Daniel Zărnescu: „Dacă scriitorii români nu știu să scrie story, atunci poveștile au impact comercial scăzut, pentru că sunt necomestibile. Nefiind comestibile, lumea nu cumpără”

Redactor:
Simona Tănăsescu
Daniel Zărnescu: „Dacă scriitorii români nu știu să scrie story, atunci poveștile au impact comercial scăzut, pentru că sunt necomestibile. Nefiind comestibile, lumea nu cumpără”

La un simplu click pe motoarele de căutare, numele Daniel Zărnescu apare cu titlurile autor, antreprenor, coach, trainer. „Scopul meu este să îmi placă ce fac, în timp ce sunt constant”, scrie chiar el pe site-ul său. Activitățile pe care le-a întreprins de-a lungul timpului și pe care continuă să le desfășoare, plusând mereu cu ceva nou, i-au inspirat și ajutat pe mulți în domeniile pe care au dorit să le descopere și nu numai. Am discutat cu Daniel Zărnescu despre un proiect lăudabil pe care îl conduce deja de trei ani – „Școala de scris”, dar și despre multe altele.

Gândul.ro: Bună ziua, Daniel! Îți mulțumim, înainte de toate, pentru timpul acordat. Numele tău le este, cu siguranță, cunoscut multora dintre cititorii noștri. Dar, înainte de a afla de la scriitorul, trainerul și antreprenorul Daniel Zărnescu câteva lucruri interesante și esențiale din lumea cărților, ce poți spune că te-a impulsionat să fii un „deschizător de drumuri” pentru mulți și de ce?

Daniel Zărnescu: Bună, Simona, vreau să îți mulțumesc și eu acest interviu și pentru activitatea pe care o desfășurați voi, cei de la Gândul, pentru promovarea scriitorilor români. Am citit câteva interviuri venite dinspre voi și au fost ca o gură de aer proaspăt.

Referitor la întrebarea ta, chiar am stat și m-am gândit când a fost prima oară când a spus cineva despre mine că sunt un deschizător de drumuri. Cred că s-a întâmplat acum 8-10 ani, la un curs de marketing pe care îl susțineam pe atunci, numit “Mentorship Internet Business”.

Un cursant a photoshopat o poză în care, la final, apăream ca și cum aș construi o autostradă în mijlocul unui teren virgin. Poza, pe atunci, s-a viralizat în comunitatea celor care mă citeau și a rămas povestea asta, cum că aș fi un deschizător de drumuri. S-a creat o legendă în jurul numelui meu și, din punctul meu de vedere, a luat-o înaintea mea cu mult.

Să știi că, din perspectivă antreprenorială, nu este o calitate, neapărat, să deschizi drumuri. Atunci când intri într-o piață nouă, vii cu un produs / serviciu nou, pe care piața nu îl recunoaște – consumi cele mai multe resurse cu putință: timp (ca să educi piața despre ceea ce vrei să faci), resurse financiare, pentru că nu există nimic, încă, sustenabil, și resurse umane colosale.

În același timp, însă, prin structura pe care o am, niciodată nu m-am simțit confortabil în sisteme deja create, cu reguli deja scrise. Am fost un rebel, un inadaptat, iar asta m-a ajutat să ajung la alții ca mine.

În timp s-a creat o emulație, chit că am predat marketing strategic, copywriting, start-up antreprenorial, coaching sau, acum, storytelling. Caut în privirea oamenilor foame de mai mult, nu neapărat financiar, ci la nivel de semnificație.

Caut mereu ceva, așa că accept orice călător lângă mine. Îmi place să cred că am o etică a muncii solidă, ador să fiu implicat în proiecte noi, încerc să greșesc cât mai mult pe parcurs și să învăț de la ceilalți care greșesc cel puțin la fel de mult ca mine.

Nu mă văd neapărat drept un deschizător de drumuri, din punctul ăsta de vedere. Mai degrabă am o fire curioasă și îmi pun întrebări care mă duc în locuri necunoscute “încă”.

Gândul.ro: Proiectele tale nu sunt deloc puține la număr. Să ne oprim însă asupra celor orientate spre carte. Când s-a manifestat prima dată dorința de a scrie și sub ce formă a venit aceasta?

Daniel Zărnescu: De la prima carte pe care am citit-o, cred. Mereu am fost fascinat de cărți, de povești, de filme – era modul meu de a evada din realitatea în care trăiam.

