Starul din „Urzeala Tronurilor” care a ajuns la psihiatrie după ce s-a alăturat unei secte. Actrița s-a lăsat păcălită de un „vraci bioenergetician”

Publicat: 26 05. 2026, 22:09
Actualizat: 26 05. 2026, 22:14

Hannah Murray, cunoscută din serialul „Urzeala Tronurilor”, a suferit o cădere psihică devastatoare, după ce s-a alăturat unui „cult wellness”.

Vedeta în vârstă de 36 de ani, interpreta lui Gilly din celebrul serial HBO „Urzeala Tronurilor”, a vorbit despre experiența nedorită în cartea „The Make Believe: A Memoir of Magic and Madness”.

Hannah a recunoscut, potrivit express.co.uk, că nu a crezut niciodată că va deveni vulnerabilă într-un asemenea mediu ezoteric.

„E ușor să mergi, să spui „Păi, niciodată nu mi s-ar putea întâmpla mie”, dar ne facem un deserviciu, când spunem asta, pentru că nu știi exact cum va fi”, a declarat Hannah. Actrița a explicat cum s-a implicat într-un grup (căruia nu i-a dat numele) după o întâlnire cu un așa-zis „vraci bioenergetician”, în timp ce filma pentru producția „Detroit” (2017).

A renunțat la orice formă de wellness

Hannah, care a interpretat și rolul lui Cassie din serialul „Skins”, a declarat că s-a alăturat sectei la 27 de ani.

Ea a descris atmosfera din jurul grupului ca fiind intensă și manipulatoare pe plan emoțional.

„Experiența mea a fost puternic erotizată, chiar dacă nu s-a petrecut nimic fizic”. Vedeta l-a descris pe liderul cultului drept un tip carismatic și provocator, în mod deliberat, care ar fi exercitat o influență puternică în rândul sectantelor.

Actrița a cheltuit mii de dolari în căutarea „înțelepciunii și unicității”, înainte de a suferi o psihoză terifiantă, ajungând chiar la psihiatrie. Ulterior, Murray a fost diagnosticată cu tulburare bipolară.

Aceasta a spus că experiența a schimbat fundamental relației ei cu tot ce înseamna wellness și terapii alternative.

Fără meditație, cristale și… yoga

Hannah a recunoscut că acum evită practicile asociate cu spiritualitatea și cultura de auto-susținere, precum meditația, cristalele și yoga.

„Nu mai meditez. Nu mai intru în magazinul cu cristale. Nu mai fac yoga”, a declarat Hannah

Starul HBO a devenit mai conștient de cultura „bunăstării personale” și cum afectează wellness-ul viața de zi cu zi, avertizând că oamenii vulnerabili, care caută un răspuns, pot fi atrași cu promisiuni de vindecare sau transformare. „Promisiunea a fost seducătoare și a creat dependență”, a mai spus actrița.

Sursa foto: Captură HBO / Envato (main)

Autorul recomandă: