Prima pagină » Economic » Doi prieteni au construit împreună o afacere de 5 milioane de euro. Apoi unul dintre ei a început să fure

Doi prieteni au construit împreună o afacere de 5 milioane de euro. Apoi unul dintre ei a început să fure

Doi prieteni au construit împreună o afacere de 5 milioane de euro. Apoi unul dintre ei a început să fure
După ce a lucrat ani buni în mai multe companii din industria farmaceutică, arădeanul Istvan Komporaly a decis că nu îl prinde munca de simplu executant și, prin urmare, a pornit un business propriu în 2008, scrie Business Magazin.

Deși a studiat medicina, nu a profesat niciodată și a ales să își construiască o carieră în farma. Compania Berlin-Chemie, ajunsă ulterior lider pe piața de antidiabetice orale, intra în 1997 pe piața locală și, după șase ani în care a colindat la început orașele din Harghita, Covasna și Brașov și apoi pe cele din întreg Ardealul, a fost promovat ca director național de vânzări. A primit apoi o ofertă de la Ozone, divizia de retail de generice a grupului A&D Pharma, vândută ulterior Labormed, și a decis să accepte poziția de senior project manager pentru Europa de Sud-Est timp de aproape un an. Ulterior a încercat să aducă în România operațiunile companiei Beres, cel mai mare producător de medicamente fără prescripție din Ungaria.

Întâmplarea a făcut ca unul dintre furnizorii de produse farmeceutice pe care îi cunoștea să nu fie mulțumit de distribuitorul local. Îl cunoștea pe acel reprezentant al companiei și au pornit un business împreună. În patru ani, afacerea a ajuns de la zero la 5 milioane de euro din distribuție de produse de plasmă umană.

Probleme au apărut când asociatul a început să îl fure, iar în decembrie 2012 businessul dispărea de pe piață. „Când te asociezi cu cineva, fă bine și cunoaște foarte, foarte bine acel om. Dacă nu, verifică tot ceea ce face, nu se știe când asociatul va încerca să-și asume toate meritele și să arunce în curtea ta orice greșeală. Sunt foarte mulți oameni care pentru 100-200 de euro în plus fac orice și vorbim de sute de euro în plus la salarii de mii sau zeci de mii de euro”, spune antreprenorul, care a pornit ulterior o nouă afacere, de data asta alături de soția sa.

CITEȘTE ÎN CONTINUARE PE BUSINESS MAGAZIN

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
„Soțul meu e îndrăgostit de valetul lui”. Fratele Prințesei Diana, adevărul despre momentul care l-a șocat
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Legătura dintre tensiune și degradarea cartilajului, descoperită de oamenii de știință
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!