Prima pagină » Gândul Live! » Florinela Georgescu, director operațional ANM, la GÂNDUL LIVE: Județe din Muntenia și zona Carpaților de curbură, sub cod portocaliu de ploi – VIDEO

Florinela Georgescu, director operațional ANM, la GÂNDUL LIVE: Județe din Muntenia și zona Carpaților de curbură, sub cod portocaliu de ploi – VIDEO

Directorul operațional al ANM Florinela Georgescu a vorbit la GÂNDUL LIVE despre cum va fi vremea în România joi, 3 septembrie, dar și în următoarele zile, precizând și faptul că în zona litoralului „sâmbătă și duminică vremea va redeveni frumoasă și bună de plajă”.

„Temperaturile de astăzi nu mai sunt comparabile cu ce am avut cu două-trei zile înainte. Dar nu trebuie să ne întristăm prea tare pentru că după două zile, astăzi și mâine, în care vremea va fi mai închise și cu temperaturi mai scăzute, vom reveni la valori termice de sfârșit de vară. Până atunci, așteptăm astăzi să plouă mai ales în zona Carpaților Orientali și Meridionali, în Transilvania, în jumătatea de nord a Moldovei, în nordul Olteniei și al Munteniei, iar la noapte, grosul precipitațiilor se va retrage spre sud-estul teritoriului. De altfel, la noapte și mâine este posibil ca în județe din Muntenia și din zona Carpaților de Curbură, cantitățile de apă să fie destul de importante, se pot acumula 50-70 de l/mp și de aceea această zonă face obiectul unui cod portocaliu care va intra în vigoare în această noapte la ora 2 și va fi valabil până la sfârșitul zilei de mâine. Vor fi ploile cu caracter de aversă, vor fi descărcări electrice, intensificări ale vântului, dar vor fi și perioade în care ploile vor fi continue, aproape așa ca niște ploi de toamnă. Chiar dacă revenim la temperaturi mai ridicate începând de sâmbătă, totuși toamna începe încet-încet să își să spună cuvântul. Chiar dacă o să plouă la noapte și mâine și în Dobrogea, sâmbătă și duminică vremea va redeveni frumoasă și bună de plajă”, a declarat Florinela Georgescu la GÂNDUL LIVE.

COD PORTOCALIU

„Interval de valabilitate: 04 septembrie, ora 02 – 04 septembrie, ora 23. Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, cantități de apă însemnate. În județele Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău, precum și în zona de munte a județelor Vrancea, Prahova, Brașov, Covasna și Dâmbovița, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar cantitățile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăși 50…70 l/mp”, informează ANM. 

Florinela Georgescu, director operațional ANM, la GÂNDUL LIVE: Județe din Muntenia și zona Carpaților de curbură, sub cod portocaliu de ploi - VIDEO

Florinela Georgescu, director operațional ANM, la GÂNDUL LIVE: Județe din Muntenia și zona Carpaților de curbură, sub cod portocaliu de ploi / Sursă FOTO: meteoromania.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
România a indicat Ucrainei ce nave să nu atace în Marea Neagră
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Stocuri neobișnuit de mici la gaze naturale în Europa. Care este situația României?