Prima pagină » Economic » Carrefour vrea să intre în noul mall din București, în locul rețelei Cora

Carrefour vrea să intre în noul mall din București, în locul rețelei Cora

Carrefour vrea să intre în noul mall din București, în locul rețelei Cora
Grupul Benevo negociază cu rețeaua franceză Carrefour deschiderea unui hipermarket în mall-ull Victoria City dezvoltat pe terenul fostei fabrici Textila Dacia din Bucureștii Noi, în locul rețelei Cora, care a renunțat la proiect, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piața imobiliară.

Încheierea unui contract cu o rețea de hipermarketuri este o condiție obligatorie pentru ca un dezvoltator să înceapă construcția unui centru comercial.

Grupul Benevo, fondat de omul de afaceri canadian Michael Topolinski, și-a anunțat de mai mulți ani intenția de a dezvolta un centru comercial pe terenul din apropierea stației de metrou Jiului, iar în primăvara acestui an a obținut autorizația de construire pentru ridicarea mallului, începerea lucrărilor fiind pro­gra­mată pentru luna iulie.

„Negocierile cu antreprenorul general sunt finalizate, iar semnarea contractului este programată pentru miercurea viitoare (30 iulie)”, declara în vara acestui an Topo­lins­ki, afirmând totoda­tă că cei de la Cora au în continuare contract de închi­riere pentru proiectul din Bucureștii Noi.

De atunci însă compania nu a mai anunțat alte termene pentru proiect. Reprezentanții Benevo nu au răspuns solicitării MEDIAFAX legată de negocierile cu rețeaua Carrefour.

Pe de altă parte, reprezentanții Carrefour România nu au comentat informațiile.

„Carrefour România nu comentează aceste informații. Vă putem confirma că ne continuăm expansiunea pe toate formatele, toate deschiderile urmând a fi comunicate în mod oficial, la momentul oportun, atât către presă cât și către consumatori”, au declarat reprezentanții rețelei de retail.

Grupul francez a încheiat în acest an mai multe contracte cu dezvoltatorii de centre comerciale în București și în țară. Astfel, Carrefour va fi prezent în centrul comercial Veranda, dezvoltat de omul de afaceri Florin Pogonaru în apropierea Pieței Obor, unde a închiriat 10.000 de metri pătrați și de asemenea a cumpărat 12.000 metri pătrați în mall-ul ParkLake care a fost anunțat de Sonae Sierra și Caelum în Titan.

De asemenea, rețeaua de hipermarketuri va fi prezentă și în centrul comercial pe care fondul de investiții NEPI urmează să îl dezvolte la Timișoara. Pe lângă acest proiect, Carrefour mai este prezent și în Shopping City Târgu-Jiu și Vulcan Value Center din cartierul Rahova al Capitalei, ambele deschise în acest an de NEPI.

Reprentanții Cora România nu au comentat in­for­mațiile până la transmiterea acestei știri. Grupul francez a anunțat în vara acestui an că a oprit procesul de ex­pan­siune pe piața locală, dar la acea vreme își menținea intenția de a des­chide în Bu­cureștii Noi.

Printre viitorii chiriași anun­țați în cadrul centrului comercial Victoria City se mai numără retailerii H&M, C&A, Hervis, Mango, Deichmann sau Koton, precum și un cinematograf Cine Grand cu opt săli.

Michael Topolinski a mai fost implicat în proiectul Vulcan Value Center, livrat în acest an de NEPI, și controlează fabrica de pompe Aversa de la Obor.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!