Primele gaze naturale din perimetrul Neptun Deep vor fi livrate în 2027, a confirmat OMV Petrom. Scenarii privind obiceiurile de consum de energie

Publicat: 19/06/2024, 17:15
Actualizat: 19/06/2024, 18:00

Proiectul strategic de exploatare a gazelor naturale din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră este în derulare conform planului, au fost atribuite toate contractele, s-a „tăiat” primul oțel, iar cea dintâi moleculă extrasă aici va fi livrată la o dată ce va fi anuțată din cursul anului 2027, au transmis, miercuri, executivii celui mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, care este operator al proiectului, la care deține participații egale cu compania de stat Romgaz. Gigantul estimează în următorii ani, pe măsură ce se va goli și zăcământul din Marea Neagră, la o scădere a consumului de gaze, la fel ca și cel de benzină și motorină, și o creștere a consumului curent electric, iar în această perspectivă, compania și-a propus operarea a 5.000 de stații de încărcare, de la cele 270 din prezent.

Neptun Deep progresează conform planului în vederea primelor livrări de gaze naturale în 2027, a confirmat Christina Verchere, director general executiv al OMV Petrom, joi, în cadrul unei conferințe de presă prind progresul Strategia 2030 a OMV Petrom, lansată în decembrie 2021, cu puțin timp înainte de startul agresiunii ruse în Ucraina. Chiar dacă complexul de evenimente geopolitice a fost mai complicat decât s-a anticipat, conducerea executivă a anuțat evoluții pozitive în execuția strategiei și a împărtășit obiective ambițioase și investiții accelerate în vederea reducerii emisiilor de carbon.

Operațiuni cu emisii Net Zero până în 2050„Ambiția noastră strategică pentru 2030 este să conducem tranziția energetică în Europa de Sud-Est. Scopul nostru este de a transforma compania pentru un viitor cu emisii reduse de carbon, asigurând în același timp energia pentru astăzi. Și vom face acest lucru concentrându-ne pe trei piloni complementari cheie, care rămân neschimbați. În primul rând, trecerea la emisii scăzute și zero de carbon. Inovăm, dezvoltăm și introducem noi produse cu emisii reduse. Vizăm să devenim neutri din punct de vedere al emisiilor de carbon din operațiuni până în 2050. În al doilea rând, dezvoltarea regională a gazelor naturale. Considerăm gazul natural ca un activ cheie esențial pentru tranziția energetică, iar Neptun Deep este un proiect care schimbă jocul în acest context. Și în al treilea rând, optimizarea activităților tradiționale. Ne transformăm activele existente, care sunt esențiale pentru a susține cererea actuală de energie”, a declarat, joi, Christina Verchere, director general executiv al OMV Petrom.

Potrivit conducerii companiei, Strategia 2030 progresează conform planului, pentru un viitor cu emisii reduse de carbon, concomitent cu creșterea dividendelor distribuite către acționari.

Printre proiecte se numără, pe lângă proiectul strategic Neptun Deep, creșterea și accelerarea proiectelor cu emisii de carbon reduse și zero: aproximativ 2,5 GW capacitate de energie electrică din surse regenerabile (inclusiv prin parteneriate) și peste 5.000 de puncte de încărcare pentru vehicule electrice până în 2030.

Dezvoltarea celui mai vast portofoliu de proiecte noi de energie electrică din surse regenerabile din România, cele mai ample investiții pentru decarbonarea transportului din România prin producția de combustibili sustenabili și dezvoltarea celei mai extinse rețele de stații de încărcare pentru vehicule electrice, creșterea dividendelor distribuite la o medie de 50% din fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare până în 2030 și operațiuni cu emisii Net Zero până în 2050 sunt alte obiective-cheie ale companiei.

Conform estimărilor interne ale companiei, în România, economia cu cea mai rapidă creștere în UE, în 2030, față de 2023, cererea de benzină va crește cu 5%, la fel și cea ce motorină, iar de gaze naturale, cu 25%, urmând ca în 2040, față de 2030, cerere pe cele trei produse să scadă cu 30%.

