Prima pagină » Știri externe » UE și Regatul Unit ajung, în sfârșit, la un acord privind Gibraltarul după Brexit. Cum vor putea călători cetățenii. Spania „ar putea bloca accesul”

UE și Regatul Unit ajung, în sfârșit, la un acord privind Gibraltarul după Brexit. Cum vor putea călători cetățenii. Spania „ar putea bloca accesul”

UE și Regatul Unit ajung, în sfârșit, la un acord privind Gibraltarul după Brexit. Cum vor putea călători cetățenii. Spania „ar putea bloca accesul”

Gibraltar va rămâne britanic, dar oamenii vor putea călători liber peste granița terestră cu Spania, conform unui acord post-Brexit privind teritoriul, relatează Press Association, prelulat de The Guardian.

Gibraltarul nu a fost inclus în acordul comercial post-Brexit, negociat între Marea Britanie și UE, în urmă cu mai bine de cinci ani. Însă cele două părți au ajuns în sfârșit la un acord, sau, mai degrabă, la o „soluție practică și durabilă” care va stabili statutul teritoriului britanic situat în sudul Spaniei.

„Marea Britanie, împreună cu guvernul din Gibraltar, a publicat un proiect de tratat cu UE care prezintă măsurile pentru o „frontieră fluidă” pentru persoane și mărfuri.

Acordul va însemna că nu vor mai exista controale de rutină ale pașapoartelor, la frontiera terestră dintre Spania și Gibraltar, pentru cele 15.000 de persoane care o traversează în fiecare zi.

Cu toate acestea, controalele se vor aplica celor care sosesc cu avionul, astfel încât cei care zboară în Gibraltar din Regatul Unit vor fi supuși unui dublu control la frontieră: unul efectuat de autoritățile din Gibraltar și altul efectuat de autoritățile spaniole, în numele UE. De asemenea, va exista un model vamal adaptat pentru a „elimina controalele greoaie ale mărfurilor”, a declarat guvernul Regatului Unit.

În conformitate cu termenii acordului, autoritățile spaniole vor avea dreptul să blocheze intrarea călătorilor din afara UE — inclusiv a britanicilor — considerați a reprezenta un risc pentru securitate, sănătatea publică sau relațiile internaționale.

Proiectul de acord nu afectează suveranitatea. Acesta precizează că nimic din ceea ce se semnează „nu va constitui baza pentru orice afirmare sau negare a suveranității” asupra „Stâncii“ și protejează autonomia Regatului Unit asupra instalațiilor militare cheie.

Aeroportul din Gibraltar este administrat de Ministerul Apărării din UK și găzduiește o bază a Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF). Teritoriul dispune, de asemenea, de o importantă bază navală.

Ministrul spaniol de externe, José Manuel Albares, a salutat acordul „istoric”, negociat în iunie, anul trecut, între Londra, Bruxelles și Madrid. Acordul prevede eliminarea tuturor barierelor fizice și a controalelor la frontiera terestră între Gibraltar și Spania.

„Ultimul zid din Europa continentală va dispărea“

În conformitate cu tratatul, „La Verja” – gardul de 1,2 kilometri care separă Gibraltarul de La Línea de la Concepción, în provincia Cádiz – va dispărea.

„Ultimul zid din Europa continentală va dispărea”, a declarat Albares într-un discurs video joi.

Deși Gibraltar nu va adera oficial la spațiul Schengen, tratatul prevede libera circulație a persoanelor. Autoritățile spaniole (Schengen) și britanice vor efectua controale duale la graniță în portul și aeroportul din Gibraltar.

Enclava, care nu a fost inclusă în Acordul comercial și de cooperare UE-Regatul Unit din 2021, va beneficia, de asemenea, de libera circulație a mărfurilor peste frontiera terestră.

Albares a declarat că acordul „deschide o nouă eră de coexistență și oportunități” pentru cei 300.000 de locuitori ai regiunii sărace Campo de Gibraltar, a cărei economie este strâns legată de enclavă.

Ministrul-șef al Gibraltarului, Fabián Picardo, a declarat că acordul „protejează fără echivoc poziția noastră privind suveranitatea, protejează economia noastră și oferă certitudinea de care au nevoie poporul și întreprinderile noastre”.

Cu toate acestea, ministrul spaniol a subliniat că „Spania își menține și protejează pretențiile de suveranitate” asupra Gibraltarului – cedat Marii Britanii în 1713 în temeiul Tratatului de la Utrecht.

Problema suveranității asupra Gibraltarului a fost extrem de controversată în politica spaniolă, guvernele succesive – atât de stânga, cât și de dreapta – refuzând să renunțe la pretențiile asupra teritoriului.

„Alegem cooperarea, dar păstrăm controlul”, a declarat Picardo în fața parlamentului din Gibraltar, avertizând că „izolarea” într-o lume globalizată este „o fundătură”. În cadrul unui referendum din 2002, aproape 99% dintre alegătorii din Gibraltar au respins orice formă de suveranitate partajată cu Spania.

Acordul urmează să se aplice provizoriu începând cu 10 aprilie, în așteptarea ratificării de către Consiliul UE și parlamentele european și britanic.


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Un bărbat şi-a găsit loc de muncă într-un sat cu 400 de oameni după ce aplicase fără succes la 1.000 de joburi. Cum a scăpat de stresul financiar

„Europa este un gigant adormit”. Keir Starmer îndeamnă la Conferința de Securitate de la München la trezire militară și la un NATO mai european

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Péter Magyar, despre România: ce declara viitorul lider de la Budapesta în vizitele din țara noastră
Digi24
Cea mai puțin vizitată țară din Europa, pentru că turiștii o găsesc „plictisitoare”
Cancan.ro
Viktor Orban și-a recunoscut înfrângerea în urmă cu puțin timp. S-a scris istorie cu un RECORD incredibil
Prosport.ro
FOTO. Mihaela Buzărnescu, apariție senzuală în costum de baie! Cum arată la 37 de ani
Adevarul
Cum poate fi îngenuncheat Iranul cu un simplu telefon la Beijing. Soluția generalului care a condus armata SUA
Mediafax
Se cere demisia lui Kelemen Hunor după înfrângerea lui Viktor Orban din Ungaria
Click
Un turist bulgar compară România cu Bulgaria. Orașul care l-a impresionat: „foarte bine organizat, cu arhitectură frumoasă, străzi curate”
Digi24
După eșecul negocierilor de la Islamabad, Trump anunță o blocadă a SUA asupra Strâmtorii Ormuz: „Suntem pe deplin «gata de acțiune»”
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Teodora Stoica după ce s-a vindecat complet de cancer! Alimentul de Paște pe care nu-l mai consumă
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cât de des trebuie să verificăm anvelopele mașinilor?
Descopera.ro
Inteligența Artificială de la Google arată milioane de răspunsuri greșite în fiecare oră
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Cum ne pot afecta pielea primele raze de Soare de după iarnă?