Prima pagină » Economic » Macroeconomie » Agricultură » APEL: Agricultorii cer urgent un miliard de lei, după secetă. Care vor fi consecințele dacă nu vor primi banii în 30 de zile

APEL: Agricultorii cer urgent un miliard de lei, după secetă. Care vor fi consecințele dacă nu vor primi banii în 30 de zile

APEL: Agricultorii cer urgent un miliard de lei, după secetă. Care vor fi consecințele dacă nu vor primi banii în 30 de zile

Cei 90.000 de fermieri români cărora seceta de anul trecut le-a afectat culturile de primăvară, pe o suprafață de 1,2 milioane hectare, riscă să intre în faliment dacă nu primesc urgent ajutoarele financiare estimate la un miliard de lei.

Banii sunt necesari pentru a însămânța din nou terenurile, dar și pentru a-și achita datoriile către furnizori. Patru dintre cele mai importante asociații agricole din România au trimis, în numele celor aproape 90.000 de fermieri afectați, adrese către Guvern, Ministerul de Finanțe, Ministerul Agriculturii, Senat și Camera Deputaților.

Sub denumirea Alianței pentru Agricultură și Cooperare, semnează petiția România ProAgro, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR).

Documentul arată că seceta a afectat, la nivel național, culturile de primăvară în cazul a 72.000 de persoane fizice (totalizând 249.000 ha), 6.500 persoane juridice (675.000 ha) și 10.200 persoane juridice de alt tip decât SRL sau SA (293.000 ha).

Semnatarii s-au întâlnit la finalul lunii ianuarie cu Adrian Oros, ministrul Agriculturii, care le-a transmis că efortul bugetar estimat este de aproximativ 1 miliard de lei. Și dacă s-ar da, banii ar acoperi doar o mică parte din dezastrul produs în sectorul agricol.

„Din situațiile financiare aferente lunii decembrie 2020 și transmise către ANAF, rezultă o scădere a cifrei de afaceri cu peste 70% comparativ cu perioada similară anului 2019, pentru exploatațiile aflate în zonele afectate de seceta pedologică”, se arată în petiție. Ori, conform legii, sprijinul nu poate depăși 40% din valoarea lucrărilor efectuate.

Criza plutește în aer

Fermier în Argeș, Mircea Băluță este director executiv al Cooperativei Agricole Argeș Biosud și unul dintre semnatarii petiției, în calitate de președinte al Uniunii de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV). Seceta a afectat aproximativ 80% din suprafața județului Argeș, respectiv 140.000 ha. În cazul său, culturile compromise se întind pe 1.890 ha.

„Consecințele deja au fost, pentru că au fost contracte de livrare pe care nu am putut să le onorăm, cu toate că nu ne-am hazardat la cantități mari”, susține Băluță. Situația încă nu este disperată, deoarece a reușit să găsească înțelegere și păsuire din partea furnizorilor. În lipsa subvențiilor, ar putea deveni. Per hectar, cheltuielile de producție au fost și de 2.800 – 3.000 lei. Despăgubirea, de aproximativ 900 lei, ar permite continuarea activității.

„Avem nevoie de bani, să-i dăm băncilor, firmelor de leasing, furnizorilor de inputuri, și astfel s-ar debloca lanțul de aprovizionare”, susține Băluță.

Pe de altă parte, spune Raul Marian Mărunțoiu, fermier din Constanța, fără sprijin guvernamental ar fi un cataclism financiar. „Ne paște falimentul”, spune acesta. În cazul său, culturile de pe toate cele 1.400 hectare administrate au fost compromise, în diferite grade.

Criza alimentară plutește în aer

În județul Iași, Tiberiu Stan gestionează 1.600 de hectare. Din acestea, 740 au fost afectate de secetă: a reușit să recolteze doar 2 tone de porumb la hectar față de 12 tone, în anul precedent. Au fost și zone unde nu s-a strâns nimic.

Stan este vicepreședinte în Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) Iași, organizație ce reunește fermieri mici, cu 40-50 ha, dar și producători cu 5.000 de hectare.

„Cei mai afectați vor fi fermierii medii, cu câteva sute de hectare. Pentru că s-au dezvoltat în ultimii ani, nu au capital, au credite, leasing-uri. În lipsa subvenției, pentru ei se pune problema falimentului”, susține Stan.

Acesta atrage atenția și asupra faptului că, la nivel mondial, se înregistrează cele mai mici stocuri de cereale din ultimii ani și sunt deja țări care au anunțat că suspendă exporturile. Dacă nu va fi susținută producția internă, se poate prefigura și riscul unei crize alimentare.

În opinia fermierilor, subvenția ar trebui achitată cât mai repede pentru a se însămânța noi culturi. Dacă vine după 30 de zile, poate fi mult mai puțin utilă.

Dezastrul din agricultură

Seceta și lipsa unui sistem dezvoltat de irigații au contribuit la contraperformanțele din agricultură. Dacă în 2019 se înregistra o producție totală de 30,4 milioane tone de cereale, pe 5,56 milioane hectare, anul trecut s-au recoltat doar 17 milioane tone de pe 5,34 milioane hectare. Puțin mai mult de jumătate!

Conform datelor publicate de Ministerul Agriculturii, în 2019 au fost 17,4 milioane tone de porumb față de numai 9,6 milioane tone, anul trecut. La floarea soarelui s-a ajuns în 2020 la 1,84 milioane tone față de 3,56 milioane tone, în anul precedent.

Și randamentul producției generale de cereale a scăzut de la 5,5 tone/ ha la mai puțin de 3,2 tone/ ha.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România riscă să piardă miliarde din PNRR. Doar 33 din 75 de jaloane sunt îndeplinite
Digi24
Tinerii dispăruți în timpul unei excursii pe Transalpina au fost găsiți după aproape două zile de căutări
Cancan.ro
Cum au fost surprinși Mihaela și Horațiu Anastasescu pe camerele de supraveghere, înainte de dispariție
Prosport.ro
FOTO. „Ești prea grasă”. Anisimova s-a enervat și a postat o poză cu ea mai mult goală, la piscină
Adevarul
Satul ascuns din Spania, construit într-o fortăreață cu vedere spre Gibraltar și Africa. Turiștii pot dormi între ziduri vechi de 1.000 de ani
Mediafax
Haos la Cadastru: sistemul este blocat de trei zile. Un hacker pretinde că vinde datele ANCPI
Click
Selly și părinții lui, împreună la inaugurarea Nibiru. Imaginile emoționante au strâns zeci de mii de aprecieri
Digi24
Prima eclipsă totală de Soare din Europa după 27 de ani. Din ce zone ale României va putea fi observată
Cancan.ro
Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 8.000 de euro. Terenul are 2320 de metri pătrați
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Alina Laufer după ce și-a făcut lifting facial! Nimeni nu o mai recunoaște: „Am apelat la această soluție. Sunt obsedată de perfecțiune”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Topul celor mai ieftine Dacia disponibile prin Rabla 2026
Descopera.ro
Revoluția care a schimbat istoria pentru totdeauna!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. O blondă: – Acum citesc o carte managerială, economic financiară…
Descopera.ro
Cum influențează contul curent deciziile legate de carduri de credit și împrumuturi (P)