Prima pagină » Gândul Live! » GÂNDUL LIVE. Mărturia unei mame întoarse din Italia, cu băiețelul abia operat: „M-am panicat foarte tare”. Ajutorul pe care l-a primit

GÂNDUL LIVE. Mărturia unei mame întoarse din Italia, cu băiețelul abia operat: „M-am panicat foarte tare”. Ajutorul pe care l-a primit

Geanina Zaharia, intervenție la Gândul Live

Geanina Zaharia este o mamă care a rămas blocată în Italia, atunci când a mers cu băiețelul ei de cinci ani pentru o intervenție chirurgicală importantă. A reușit să revină acasă cu ajutorul Asociației Blondie, fondată de Adelina Toncean, iar acum se află în ultima zi de carantină într-un spațiu pus la dispoziție de asociație. Ea a povestit, la Gândul Live, prin ce a trecut pentru a fi copilul în siguranță.  „Pentru un copil merită efortul de a găsi 20.000 de euro ca să vină în siguranță acasă”, a conchis Adelina Toncean.

„Am un băiețel de cinci ani, operat de trei ori la Târgu Mureș, urma să fie operat din nou. Am ajuns în Italia cu el, a fost operat, a fost bine, dar nu mai reușeam să ajungem în țară”, povestește Geanina Zaharia. În situația ei erau acolo mai multe mămici.

„Am reușit să ne întoarcem, cu ajutorul Adelinei Toncean, ne-au ajutat să ajungem în Căsuța Blondie, unde suntem în carantină, și am scăpat de spital și hotel, unde știam că nu e chiar sigur pentru copil”, a rememorat Geanina Zaharia, originară din Iași, la Gândul Live.

Geanina a rememorat momentul când a aflat că e dificil să se întoarcă acasă. „M-am panicat foarte tare. Am zis că am reușit să ajungem cu copilul meu să fie operat în străinătate, dar nu ajungem în siguranță acasă. M-am panicat foarte tare, dar am avut ajutoare și am înțeles că o să fim ajutați și o să fie mai sigur”, a povestit Geanina, aflată în ultima zi de carantină.

„Ne-am specializat în a găsi avioane medicale”

Adelina Toncean, intervenție la Gândul Live

Adelina Toncean, intervenție la Gândul Live

Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie și, în același timp, mamă a unui băiețel cu afecțiune cardiacă, interacționează cu oamenii găzduiți în Căsuța Blondie doar online, pentru că de 30 de zile în izolare.

„Azi chiar avem două săptămâni, am încheiat prima carantină, pregătim următorul grup. Deja mâine o să vină”, a povestit Adelina Toncean.

„Nu numai că îi ajutăm să stea în carantină, dar sunt părinți blocați acolo cui copii, nu mai au cu ce să se întoarcă. Dincolo de ce fac în țară este cum ajungem în țară. „Ne-am specializat în a găsi avioane medicale. Fiecare dintre ele costă între 17 – 20.000 de euro. Pentru noi e al doilea avion pe care îl punem mâine la dispoziția a doi părinți cu copii”, povestește fondatoarea Asociației Blondie.

„Din păcate, în atâta criză și atâtea lucruri de făcut, copiii care au trecut prin momente atât de grele și care au nevoie de ceva atât de greu de făcut ca să vină acasă în siguranță, (autoritățile – n.r.) nu au mai găsit o cale de rezolvare. Și, după ce au venit primii copii la noi în căsuță, am aflat că mai este un băiețel care trebuie să se întoarcă cu avion medical, era era intubat și ventilat, deci nu avea altfel cum să vină decât cu avion medical, așa că vinerea trecută a fost prima noastră experiență de a plăti un avion medical, a fost 17.500 de euro”, a explicat Adelina Toncean.

Fondurile pentru plata avioanelor au provenit din banii asociației și de la donatori.

Printre cei ajutați este o fetiță bolnav de cancer, are 2 ani și 8 luni și a suportat 33 de ședințe de radioterapie. „Copilul ăsta nu poate să ia niciun fel de virus, nu coronavirus”, subliniază Adelina Toncean.

Lucrurile erau grele și înainte, acum e doar o ieșire la suprafață a ceea ce noi luptam de mult timp, povestește Adelina Toncean. „Pe cine să alegem? Poate acum lucrurile vor arăta altfel poate o să ne trezim și o să înțelegem că nue nevoie să vină greul atât de aproape de noi, poate o să fim mai deschiși să nu lăsăm lucrurile să meargă oricum. Moartea e un lucru care trebuie evitat cu luptă. Pentru un copil merită efortul de a găsi 20.000 de euro ca să vină în siguranță acasă”, a conchis Adelina Toncean.

Recomandarea video

Mediafax
Cod portocaliu extins: rafale de 130 km/h în România
Digi24
Denis Kapustin, liderul neonazist al grupării paramilitare Corpul Voluntarilor Ruși, a murit pe front, luptând pentru Kiev
Cancan.ro
Mesajul postat de sora artistului Ion Drăgan, cu o zi înainte de înmormântarea acestuia: 'Ne-ai distrus pe toți'
Prosport.ro
FOTO. Natalia Mateuț, spectaculoasă de ziua ei. Apariție rară a tatălui ei, legendarul Dorin Mateuț
Adevarul
Gest disperat al unui cabanier: „Plătiți cât vă permiteți. E primul an în care nu am oaspeți de Crăciun”
Mediafax
Trenul legendar care traversează 3 țări și 8 fusuri orare
Click
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Digi24
Mirabela Grădinaru, despre cum i s-a schimbat viața de când Nicușor Dan e președinte: „Ulterior am obținut și acest drept”
Cancan.ro
Alex Bodi pune tunurile pe Ramona Olaru după ce a spus că fuge de săraci: 'Trecutul ei nu e prea wow'
Ce se întâmplă doctore
Mihai Voropchievici avertizează: Această zodie este vizată de o forță malefică, pe final de 2025
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Prezentare video Renault Clio 6. Dacia Sandero va primi același motor de 1,8 litri ca și modelul francez
Descopera.ro
Ce lichide să nu verși niciodată în chiuvetă și de ce?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Ce s-a întâmplat atunci când șoarecii de laborator au fost eliberați în natură?