Ministrul Agriculturii îi felicită pe protestatarii români și spune că „mâncarea nu se face din birouri și hârtii”

Publicat: 20 01. 2026, 20:40
Actualizat: 20 01. 2026, 20:46

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat în cadrul unei emisiuni transmise live de Antena 3 că îi felicită pe românii care au participat la protestul de marți de la Strasbourg. De asemenea, acesta a transmis că a cerut mai multe garanții pentru fermierii români și cei din UE încă din iulie 2025 și susține că un comerț lipsit de controale îi poate afecta grav pe producătorii din Uniunea Europeană. 

Potrivit lui Florin Barbu România are cel mai mare număr de fermieri din UE, peste 2 milioane. Ministrul spune că aceștia trăiesc exlcusiv din agricultură, motiv pentru care interesele lor trebuie protejate prin garanții de securitate. Mai mult decât atât, oficialul a subliniat că nu a fost împotriva țărilor Mercosur, ci a pesticidelor utilizate de către acestea, interzise pentru țările UE, inclusiv pentru România.

„Vreau să felicit fermierii români pentru că au mers la Strasbourg ca să facă acest protest. România are cel mai mare număr de fermieri din UE. Asta înseamnă că peste 2 milioane trăiesc din agricultură. Am văzut poziția clară a Franței și am cerut împreună cu omologul meu francez garanții pentru a proteja agricultorii români, dar și pe cei din UE. Mâncarea nu se face din birouri și din hârtii. Trebuie să avem condiții clare. În momentul de față, la nivelul țărilor din Mercosur se utilizează pesticide interzise în cadrul UE. Eu nu am fost împotriva Mercosur, sunt de acord cu comerțul liber, dar un comerț liber fără date, fără control, fără standarde de calitate poate fi un dumping mascat”, a transmis Florin Barbu. 

De asemenea, ministrul Agriculturii spune că a cerut introducere unei perioade de tranziție de 2 ani pentru agricultură și industria alimentară, în așa fel încât standardele europene să poată fi verificate înainte ca acordul dintre UE și Mercosur să fie aplicat.

„Eu am cerut ca acest Mercosur pentru domeniul de agricultură și industrie alimentară să aibă o perioadă facultativă de doi ani în care să verificăm că sunt respectate aceleași standarde de mediu și de calitate, să știm cum sunt crescute animalele, pentru că noi avem restricții foarte importante”, a mai spus ministrul Agriculturii.

Care sunt cerințele fermierilor români

Reamintim că o delegaţie a fermierilor din România, formată din peste 200 de oameni a participat marți la protestul de la Strasbourg și a cerut amânarea intrării în vigoare a acordului UE-Mercosur până la obţinerea unei forme acceptate de către organizaţiile profesionale din agricultură şi „tratarea agriculturii ca sector strategic, nu ca monedă de schimb geopolitică”. De asemenea, agricultorii din statele Uniunii Europene și mai mulți eurodeputați cer trimiterea Acordului pe masa Curții de Justiție a UE (CJUE), pentru a fi analizat temeiul său juridic.

RECOMANDAREA AUTORULUI: