Care sunt planurile gigantului Carrefour după ce pleacă din România. Retailerul intră pe o piață în plină expansiune

Publicat: 28 10. 2025, 13:32
Program Carrefour de Crăciun 2023 / Sursa FOTO: Facebook

Carrefour vrea să se retragă din România, după 24 de ani de prezență pe piață. Deși cifra de afaceri a crescut la 12,5 mld. de lei, francezii vor să renunțe la lanțurile de magazine din țară. Acum Carrefour își accelerează extinderea pe piaţa produselor bio și achiziționează lanţul francez Le Grand Panier Bio.

După ce a abandonat 13 țări în ultimii ani, Carrefour încearcă să-și facă simțită prezența pe piața produselor organice. Retailerul francez vrea să achiziționeze lanțul francez de supermarketuri ecologice Le Grand Panier Bio. Tranzacția presupune preluarea a 15 magazine situate în regiunile Auvernia și Bretania prin intermediul filialei So.bio, achiziționată de Carrefour în 2018.

 

Prin această achiziție, Carrefour vrea să își accelereze poziționarea pe piața produselor bio prin cele trei mărci pe care le deține, So.bio, Bio c’Bon și cea mai recentă achiziție, Le Grand Panier Bio.

Carrefour s-a retras de pe mai multe piețe în ultimele luni

Retailerul francez, al doilea cel mai mare la nivel global, s-a retras de pe mai multe piețe, inclusiv din Italia, Grecia, Singapore, Malaezia și Columbia și își planifică ieșirea și din Indonezia și Turcia, transmite publicația franceză LSA. Carrefour vrea să se retragă și din România după 24 de ani de prezență pe piață și o cifră de afaceri netă care a crescut de la 3,9 la 12,5 mld. lei.

Ieșirea de pe mai multe piețe și extinderea către zona de produse bio ar avea la bază noua strategie a directorului general Georges Plassat. Noul CEO are o reputație când vine vorba de reducerea costurilor fără concesii și își dorește modernizarea hipermarketurilor din piețele-cheie din Franța și Europa de Vest.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Carrefour dispare din România. Retailerul francez a mandatat banca BNP să caute cumpărător

Consiliul Concurenței a descins la cele mai mari supermarketuri din țară. Produsele lactate, în vizorul inspectorilor. Retailerii riscă amenzi uriașe