Prima pagină » Economic » Finanțe » Pensii » Șeful Casei de Pensii: „Trebuie să creștem punctul de pensie. Este o măsură care se impune de la 1 ianuarie 2023”

Șeful Casei de Pensii: „Trebuie să creștem punctul de pensie. Este o măsură care se impune de la 1 ianuarie 2023”

Șeful Casei de Pensii: „Trebuie să creștem punctul de pensie. Este o măsură care se impune de la 1 ianuarie 2023”
Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii / Sursa foto: Facebook

Președintele Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, afirmă că pensiile trebuie majorate cu același procent și nu diferențiat. Astfel, majorarea punctului de pensie se impune chiar de la 1 ianuarie 2023, a mai spus el.

„Casa Națională de Pensii este o instituție tehnică de aplicare a legislației în vigoare și aceasta este una dintre ipotezele de lucru în momentul de față vehiculate.
Așteptăm cu toții ca să se ia o decizie în perioada imediat următoare, astfel încât să reușim noi, ca instituție tehnică de aplicare a legislației, să implementăm această majorare a pensiilor.

Vreau să fac o precizare. În primul rând, noi trebuie să creștem pensiile tuturor beneficiarilor noștri, pensionarii, și trebuie să creștem valoarea punctului de pensie. Aceasta este prima măsură pe care trebuie neapărat și care se impune de la 1 ianuarie 2023.

Şeful Casei de Pensii: „Trebuie să majorăm toate pensiile din sistemul public de pensii”

Sunt măsuri complementare cele cu privire la majorarea acelor pensii, a unor persoane care sunt defavorizate, dar se impune în primul rând majorarea punctului de pensie.

În primul rând, aș vrea încă o dată să precizez acest lucru, trebuie să majorăm toate pensiile din sistemul public de pensii.

Aproximativ 5.000.000 de pensionari trebuie să beneficieze într-un fel sau altul de această majorare mult așteptată începând cu 1 ianuarie 2023.

Așteptăm decizia care trebuie să vină cât de curând. În coaliție trebuie să existe această decizie și noi efectiv trebuie pur și simplu să o aplicăm”, a declarat şeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Ionuţ Stroe, anunț important pentru pensionari: Cu siguranţă va exista spaţiu bugetar şi pentru pensii

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a spus că va exista spaţiu bugetar pentru majorarea pensiilor, în aşa fel încât aceste venituri să acopere pierderea puterii de cumpărare generate de inflaţia înregistrată în ultimele luni.

„Cu siguranţă va exista spaţiu bugetar şi pentru pensii, ţinta de 15 procente care e în directă relaţie cu rata inflaţiei probabil că va fi una suficientă pentru a acoperi parte din pierderea puterii de cumpărare a pensionarilor rezultate urmare a creşterii inflaţiei.

Vom traversa împreună, în mod responsabil, toată această perioadă foarte, foarte grea”, a afirmat Ionuţ Stroe.

Partidul Național Liberal a propus, recent, o majorare a pensiilor de 15 procente, dacă bugetul va permite acest lucru. 

„Am discutat la nivelul partidului că trebuie să găsim soluţia prin care să acoperim creşterea inflaţiei care e de peste 15%. Dacă bugetul va permite, propunerea PNL este de 15%”, a spus Nicolae Ciucă, luni, la finalul unei şedinţe a conducerii PNL.

La rândul lui, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că 15-16% este „procentul corect” cu care trebuie mers în anul 2023.

Nicolae Ciucă anunță că pensionarii vor primi și în 2023 ajutorul de 50 de euro acordat la fiecare două luni

Premierul Nicolae Ciucă a vorbit joi, 10 noiembrie, despre programul Sprijin pentru România. El a dat asigurări că până la jumătatea lunii decembrie bugetul pentru anul viitor va fi aprobat în Parlament și va conține și banii pentru continuarea programului „Sprijin pentru România”.

Astfel, pensionarii vor primi și în 2023 cei 50 de euro acordați la fiecare două luni.

Prezent la Vicovu de Sus, acolo unde s-a întâlnit cu reprezentanţii administraţiei publice locale din judeţul Suceava, primul-ministru a vorbit despre situația bugetului pe anul viitor.

„Ştiu că este o discuţie pe faptul că ne-am angajat să avem un proiect de buget cât mai repede, până la sfârşitul lunii octombrie. Nu am reuşit acest lucru pentru că este pentru prima dată în România când se realizează bugetarea pe programe. Ori, fiecare minister trebuie să facă în aşa fel încât să-şi asigure proiectarea bugetului, proiectul de buget, cât şi încărcarea datelor pe programe şi nu am reuşit să finalizăm, dar vă pot da asigurări că până la jumătatea lunii decembrie, aşa cum am discutat calendarul, vom avea bugetul aprobat în Parlament”, a declarat Nicolae Ciucă.

El a precizat că măsurile cuprinse în programul „Sprijin pentru România” vor continua şi în 2023.

În ceea ce privește creşterea pensiilor şi a salariului minim, urmează să se ia o decizie finală în funcție de proiecția bugetului pe anul viitor.

„În acest moment, sigur, există acest angajament ca pensiile să fie crescute în limita inflaţiei, deci cu cât a crescut inflaţia, să putem să acoperim această pierdere în bugetul fiecărei familii. Şi, de asemenea, să identificăm toate celelalte măsuri pe care putem să le luăm pentru cetăţenii vulnerabili. Vă rog să aveţi încredere că, aşa cum nu i-am lăsat să sufere până acum, nu-i vom lăsa nici anul viitor”

„Măsurile pe care noi le-am adoptat, cei 50 de euro la fiecare două luni, vor continua şi în anul viitor, şi, desigur, vom găsi şi alte soluţii pentru a putea să-i sprijinim” – Nicolae Ciucă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cuba susține că a ucis patru persoane după focuri trase de o ambarcațiune din SUA
Digi24
O țară din Europa se pregăteşte să includă utilizarea banilor cash în Constituţie
Cancan.ro
Surpriză la Asia Express 2026! Cu cine va face echipă Gabi Torje în competiție
Prosport.ro
FOTO. Renegatul lui Gigi Becali și-a părăsit soția și s-a cuplat cu ispita de la Insula Iubirii
Adevarul
Rusia trimite migranți în Europa prin tuneluri secrete din Belarus
Mediafax
Abrudean, despre lentoarea deciziilor în coaliție: „Există oarecare opoziție din când în când”
Click
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Digi24
Stephen Hawking, în dosarele Epstein. Fotografie cu fizicianul zâmbind pe un șezlong, alături de două femei în bikini
Cancan.ro
Cine este Lăcrămioara, iubita lui Florin Prunea? Deși nu a divorțat, Hanțu se afișează cu femeia în vârstă de 50 de ani
Ce se întâmplă doctore
Alimentele ieftine cu care Nicoleta Luciu a slăbit 35 de kg, în mai puțin de două luni. Sunt accesibile tuturor
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Numar record de amenzi, în San Francisco, după ce Poliția a montat radare fixe: Peste 90.000 de abateri, în doar 5 luni
Descopera.ro
Medicul gladiatorilor! Cine era omul care-i trata pe războinicii Romei?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Iubito, ce aș putea face să mă ierți că te-am înșelat?
Descopera.ro
Cercetătorii chinezi au inventat o baterie care ar putea revoluționa industria energetică