Pe de altă, la capitolul electricitate, cerere este estimată să crescă în primul interval cu 15%, iar tredul ascendent se va menține și în decada următoare, în proporție de 20%.

Sursa: OMV Petrom

Stadiul Neptun Deep

Potrivit companiei, Neptun Deep, pentru care decizia finală de investiție a fost anunțată acum un an, se află în centrul pilonui strategic de dezvoltare regională a gazelor naturale, contribuind la independența energetică și la creșterea economică a României.

OMV Petrom este operatorul proiectului Neptun Deep din august 2022, și este partener egal cu Romgaz, producătorul român care a preluat participația americanilor de la ExxonMobil .

Companiile OMV Petrom și Romgaz au luat decizia finală de investiție pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep din Marea Neagră, pe 21 iunie 2023, potrivit unui anunț publicat la Bursa de Valori București.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km pătrați și este situat la o distanță de aproximativ 160 kilometri față de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri.

Dezvoltarea Neptun Deep este importantă pentru asigurarea creșterii durabile a producției pe termen lung și pentru costuri de producție reduse, generând în același timp profituri semnificative.

Conducerea companiei a anunțat joi că toate contractele principale de execuție au fost atribuite. Iar proiectul progresează conform planului în vederea primei producții de gaze naturale în 2027, încadrându-se în bugetul total de până la 4 miliarde de euro. Recent, OMV Petrom a devenit operatorul licenței unui al doilea perimetru din Marea Negră, respectiv perimetrul Han Asparuh din Bulgaria, lipit de Neptim Deep, unde desfășoară în continuare activități de explorare.

Neptun Deep, un proiect cu o viabilitate economică solidă, potrivit oficialilor companiei, rezervele estimate ale zăcământului sunt de 100 miliarde metri cubi (700 milioane bep), iar producția la platou se va ridica la 140 mii bep/zi.

Este vorba de producția din cele două zăcămintelor comerciale de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, respectov Domino – care va produce prin două centre de foraj submarine cu șase sonde – și Pelican 9 – cu un centru de foraj marin cu patru sonde.

Platforma de producție din apele de mică adâncime va fi operarată integral de la distanță, deci nu va avea personal în larg, iar o navă de suport multifuncțional de ultimă generație este contruită special pentru acest proiect.

Conducerea executivă a anunțat că în luna mai s-a efectuat prima tăiere a oțelului pentru partea superioară a platformei, iar mai recent, pentru structură, la fabrica din Indonezia (video) care a fost contractată în acet sens.

În 2025 se va da startul forajului, care va fi finalizat în 2026, iar între timp se va finașiza platforma și structura, care vor fi ulterior expediate din instalate pe mare, în paralel și cu instalarea conductei și a sistemelor submarine.

Sursa: OMV Petrom

Tranziția către emisii de carbon reduse și zero

Potrivit documentelor companiei, proiectele cu emisii de carbon reduse și zero vor reprezenta circa o treime din valoarea totală de 11 miliarde de euro a investițiilor, respectiv 3,7 miliarde de euro în perioada 2022-2030 și o cincime din EBIT CCA excluzând elementele speciale în 2030. În mai puțin de 3 ani de la lansarea strategiei, compania a făcut progrese semnificative:

