut sau abuzat sexual de alți deținuți, în condițiile în care violatorii au viață grea în detenție, bărbatul a fost cazat într-o celulă cu alți patru violatori, care, vinovați de același gen de infracțiune, se tolerează ușor unii pe alții.


CITEȘTE ȘI:

Cum a încercat bărbatul care și-a ars mătușa de vie să scape de un sfert din PEDEAPSĂ. Este fiul fostei gărzi de corp a lui Gigi Becali

Cât i-au plătit ”călăii” afaceristului Ioan Crișan ”Frizerului” pentru dispozitivul folosit în atentatul din Arad. AMENINȚĂRI cu ”mortăciuni la activ”

„Filiera” banilor. Noi detalii-șoc din SCANDALUL influencerilor care fac campanie pe TikTok pentru unul dintre candidații la Președinția României

Cum i-a lăsat ancheta DNA fără PROTECȚIE pe angajații „fideli” ai șefului de la Operațiuni Speciale Oradea care a mințit pentru Victor Micula

Cum l-a „ÎMPROPRIETĂRIT” Nicolae Ciucă pe Klaus Iohannis, în 2022, cu palatul din Aviatorilor. Renovarea a costat 9 milioane € din bani publici

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Dragoș Pîslaru: Decizie finală pe cererea de plată nr. 3 din PNRR: am reușit să recuperăm 350,7 mil. euro
Digi24
Haos pe Aeroportul Otopeni la revenirea Dianei Șoșoacă în țară, după ce Parlamentul European i-a ridicat imunitatea
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A murit pe Valea Prahovei! Medicii nu au mai putut face nimic
Prosport.ro
Raluca Zenga a atras toate privirile cu apariția ei. La 44 de ani, arată spectaculos: „Superbă!”
Adevarul
Marea păcăleală a șoferilor: de ce sunt mai multe accidente vara decât iarna? Luna în care riscul de impact este maxim
Mediafax
Bolojan: Primul contract finanțat din SAFE, semnat la Suceava pentru A7
Click
Alertă în Europa: risc ridicat de atentate. MAE avertizează cetățenii români care merg în Marea Britanie
Digi24
Rusia va extrăda în România unul dintre cei mai căutați infractori, aflat pe lista Most Wanted. Cine este Vasile Rodideal
Cancan.ro
ULTIMA ORĂ! A fost găsit mort în București. Avea doar 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Imagini rare cu Daniela Crudu de când s-a retras din tv. Cum arată acum fosta asistentă tv! Fanii au rămas uimiți: „Și când te gândești ce frumoasă a fost Cruduța”
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Cârlig de remorcă neomologat: Cât e amenda în 2026 și ce trebuie să faci ca să intri în legalitate
Descopera.ro
Surpriză! Cum ne ajută berea sănătatea?
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag? – Toatăăă!
Descopera.ro
Vasele de sânge descoperite în oasele de T. rex schimbă tot ce știam despre dinozauri