Leu peste leu. Cum au ajuns covrigăriile „reginele” afacerilor din România. Care este topul simigeriilor și unde se află Luca și Petru

Publicat: 19 02. 2026, 15:26
Actualizat: 19 02. 2026, 15:26

Profiturile cumulate ale companiilor din producția de panificație și patiserie au crescut de aproape 11 ori în perioada 2008-2024, în timp ce afacerile au crescut de 4,7 ori, iar numărul de angajați a crescut cu 63%, arată o analiză realizată de Termene.ro. În 2024, peste 7.000 de covrigării au înregistrat o cifră de afaceri netă cumulată de 12,9 mld. lei, un sold al profitului net de aproximativ 1,6 mld. lei și peste 60.000 de angajați. 

Marja netă calculată la soldul profitului net a plecat de la un minim de 1,88% în 2008 la un maxim de 5,73% în 2024. Minimul perioadei a fost 2012, cu o marjă de -0,95%, iar maximul a fost 2023, cu 9,57%. De asemenea, marja netă calculată la profitul net se situează la un maxim de 10,98% în 2023, comparativ cu un nivel de 3,7% în 2008, iar minimul a fost de 2,45% în 2012. Pe de altă parte, profitul brut cumulat al sectorului a evoluat de la 121 mil. lei în 2008 la aproape 1,3 mld. lei în 2024, o creștere de 948%.

sursa foto: Termene.ro

Numărul angajaților din sector a crescut cu 63%

Numărul angajaților din producția de panificație și patiserie a crescut de la un minim de 37.322 de oameni în 2008 la 61.021 de angajați în 2024, adică o creștere de 63%. Minimul de angajați a fost înregistrat în 2008, iar maximul în 2024. În plus, odată cu creșterea volumului de angajați, a crescut și productivitatea de la un minim de 73.952 lei/angajat în 2008 la un maxim de 211.100 lei/angajat în 2024, o evoluție de 185%. Raportată la soldul profitului net sau al pierderii nete, productivitatea a trecut de la un profit de 1.392 lei/angajat în 2008 la un profit de 12.103 lei/angajat în 2024.

sursa foto: Termene.ro

Cum arată topul angajatorilor din industrie

Conform analizei realizate de Termene.ro, cel mai mare angajator din producția de panificație și patiserie este Tinervis Group, companie care operează covrigăriile Luca, care a avut afaceri de 617,1 mil. lei în 2024, un profit net de 38,9 mil. lei și 2.691 de angajați. Vel Pitar urmează în clasament și a înregistrat afaceri de peste 914 mil. lei în 2024, un profit net de 99,1 mil. lei și 2022 de angajați. Podiumul companiilor din producția de panificație și patiserie este completat de Brio Group, companie care operează covrigăriile Petru, care a avut afaceri de 114,4 mil. lei în 2024, un profit net de 1,3 mil. lei și 629 de angajați.

RECOMANDAREA AUTORULUI: