PLANUL GIGANT al Comisiei Europene. Juncker vrea să atragă 315 miliarde de euro și să creeze PESTE UN MILION de locuri de muncă

PLANUL GIGANT al Comisiei Europene. Juncker vrea să atragă 315 miliarde de euro și să creeze PESTE UN MILION de locuri de muncă
Publicat: 26/11/2014, 15:00

Planul lui Juncker prevede instituirea unui nou Fond european pentru investiții strategice (EFSI) în parteneriat cu BEI. Acesta va avea la bază o garanție de 16 miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene (UE), plus 5 miliarde de euro care vor veni de la BEI. Reprezentanții CE se așteaptă ca fiecare euro mobilizat prin intermediul fondului să genereze investiții totale de 15 euro.

Cele 21 de miliarde de euro, vor permite BEI garantarea unor împrumuturi pentru o serie de proiecte care vor fi inițiate alături de investitori privați, ce vor avea o valoare de cel mult 315 miliarde de euro.

„Chestiunea este foarte simplă. Dacă Europa face mai multe investiții, va fi mai prosperă și va crea mai multe locuri de muncă. Planul de investiții pe care îl prezentăm astăzi în strâns parteneriat cu Banca Europeană de Investiții este o modalitate nouă și ambițioasă de a stimula investițiile fără a crea noi datorii”, a declarat președintele CE.

„Acum este momentul să investim în viitorul nostru, în domenii strategice-cheie pentru Europa, cum ar fi energia, transporturile, rețelele în bandă largă, educația, cercetarea și inovarea”, a mai adăugat el.

Noul fond se va axa, printre altele, pe investiții în energie din resurse regenerabile și în infrastructura de transport din centrele industriale și va ajuta IMM-uri și întreprinderi cu capitalizare medie să depășească situațiile de deficit de capital. Acesta ar putea fi înființat în primăvara anului viitor și este așteptat să devină operațional până la mijlocul lui 2015.

Sursă: Comisia Europeană

Planul gigant anunțat de președintele CE cuprinde trei axe principale:

1. Instituirea unui nou Fond european pentru investiții strategice (EFSI) garantat cu bani publici, care să mobilizeze cel puțin 315 miliarde de euro sub forma de investiții suplimentare în perioada 2015-2017.

2. Crearea unei rezerve de proiecte credibilă, însoțită de un program de asistență, pentru canalizarea investițiilor acolo unde este cea mai mare nevoie de ele.

3. O foaie de parcurs, ale cărei obiective sunt de a face din Europa un spațiu mai atractiv pentru investiții și de a elimina blocajele în materie de reglementare.

VIDEO: Președintele CE, Jean-Claude Juncker, vorbește despre „Planul de investiții pentru Europa”.

Sursă: europa.eu

Măsurile propuse ar putea adăuga, potrivit estimărilor CE, între 330-410 miliarde de euro la PIB-ul Uniunii Europene (UE) în următorii trei ani și ar putea duce la crearea a până la 1,3 milioane de noi locuri de muncă.

Statele membre ale UE nu vor face contribuții directe la acest program. Ele au început să trimită însă, încă din luna septembrie, proiecte care ar putea intra în planul gigant prezentat, miercuri, de Juncker către un grup operativ comun cu reprezentanți ai CE și BEI. Proiectele selectate au urmat trei criterii principale:

– prezintă o valoare adăugată a UE și sprijină obiectivele UE

– sunt viabile și au valoare economică. Au prioritate proiectele cu un grad ridicat de rentabilitate socioeconomică.

– pot fi lansate cel târziu în următorii trei ani.

Proiectele ar trebui, totodată, să aibă potențialul de a mobiliza și alte surse de finanțare.

VIDEO: Vicepreședintele CE, Jyrki Katainen, prezintă „Planul de investiții pentru Europa”

Sursă: europa.eu

Planul prezentat de președintele CE a atras până acum criticile Euroscepticilor și membrilor Grupului Verzilor. „Magicianul Juncker ne vorbește despre bani care nu există”, au spus euroscepticii.

Ce se va întâmpla în continuare cu propunerea lui Juncker

Parlamentul European și Consiliul European ar putea aproba Planul de investiții pentru Europa, în luna decembrie. Acesta include un angajament de a accelera adoptarea măsurilor legislative relevante.

Programarea fondurilor structurale și de investiții europene va fi finalizată de către statele membre. FEI va fi majorat, grație contribuțiilor suplimentare venite din partea BEI. CE și BEI vor lansa demersurile oficiale pentru instituirea noului fond.

Tot în decembrie, grupul operativ comun al CE și BEI ar putea furniza prima listă a posibilelor proiecte de investiții.

Răspunsul ALDE la „Planul de investiții pentru Europa”

Grupul Alianței Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European a transmis, miercuri, trei propuneri fără de care, spun ei, planul gigant anunțat de Juncker nu ar putea funcționa. Acestea sunt:

1. Statele membre trebuie să implementeze reforme structurale. „Planul trebuie să meargă mână în mână cu reformele pentru a nu fi slăbit de Pactul de Stabilitate și Creștere. Fără reforme structurale, Europa nu va deveni din nou competitivă. Asemenea reforme ar trebui să vizeze piața muncii, pensiile și sistemul de sănătate”, explică reprezentanții ALDE într-un comunicat de presă.

2. Trebuie să se facă un salt imens către liberalizarea, deschidere și unificarea piețelor – de energie, telecon, digitală și de capital.

3. Concentrarea pe două condiții-cheie: nevoia unei scheme de garantare puternice în spatele fondului și asigurarea rentabilității investiției.

Cei de la ALDE susțin, totodată, că planul nu ar trebui să se bazeze pe listele de propuneri ale statelor membre UE.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie de 60 de ani, cu un aspect uluitor de tânăr, a câștigat un...
Gestul făcut de Alexandru Ciucu față de Alina Sorescu, după ce și-a ascuns relația paralelă...
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Replica ironică a unui general finlandez, după ce Rusia a amenințat că va trimite rachete...
Umilită din cauza listei de cumpărături! Ce a pățit Lili din Iași, după ce a...
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota...
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce...
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Doliu la Casa Regală Britanică. Prințesa Beatrice a trecut prin clipe grele după ce primul...
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate...
Turistă sfârtecată de urs pe Transfăgărășan! Scosese mâna pe geam ca să...
Getuța Sterp, mesaj pentru urmăritorii care spun că prețurile produselor de la stână sunt scumpe....
Cansu Dere, motivul pentru care a luat o pauză de la aparițiile pe micile ecrane
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Peste 100 de prizonieri au evadat dintr-o închisoare afectată de inundații