  • Energie electrică din surse regenerabile: portofoliul actual de proiecte de energie solară și eoliană depășește ținta inițială propusă pentru 2030, de peste 1 GW. Compania vizează acum o capacitate de ~2,5 GW de energie electrică din surse regenerabile până în 2030, inclusiv din parteneriate. Aceasta se traduce într-o producție electrică netă anuală de ~4,7 TWh, din care 2,4 TWh net pentru OMV Petrom de atins până în 2030.
  • Combustibili sustenabili: Compania a anunțat recent decizia finală de investiție pentru o nouă instalație de producție de combustibili sustenabili pentru aviație (SAF) și motorină din surse regenerabile (HVO) la rafinăria Petrobrazi, împreună cu două unități de producție de hidrogen verde, ce va fi utilizat în producția de biocombustibili. Pe baza capacității SAF/HVO de 250 mii tone/an, OMV Petrom urmează să devină primul mare producător de combustibili sustenabili din regiune până în 2028. Utilizând fonduri UE nerambursabile, OMV Petrom și-a accelerat proiectele de hidrogen verde în Petrobrazi, cu scopul de a ajunge la o capacitate de 100 MW până în 2030. În ceea ce privește biocombustibilii în general, companie și-a ajustat ritmul față de planul inițial de a ajunge la 600 mii tone/an producție până în 2030, iar acum se așteaptă să producă 300 mii tone/an, reflectând nivelul de maturitate a tehnologiei și evoluțiile pieței.
  • Electro-mobilitate: După achiziționarea rețelei Renovatio, OMV Petrom este pe cale să-și atingă ambiția de aproximativ 1.000 de puncte de încărcare până la sfârșitul anului, poziționându-se ca un jucător foarte important în electro-mobilitate. În următorii cinci ani și jumăatte, până în 2030, compania își propune acum să aibă mai mult de 5.000 de puncte de încărcare și să devină, astfel, cel mai mare furnizor de servicii de electro-mobilitate în România.

Cum se transformă activitățile tradiționale

Compania continuă să valorifice modelul său de afaceri integrat, dar ponderea cumulativă a investițiilor alocate activelor tradiționale va scădea la aproximativ 45% până în 2030, de la aproape 100% în 2023, având, totuși, o contribuție solidă de peste 50% la EBIT-ul CCA excluzând elementele speciale al Grupului în 2030.

  • Explorare și Producție (E&P): Strategia se concentrează asupra oportunităților din zona zăcămintelor actuale, aproape de infrastructura existentă. Compania intenționează să foreze anual aproximativ 50 de sonde noi și să efectueze peste 400 de lucrări de reparații capitale la sonde, vizând investiții anuale în medie de până la 400 milioane de euro, excluzând Neptun Deep. Din 2021, declinul anual al producției a fost redus la circa 6%, iar ambiția pentru 2030 este de a-l reduce sub 5%, excluzând Neptun Deep și înainte de optimizarea portofoliului. OMV Petrom își propune să maximizeze gradul de recuperare a resurselor economice din zăcămintele mature și, cu volumele Neptun Deep, să scadă costul de producție în jurul valorii de 8 USD/bep până în 2030.
  • Rafinare și Marketing: Rafinăria Petrobrazi este bine pregătită pentru rate de utilizare ridicate, punând un accent deosebit pe eficiență și sustenabilitate, tranziția producției către produse de valoare mai mare și extinderea lanțului valoric în domeniul biocombustibililor. Integrarea cu activitatea din E&P va rămâne puternică pe tot parcursul deceniului, susținută de producția proprie de țiței. În retail, prin ținta de 20% privind creșterea vânzărilor de carburanți pe stație și dublarea marjei din activitatea de comercializare a produselor complementare, urmărim o creștere de 20% a profitabilității pe stație până în 2030, toate acestea comparativ cu nivelurile din 2020.
  • Gaze și Energie: Producția proprie de gaze naturale va continua să fie completată de activitățile de aprovizionare pentru a satisface nevoile diverse ale clienților într-un mediu cu o cererea crescută de gaze naturale. Gazele naturale din proiectul Neptun Deep vor contribui la un volum total de vânzări de aproximativ 60 TWh până în 2030. Între timp, centrala electrică de la Brazi va sprijini tranziția României la energie verde prin integrarea cu sursele de energie regenerabilă pentru a oferi un profil de energie electrică în bandă. Circa 30% din totalul vânzărilor de energie electrică va proveni din surse verzi până la sfârșitul acestui deceniu, contribuind la tranziția clienților noștri către o energie mai curată.

În ceea de privește ținte privind gazele cu efect de seră, OMV Petrom își menține obiectivul de a atinge neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon din operațiuni până în 2050. Compania își propune să scadă emisiile și intensitatea carbonului din operațiunile proprii – Scop 1-2 cu 30%, precum și emisiile și intensitatea Scop 1-3 cu 20% (ambele în 2030 comparativ cu 2019). Elemente fundamentale în acest sens sunt captarea și stocarea carbonului, în special pentru industriile greu de decarbonat.