Povestea mea este una clasică, aș vrea să cred, pentru orice român născut înainte de ‘90: am fost înconjurat de cărți, eram abonat la mai multe biblioteci de cartier, în același timp, aveam o bibliotecă plină cu cărți de orice fel, de la cărți care miroseau a cerneală proaspătă de tipar până la cărți care se dezintegrau în mâna ta, cu foi îngălbenite și fragile.

Citeam câte 4-5 cărți în paralel, pentru că ai mei mă îndemnau să ies afară, să mă joc, “să te mai vadă soarele”, cum spuneau. Din motivul ăsta îmi vânau cărțile și mi le confiscau, așa că aveam cărți de rezervă mereu. Una sub pernă, una sub pat, una sub șifonier, una pe șifonier, una în ghiozdan.

Când mă duceam la bunici, primul lucru pe care îl făceam era să îmi umplu un ghiozdan întreg cu cărți, ca să îmi ajungă. Eram genul ăla de copil. Nu existau calculatoare pe atunci, nici telefoane mobile, aveam un televizor alb negru și, atunci când ne-a fost instalat telefonul fix, pe hol, era nivelul următor de tehnologie. Am stat ore întregi uitându-mă la el, așteptând să sune cineva. Oricine.

Calculator am avut foarte târziu, abia aproape de 20 de ani, așa că refugiul meu a fost mereu dat de ce găseam între coperțile cărților pe care le citeam.

Iar gândul de a scrie și eu cărți a venit natural. Atingeam cu buricele degetelor coperțile și îmi imaginam că e numele meu pe ele. Așa că am început să scriu: intrări de jurnal, proză scurtă, începuturi de roman.

Din păcate eram foarte perfecționist, pentru că mă comparam continuu cu cărțile citite. Tot ce citeam mi se părea patetic, penibil – așa că distrugeam totul: rupeam foile în bucățele, le aruncam de la balcon sau în vasul de la toaletă.

Era o stare de tensiune continuă. Voiam să scriu, dar fiecare cuvânt scris de mine îmi amintea că sunt incapabil de asta.

La 20 de ani distanță de momentele astea am ajuns să le explic cursanților care îmi vin la cursuri că este normal ce simt ei. Scrisul mereu s-a situat la granița dintre durere teribilă și entuziasm sălbatic. Abia când înțelegi asta, începi să înveți, cu adevărat, ce înseamnă scrisul.

Gândul.ro: Piața de carte din România nu înregistrează cifre îmbucurătoare și, totuși, publicul, cel mic, cere calitate. Ce înseamnă, de fapt, o carte bună, vandabilă? Ce fel de literatură trebuie să învețe cititorul să aprecieze, pe de o parte, și ce să promoveze scriitorul, pe cealaltă parte?

Daniel Zărnescu: Este o întrebare a naibii de dificilă, mai ales când vorbim de România. Avem una dintre cele mai mici piețe de carte din Uniunea Europeană, iar asta ne indică faptul că ceva nu facem bine.

Același lucru se vede și în cinematografie, și cred că paralela pe care urmează să o fac se aplică și literaturii românești contemporane.

Când te duci la cinema și te uiți pe lista aia mare de filme care îți stau la dispoziție, când vezi un titlu românesc, rareori te entuziasmezi. De obicei ai inima strânsă. De ce? Pentru că noi nu prea știm să spunem povești. Atunci când un personaj dintr-un film românesc mănâncă o ciorbă, atunci o mănâncă în timp real, lingură cu lingură.

Nu avem filme comerciale românești, care să atragă publicul și să genereze consum. Da, ne lăudăm că avem premii pe la festivaluri de film, dar, în realitate, rareori și vedem filmele alea. Pentru că sunt plictisitoare.

În ultima perioadă am mai văzut mici inițiative de a stimula cinematografia comercială: filmul Hawaii, Miami Bici sau serialul Umbre sunt exemple în acest sens. Toate, însă, vin pe un fond de înțelegere a pieței, în ansamblul ei, dar și a unei smerenii în procesul de creație.

Avem nevoie de consum, să aducem oamenii în cinematografe și asta se face învățând cum să spunem povești, în primul rând.

La fel și la cărți. Scriitorii români sunt, majoritar, needucați în arta storytelling-ului și pun accent prea mare pe trăirile interioare ale protagoniștilor lor. Asta duce la cărți pasive, similare mâncatului ciorbei din filmele românești contemporane.

Dacă scriitorii români nu știu să scrie story, atunci poveștile au impact comercial scăzut, pentru că sunt necomestibile. Nefiind comestibile, lumea nu cumpără.

