Prima pagină » Față în față » VIDEO | România are o rată a natalității ridicată față de alte țări

VIDEO | România are o rată a natalității ridicată față de alte țări

Ioana Tudorascu

Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică, a fost invitatul lui Ion Cristoiu într-o ediție transmisă live de Gândul. Acesta a declarat că în perioada 2009-2020 s-au născut în străinătate și au fost declarați în România în jur de 350 de mii de copii. Urmăriți aici, integral, emisiunea „Față în față cu Ion Cristoiu”.

„Există un fenomen interesant pe care trebuie să îl avem în vedere. Sunt persoane care au plecat în străinătate și e posibil ca în perioada de pensionare să se întoarcă în România. Toate aceste lucruri pot avea un impact economic și social. În statistică sunt câteva cifre interesante și cred că ar trebui luate în considerare. În perioada 2009-2020 s-au născut în străinătate și au fost declarați în România în jur de 350 de mii de copii. Asta înseamnă că cel puțin un părinte e plecat din România, copilul a fost născut în străinătate, iar părinții au venit și l-au declarat în România, chiar dacă el e plecat în țara în care s-a născut sau a revenit. Este un număr foarte mare”, a declarat președintele Institutului Național de Statistică.

Conform acestuia, în perioada anilor 2000, cei mai mulți români plecați în străinătate erau la vârsta de 25, 35 și până în 40 de ani. S-a schimbat structura pe vârste, dar, conform statisticilor, în prima perioadă erau persoanele tinere și foarte tinere.

Tudorel Andrei a adăugat că nu putem vorbi de mai multe nașteri a românilor din străinătate decât din țară. De asemenea, avem o rată a natalității ridicată în raport cu ceea ce se întâmplă în alte țări din Occident. Franța este și ea o excepție.

Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, pe pagina de Facebook Gândul și pe canalul de YouTube Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Cât timp trebuie să aștepți înainte de a urca la volan după ce ai consumat alcool?
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!