Prima pagină » Economic » România s-a împrumutat cu 1,75 de miliarde de euro

România s-a împrumutat cu 1,75 de miliarde de euro

România s-a împrumutat cu 1,75 de miliarde de euro
România s-a împrumutat cu 1,75 de miliarde de euro

Cea de-a doua, în valoare de 750 de milioane de euro, este redeschiderea emisiunii lansate în octombrie 2015, cu maturitatea inițială de 20 ani și cu un cupon de 3,875%, se arată într-un comunicat al Ministerului Finanțelor.

„Succesul emisiunii de euroobligatiuni lansate ieri indică credibilitatea de care se bucură România pe piețele internaționale și aprecierea pentru evoluțiile economice, pentru perspectivele de creștere economică, cât și pentru stabilitatea macroeconomică și financiară, aspecte subliniate de altfel și în recentele rapoarte ale agențiilor internaționale de rating”, a declarat Viorel Ștefan, ministrul finanțelor publice.

Cele două tranșe au fost realizate la costuri în scădere pentru statul român. Astfel, pentru maturitatea de 10 ani s-a obținut un randament de 2,411%, cel mai scăzut nivel istoric pentru această maturitate. Emisiunea similară cu maturitatea de 10 ani, realizată în octombrie 2015, a avut un randament de 2,845% și a fost redeschisă la un randament de 2,55% în februarie 2016. De asemenea, marja aferentă riscului de credit al României a înregistrat cel mai scăzut nivel pentru o astfel de maturitate, situându-se la 170 de puncte de bază peste cotațiile nivelului de referință mid swap.

Totodată, redeschiderea emisiunii scadente în 29 octombrie 2035 a atras atenția investitorilor. Aceasta a fost realizata la cel mai scazut randament de 3,55%, în scădere față de cele înregistrate atât la lansarea inițială din octombrie 2015 (3,93%), cât și la redeschiderea din februarie 2016 (3,90%). Cu noua redeschidere, volumul cumulat pe această serie a atins un nivel de 2 miliarde de euro, creând astfel premisele creșterii lichidității acestei emisiuni.

Strategia de execuție a emisiunii a permis reducerea succesivă a costurilor pentru ambele tranșe, pe fondul unei suprasubscrieri și a calității investitorilor care au plasat ordinele. Astfel, în cazul maturității de 10 ani, marja de risc de credit a fost redusă de la 185 la 170 de puncte de bază, în timp ce pentru redeschiderea emisiunii scadente în 2035, randamentul a fost redus de la 3,65% la 3,55%.

Oferta totală a cumulat 2,86 miliarde de euro provenind din 281 de ordine de subscriere din partea investitorilor. Din total, 136 de ordine au fost pentru redeschiderea emisiunii și 145 de ordine pentru noua emisiune. Baza investițională a tranzacției a fost diversificată atât din punct de vedere geografic, cât și al tipurilor de investitori pentru ambele tranșe.

Pentru tranșa de 10 ani distribuția geografică a fost următoarea: România (21%), Centrul și Estul Europei (18%), Germania/Austria (15%), UK (14%), Italia (8%), US (6%), Benelux (5%), Scandinavia (5%), Asia și Orientul Mijlociu (3%) și altele (5%).

Ca tip de investitori, predominanți au fost managerii de fonduri (42%), fiind urmați de bănci comerciale și bănci private (36%), fonduri de pensii și societăți de asigurare (19%) și bănci centrale (3%).

Pentru tranșa cu scadență în 2035 distribuția geografică a fost următoarea: UK (40%), Germania/Austria (16%), Centrul și Estul Europei (10%), Benelux (10%), US (8%), România (3%), Asia și Orientul Mijlociu (1%) și altele (12%).

În privința investitorilor, predomină managerii de fonduri (72%), fiind urmați de bănci comerciale și bănci private (14%), fonduri de pensii și societăți de asigurare (12%) și bănci centrale (2%).

Tranzacția face parte din planul de finanțare externă aferent anului 2017. Aceasta se încadrează în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturității medii a portofoliului de datorie guvernamentală și distribuirea cât mai uniformă a serviciului datoriei în vederea reducerii riscului de refinanțare și consolidare a rezervei valutare a Departamentului de Trezorerie și Datorie Publică.

Emisiunea a fost intermediată de Barclays Bank PLC, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, Société Générale și ING Bank NV.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Combinația incredibilă de numere care a câștigat cel mai mare premiu din istoria Loto 6/49
Digi24
Misterul celor doi soldați germani găsiți în Dunăre. Plăcuțele de identificare și o motocicletă ar putea dezvălui cine au fost
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
Moldova și Ucraina au BĂTUT palma! Înțelegerea produce EFECTE și în România
Click
Cezar Ouatu, topit după fiica lui. Imagini adorabile cu Serena Maria: „Simți cum timpul se oprește”
Digi24
Fiul lui Borcea, Patrick, pus sub monitorizare electronică după ce a intrat în locuinţa fostei iubite şi ar fi agresat-o
Cancan.ro
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Ce se întâmplă doctore
Electrocasnicul care nu trebuie să-ți lipsească din casă ajunge de astăzi, 13 august, în toate magazinele Lidl! Clienții Lidl Plus îl pot cumpăra la preț redus
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Descopera.ro
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Descopera.ro
Oceanele au atins cele mai ridicate temperaturi înregistrate vreodată în luna iulie