Primul pas, ca să recuperăm imensă falie care ne desparte de restul țărilor civilizate, când vine vorba de cărți – este să aducem publicul înapoi la cartea românească. Iar asta se face prin literatură de consum, comercială, care să ne facă să vibrăm și să dăm pagina cu întrebarea în minte: “ce naiba se întâmplă mai departe?”.

Avem nevoie de versiunile românești ale lui Stephen King, James Patterson, Dan Brown sau John Grisham. Abia când avem baza asta, putem să aspirăm la mai mult.

Între timp, însă, nu este nicio diferență între mine, când rupeam foile pe care le scriam, la 13-14 ani, și nivelul la care este piața de carte românească în 2020. Vrem mult, dar putem foarte puțin.

Gândul.ro: Ai ales să împărtășești din experiența ta și ai lansat „Școala de Scris”. Ce implică acest proiect?

Daniel Zărnescu: Școala de Scris este un proiect de suflet, pentru mine, care s-a născut dintr-o frustrare. În nevoia mea de a mă educa în modul în care spun povești, mi-am dat seama că nu am cu cine vorbi “limba asta”. Ba mai mult, când mă auzeau, cei din jurul meu începeau să râdă de mine.

Dar tu știi să scrii deja, ce nevoie mai ai ca să înveți cum să scrii?, mi se spunea, când aveam în mâini o carte despre cum se construiesc personajele memorabile, de exemplu. Sau despre cum se structurează un roman. Eram șocat.

Apoi am anunțat că fac școala și am avut noroc cu o mână de oameni care au venit la prima ediție, chit că nu știau la ce să se aștepte. Ei au venit mai degrabă pentru mine, știind că dacă apare numele “Zărnescu” în spatele unui curs, trebuie să fie bun.

Asta se întâmpla acum trei ani. Între timp am trecut prin cinci ediții, peste 100 de cursanți și avem câteva zeci de manuscrise care așteaptă să fie publicate. Manuscrise bune, din alea de te fac să dai pagina.

Proiectul implică o școlarizare de la zero în ce înseamnă storytelling în România. Durează patru luni, cu module lunare – iar, la final, intrăm într-un program separat, numit “Pro30”, în care scopul este să livrăm 30 000 de cuvinte în 30 de zile. Plus ateliere bilunare de scriere creativă. Plus o editură a comunității.

Cea mai mare satisfacție, însă, este nivelul de implicare și entuziasm pe care am reușit să îl generez în comunitate. Sunt mândru de absolut fiecare cursant care a călcat pragul școlii.

Iar scopul “meta” este să producem o fisură în piața de carte românească. Să producem literatură de consum și să aducem, înapoi, cititorii români. Am avut pe cineva care m-a întrebat: “De unde să îi aduci înapoi?”. A rămas celebru răspunsul meu, atunci: “De pe facebook!”.

Gândul.ro: Din poziția de trainer, care sunt provocările cu care te întâlnești? Cât de dificil este să predai unui scriitor începător pașii spre reușită?

Daniel Zărnescu: În România sunt foarte multe preconcepții când vine vorba de scris. Multe dintre tehnicile de scris pe care le predau, chiar din primul modul, în străinătate sunt tehnici banale învățate încă din grădiniță sau școală primară. În România cursanții mei, când aud prima oară de tehnicile respective, au reacții de parcă ar fi văzut un OZN.

Este dificil, pentru că în România se pune accent prea mare pe “talent” ca singurul combustibil care te poate duce la rezultat. Iar talentul este văzut ca fiind un dar divin pe care l-ai primit la naștere sau nu.

Este o viziune extrem de fatalistă asupra actului creativ.

Ori viziunea mea este una mult mai procesuală. Scrisul se învață. Este un mușchi. Dacă scrii și te educi în direcția asta, mușchiul crește. Devii din ce în ce mai bun. Asta este prima provocare. Să le arăt că este mai degrabă știință decât talent, dar și că, dacă este știință, atunci ea poate fi deprinsă.

Pe urmă ține de public shaming, dacă îți vine să crezi. În România scriitorii și cei care se educă în zona de scris ficțiune sunt luați în derâdere. Avem și o glumă a comunității care ni se întâmplă cu o regularitate stupidă.

Am avut un cursant care ne-a mărturisit că a fost întrebat unde merge și că el a răspuns, franc: “La Școala de Scris!”