Investițiile anuale de 1,7 miliarde de euro

Strategia este susținută de trei elemente-cheie ale cadrului financiar, astfel că OMV Petrom accelerează investițiile anuale în 2024-2026 la 1,7 miliarde de euro, în principal pentru Neptun Deep și pentru proiectele cu emisii de carbon reduse și zero, asigurând, în același timp, rate interne de rentabilitate solide, de două cifre.

Compania vizează profituri operaționale competitive pe toți pilonii strategici și segmentele de activitate, cu o rentabilitate totală mai mare a capitalului angajat de aproximativ 15% și o țintă privind EBIT-ul de peste 1,5 miliarde de euro, ambele pentru 2030.

În privința randamentelor pentru acționari, conducerea executivă a companiei a anunțat că intenționează să distribuie către acționari dividende totale (de bază și speciale) de aproximativ 50% din fluxurile de trezorerie din activitatea de exploatare, în medie pe durata ciclului strategiei, în creștere față de valoarea de 40% indicată în decembrie 2021. În plus, compania oferă o îndrumare privind alocarea anuală de dividende de 40-70% din fluxurile trezorerie din activitatea de exploatare.

Unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producție anuală de țiței și gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficiență de 860 MW. Pe piața distribuției de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România și în țările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV și Petrom.

OMV Petrom este o companie în care, la sfârșitul anului 2023, acționarii români dețin peste 43% din acțiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deține 20,7%, iar 22,5% sunt deținute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali și alte entități românești). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deține 51,2% din acțiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deținute de alți investitori străini. Din totalul acțiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București.

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite și dividende plătite în perioada 2005 – 2023. În aceeași perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.

Citiți și:

OMV Petrom și Romgaz au aprobat o investiție de 4 mld. € în proiectul Neptun Deep.  România va deveni cel mai mare producător de gaze naturale din UE

Șefii Transgaz, OMV Petrom și Romgaz au semnat contractul prin care concesionarii Neptun Deep își rezervă capacitate pe conducta din zona Tuzla

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertismentul Poliției Române cu privire la camerele auto video montate pe bordul autoturismelor. Ce trebuie...
Prognoza Accuweather pentru Crăciun și Revelion. În ce orașe ninge de Sărbători în România
FOTO. Fosta ispită de la Insula Iubirii, prinsă la hotel cu celebrul milionar
Inundațiile au schimbat pur și simplu relieful Spaniei. Zone întregi, transformate în adevărate mări interioare
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
O profesoară de liceu riscă 15 ani după gratii după ce s-a aflat că avea...
RAPORT: Europenilor ar trebui să li se spună să-și facă provizii, în caz de război...
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
Dieta-minune a Simonei Gherghe | Ce a consumat vedeta tv pentru a slăbi 5 kilograme,...
România, lovită de un val de aer polar în weekend. Unde va ninge
VIDEO Câți români au murit în inundațiile din Spania. Bilanțul oficial anunțat de MAE. Numărul...
Ei sunt cei trei români care au murit în urma inundațiilor din Spania. Cu doar...
Doliu URIAȘ în România! A MURIT în urmă cu puțin timp cel mai iubit dintre...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Şeful Ambulanţei Dolj, reţinut de DNA. Vindea locuri de muncă pe zeci de mii de...
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
Mașinile mai vechi pe motorină vor fi interzise! Verdictul va intra în vigoare. Unde se...
Cel mai rapid test de IQ. Ai doar nouă secunde la dispoziție să-l rezolvi
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
Românii Gabi, Dana și fiica lor Alex au fost găsiți morți într-un garaj din Valencia....
Ileana Sterp este hotărâtă să nu se mai implice în subiecte care nu o privesc...
Reacția lui Culiță Sterp după ce a fost acuzat că ar fi luat bani de...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Acuzații grave pentru Wikipedia în India