Prima pagină » Gânduri printre cărți » Autoarea Cynthia Orszag invitată în cadrul evenimentului Încotro cartea românească?: „Cumva, scopul tot timpul trebuie să fie publicarea, pentru că e altfel deja când prinzi gustul”

Autoarea Cynthia Orszag invitată în cadrul evenimentului Încotro cartea românească?: „Cumva, scopul tot timpul trebuie să fie publicarea, pentru că e altfel deja când prinzi gustul”

Autoarea Cynthia Orszag invitată în cadrul evenimentului Încotro cartea românească?: „Cumva, scopul tot timpul trebuie să fie publicarea, pentru că e altfel deja când prinzi gustul”

Autoarea Cynthia Orszag a publicat de curând cel de-al doilea roman al său, „Art Nouveau”, și a fost invitată la Încotro cartea românească?, eveniment transmis live pe Facebook pe pagina Velvet Story și susținut de Gândul.ro, să povestească despre carte în compania lui Ciprian Tănăsescu, care a moderat întâlnirea de marți seară.

Discuțiile nu puteau începe fără să fie menționat debutul literar al Cynthiei Orszag, romanul „Scrum în vânt”, apărut anul trecut la editura Velvet Story. Autoarea a povestit urmăritorilor și cititorilor că deși scrie încă din adolescență, experimentând și publicarea textelor pe platformele online, impulsul de a-și vedea prima carte publicată s-a manifestat mai puternic în cazul poveștii din „Scrum în vânt”.

„Tema romanului nu pot să spun că este mai puțin abordată, pentru că sunt foarte multe cărți în România care merg pe partea mai puțin frumoasă a societății, dar am vrut să vin cu abordarea mea, cu ideea mea. […] Cred că unul dintre motive pentru care am făcut pasul acesta – să public – a fost tocmai pentru că simțeam că e o carte care merită citită și care vrea să ajungă la cât mai mulți oameni.”

Pentru a doua carte, Cynthia Orszag a ales un subiect care nu are nicio legătură cu cel din prima carte, nici ca gen, nici ca orientare și nici ca modalitate de abordare. Ciprian Tănăsescu, fiind printre primii care au citit cărțile, spune că „am descoperit o nouă Cynthia Orszag, dar în același timp am avut sentimentul familiar să o regăsesc pe Cynthia, scriitoarea, pe care o știam încă de la volumul de debut.”

„Inițial, Art Nouveau a fost scris sub formă de proză scurtă, publicat într-o revistă. Nu m-am gândit că o să modific, să fac ceva mai complex din ea. Dar mi-a făcut plăcere să scriu la ea, poate chiar mai mare decât la „Scrum în vânt””, spune Cynthia Orszag.

Dezvăluind mai multe legate de titlul cărții „Art Nouveau” și de unde această alegere, autoarea susține că „am mers strict pe ideea stilului în care a fost construit cazinoul din Constanța. Apoi, pe partea de personaje, lui Zoe am încercat să îi dau o personalitate care să ducă puțin înspre art nouveau, pe partea că te uiți la ea și e frumoasă și inofensivă și cu cât mergi mai în detaliu, cu atât se văd mai multe lucruri care sunt de-a dreptul morbide, și asta este o caracteristică a stilului art nouveau.”

Ciprian Tănăsescu a întărit discuțiile despre cărți, iar întrebările urmăritorilor le-au completat, Cynthia Orszag povestind și răspunzând cu lucruri de interes pentru actuali și viitori cititori. Evenimentul poate fi urmărit integral pe pagina de Facebook Velvet Story și pe YouTube.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Soldații-roboți umanoizi vor ajunge pe câmpul de luptă
Digi24
Ciobanul care a găsit cadavrul tânărului George Smyth a murit în aceeași zonă și în același mod la doar câteva zile după descoperire
Cancan.ro
Otnielei i-a cășunat rău pe Costeluș! Moștenitorul averii de 250 mil. € s-a lăsat greu
Prosport.ro
FOTO. Fotbalista a fost în Zanzibar și poza ei de la Salam i-a făcut pe fani să tresară!
Adevarul
Cum îi poate afecta pe români insolvența rafinăriei Petrotel Lukoil
Mediafax
Scene incredibile pe stadion! Un bebeluș a intrat pe teren și a oprit meciul. Ce s-a întâmplat apoi
Click
Cât costă, de fapt, o vacanță în Santorini. Un român a dezvăluit ce sumă a dat pentru cazare, mâncare și transport: „Atât de dramatic”
Digi24
Prima țară care a anunțat că se retrage de la Eurovision 2027
Cancan.ro
Fetiță de 8 ani, moartă la o zi după ce și-a sărbătorit ziua. Infecția pe care a luat-o în timp ce înota
Ce se întâmplă doctore
Imagini fascinante cu Elena Udrea în costum de baie. Fostul politician și-a etalat silueta pe litoralul românesc
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Am testat OMODA 7. Cât consumă alternativa chinezească la Hyundai Tucson și Volkswagen Tiguan
Descopera.ro
Ce ascundea o peșteră de la Marea Neagră veche de 13.000 de ani
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Un mormânt comun cu cel puțin 129 de bărbați a fost descoperit lângă Viena. Cine au fost victimele unei confruntări romane necunoscute?