“Păi ce, bă, nu știi să scrii, de ce trebuie să înveți?”, a fost reacția celeilalte persoane.

Ceilalți cursanți au început să râdă și au zis că au pățit la fel, cu mici variațiuni. Românul crede în talent divin, nu crede în educație pe zona asta, dar ia și în derâdere pe cei care studiază. Este o presiune în plus.

Asta este a doua provocare.

O a treia provocare, nu ultima, pentru că mai sunt destule, ține de modul în care ne dăm și primim feedback-ul. Românii nu au o cultură a eșecului progresiv, ci au aceeași viziune fatalistă cu privire la ce fac: ori este excepțional, ori este execrabil. Nu există zone gri, doar alb și negru. Nu există perfectibil, ci doar perfect sau imperfect.

Ori, atunci când scrii și îți pui toate speranțele și gândurile, poate cele mai intime cu putință, în niște rânduri – ești extrem de fragil când vine vorba de critică. Dacă cel care ascultă începe să fornăie din nări, să dea ochii peste cap și să facă analiză greșelilor, nu face decât să accentueze o trăsătură națională pe care o avem: suntem sau buni, sau proști.

Cioran a definit cel mai bine această caracteristică, atunci când urmărea un meci de rugby în care România pierdea la scor în fața Franței: “Românii când nu sunt excesivi, sunt nuli.”

Eu, ca trainer, fac tot ce ține de mine ca să asigur un teren fertil pentru creștere. Critica, atunci când nu știi nici să o dai, dar nici să o primești, este cel mai rapid mod ca să transformi un teren bun pentru cultivat în adevărate dune de nisip.

Gândul.ro: De ce trebuie să țină cont scriitorii atunci când pun primele cuvinte pe hârtie?

Daniel Zărnescu: Dacă vorbim de cineva începător, ar trebui să țină cont de munca “de dinainte” să scrie cartea. Un scriitor profesionist știe ce se va întâmpla în carte încă de dinainte de a o scrie, măcar la nivel macro.

Vorbim aici de tema cărții, ce vrea să transmită prin ea, de personaje, de ce vor ele, la un nivel extrem de profund, de lumea în care se întâmplă povestea, dar și de ce se întâmplă, la propriu, în poveste. Este partea de outline pe care, din păcate, românii o ignoră și o bagatelizează.

Când începi să scrii, trebuie să tremuri de nerăbdare. Să vrei să spui povestea. Ori asta se întâmplă doar dacă știi să lucrezi, măcar la nivel primar, pe structură.

Dacă ești ceva mai avansat, atunci probabil știi deja că tot ce contează este să te imersezi în personaj. Dincolo de tehnica de scris, care poate fi îmbunătățită, în timp, diferența care face diferența este capacitatea ta de a te transpune în poveste.

Tu ești Superman, dacă scrii o carte despre el.
Tu ești Clarice, din Tăcerea Mieilor.
Tu ești Michael Corleone.

Ăsta este pariul! Să fii una cu personajul tău și să îi spui povestea.

Dincolo de asta, din punct de vedere tehnic, prima scenă are rolul de a agăța cititorul, deci trebuie să începi în relativă forță. Nimeni nu mai are răbdare să citească zeci de pagini în care nu se întâmplă nimic.

Gândul.ro: Pentru un autor debutant, promovarea este poate cea mai mare dilemă. Cum vezi tu lucrurile, combinând experiența de scriitor cu cea de trainer și, cel mai important, de antreprenor în segmentul de carte? Cum se vinde o carte?

Daniel Zărnescu: Eu le spun cursanților mei că scrisul este ca o mâncărime. O simți și te scarpini. Diferența este că, dacă îți dorești să scrii, oricât te scarpini, această mâncărime nu trece.

Dacă ai simțit vreodată nevoia să scrii o carte, o vei simți no matter what!

Spun asta pentru că cei care scriu ar trebui să înțeleagă scrisul ca pe o nevoie primară. Cum este mâncatul sau respiratul. Trebuie să o faci! Nu scrii pentru bani, scrii în primul rând pentru tine.

Există 1001 de alte lucruri pe care le poți face, dacă vrei să câștigi bani.

Dincolo de asta, dacă ai această înțelegere a ceea ce faci și de ce o faci, atunci poți să îți pui problema promovării cărților tale. Când știi că vei scrie chit că nu vei câștiga bani din asta, abia atunci este important să înveți să scoți bani din scris.

Altfel nu are sens.

Dincolo de asta, eu nu cred că autorii ar trebui să lase partea de promovare doar în curtea editurilor. E nevoie de educație în zona de marketing, de înțelegere a publicului țintă, de a ține legătura cu el.

Astăzi poți face selfpublishing, poți avea acces la o piață potențial infinită, cu ajutorul canalelor de social media, poți face evenimente de lansare cu sute de oameni singur, pe cont propriu.

Ești mult mai puternic decât crezi, când vine vorba de promovare. Dar trebuie să înveți asta.

Eu cred că un autor debutant are o capacitate de promovare imensă. Mai mare decât îi poate oferi o editură. Trebuie doar să ajungă la o înțelegere, el cu el, că scrisul este aer, mâncare și acoperiș deasupra capului.

Gândul.ro: Ce pregătești în viitorul apropiat pentru cititorii tăi și nu numai?

Daniel Zarnescu: Nu este vorba despre ce pregătesc eu, neapărat, cât ce pregătește comunitatea Școlii de Scris. Cât de curând o să lansăm un site al comunității, unde mai bine de 100 de oameni, care au trecut prin mâna mea, vor scrie proză scurtă, recenzii de carte sau film.

Apoi vorbim de o editură dedicată scriitorilor români pasionați de storytelling. Se va numi StoryCraft Publishing, iar scopul nostru, după cum am mai spus deja, este să facem o fisură în piața de carte din România și să aducem înapoi cititorii, către autori români.

Odată cu editura StoryCraft Publishing – vom avea și o dublă lansare de carte, pe 24 Septembrie: 7 porți, originile lui Jayden Wiker – scrisă de Radu Octavian și Bătălia de la Socola – scrisă de Cătălin Ioniță.

Sunt foarte mândru de ambele cărți și sper să fie începutul unei lungi tradiții de lansări de carte românească.

Gândul.ro: Ne-a făcut plăcere să discutăm și îți dorim mult succes pe toate planurile. Numai bine! Mulțumim!

Daniel Zărnescu: Și eu îți mulțumesc mult pentru invitație. Felicitări și țineți-o tot așa!

Dacă doriți să discutăm despre cărți sau activitatea voastră din domeniul literar, dacă aveți o carte pe care vreți să o prezentăm, acestea fiind publicate în rubrica Gânduri printre cărți, nu ezitați să ne trimiteți un mesaj pe adresa de e-mail – [email protected] , care să conțină numele și un număr de telefon, precizând în subiect – în atenția Simonei Tănăsescu și Alinei Dinu.

Ce mesaje compromițătoare a descoperit Alin Oprea. Cine este personajul celebru cu care soția i-a...
FOTO. Anamaria Ferentz, apariţie hot! Are peste 40 de ani, dar arată ca la 20...
ALERTĂ pe piața alimentară! Toți cei care au cumpărat acest produs, sunt obligați să-l returneze...
Calendar ortodox 25 septembrie 2020. DOI MARI SFINȚI SĂRBĂTORIȚI MÂINE
Dezvăluiri incredibile la peste 30 de ani de la Revoluție: 'Am căutat sacii cu cadavrele...
Emisiunea lui Mihai Gâdea, făcută praf la CNA. 'Este o făcătură!'. Amenzile sunt URIAȘE
CORONAVIRUS 24 septembrie. Situaţia pe judeţe. Bucureşti pe primul loc în topul infectărilor. Alte trei...
Sondaj IRSOP: Gabriela Firea ar câștiga alegerile locale 2020. Diferența dintre ea și Nicușor Dan
Ce mesaje compromițătoare a descoperit Alin Oprea. Cine este personajul celebru cu care soția i-a...
ALERTĂ pe piața alimentară! Toți cei care au cumpărat acest produs, sunt obligați să-l returneze...
CREATURA din ocean care îl ÎNGROZEȘTE chiar și pe marele rechin alb. Descoperire ȘOCANTĂ în...
ȘOC în cazul Caracal! Unde ar fi fost văzută Alexandra. A apucat să SPUNĂ că...
Live video FCSB – Liberec scor. Vezi live video, singurul site care transmite meciul
Este DOLIU uriaş în lumea muzicii: Celebra cântăreaţă a murit
Hemoroizi sau cancer? Care sunt simptomele îngrijorătoare
Descoperă România cum nu ai mai văzut-o. Destinaţii de vacanţă magice la doi paşi de...
„Elveţia României”: locurile unde se află cele mai frumoase şase sate din România pe care...
Inchide