Prima pagină » Hot Pe Facebook » Cum a fost ridicat tatăl lui Cristian Tudor Popescu de Securitate

Cum a fost ridicat tatăl lui Cristian Tudor Popescu de Securitate

Cum a fost ridicat tatăl lui Cristian Tudor Popescu de Securitate
Șeful IICCMER, Andrei Muraru, și editorialistul Cristian Tudor Popescu au fost invitații speciali ai ediției GÂNDUL LIVE.

O premieră pentru istoria recentă, deschiderea unui șantier arheologic la Periprava pentru a identifica gropile comune în care au fost înmormântați deținuții politici din perioada comunistă nu rămâne un demers cu valoare strict istorică. Șeful IICCMER, Andrei Muraru, a anunțat, la GÂNDUL LIVE, că în acest caz au fost sesizați procurorii. „Am vorbit cu cei de la Parchet, se vor preleva probe”, a spus el, apreciind că sunt toate indiciile că la Periprava există gropi comune în care au fost îngropați deținuții morți în lagărul comunist.

VEZI AICI EMISIUNEA GÂNDUL LIVE

„Toți sunt bărbați, nu există urme de haine, unii sunt legați cu sârmă, brațele nu sunt puse pe piept, nu există urme de sicriu. Suntem aproape siguri că cei morți sunt de la colonia de muncă”, a adăugat Muraru.

În cadrul investigației realizate în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, gândul a prezentat miercuri primele rezultate ale săpăturilor de la Periprava. De asemenea, gândul a publicat  dosarul lui Ion Ficior, fostul comandant al lagărului comunist din Deltă, al doilea torționar comunist denunțat pentru genocid.

Profilul complet al torționarului Ficior

Interviu cu torționarul Ion Ficior, fostul comandant de la Periprava

Mărturii ale supraviețuitorilor din lagărul de la Periprava

Mărturii ale foștilor gardieni ai lagărului condus de Ficior

Reportaj de la Periprava unde s-a deschis un șantier arheolgic pentru identificarea gropilor comune

Regimul de teroare instituit de Ion Ficior la Periprava a dus la moartea a cel puțin 103 deținuți politici. Chiar dacă fostul comandant neagă toate acuzațiile, mărturiile supraviețuitorilor, dar și documentele îl contrazic. Potrivit șefului IICCMER, rapoartele de autopsie au ajutat la construirea dosarelor torționarilor comuniști, constatările medicilor legiști, unii deținuți, fiind făcute, în opinia sa, în speranța că vor proba faptele petrecute în lagărul din Deltă.

Un caz concret este cel al deținutului despre care, cinic, Ion Ficior a relatat, într-un interviu pentru gândul, că a murit după ce a fost eliberat, împiedicându-se de emoție și căzând cu nasul în nisip. „A fost identificat, Marin Brânzan, 64 de ani. Lucrurile s-au petrecut pe 21 septembrie 1960. Acesta a avut un șoc emoțional și a paralizat după ce a pășit spre poarta lagărului. L-au adus înapoi. Ficior a trebuit să raporteze că a fost eliberat”, a spus Muraru.

El a prezentat și cazul gardianului Ion Mihalache care a susținut că nu a văzut cum a murit vreun deținut, însă semnătura sa se află pe actele prin care el raporta decesul comandantului. „Oamenii ăștia își imaginează că în urma lor nu a rămas nicio probă. Ficior spune că au murit 3-4 oameni”, a comentat șeful IICCMER.

Cristian Tudor Popescu: Se ajungea în pușcărie într-o oră fără să fi făcut ceva

La rândul său, editorialistul gândul Cristian Tudor Popescu a comentat că fostul comandant de la Periprava „a ales să-și construiască un discurs de cazemată”, iar când a fost întrebat despre gropile comune „a zâmbit larg ca și cum l-ar fi întrebat dacă a furat o conservă”.

Cristian Tudor Popescu a adăugat că în perioada comunistă puteai ajunge în lagăr fără a face absolut nimic și a dat un exemplu personal în acest sens.

„Tatăl meu, de pildă – ca să vedeți cum se ajungea în lagăr, cum se ajungea în pușcărie într-o oră fără să fi făcut ceva – a fost ridicat după metodă. La ora 12 noaptea, a venit mașina, l-a luat, l-a dus la Securitate și au început să-i spună cu lampa în ochi `Dom`ne, dumneata ești în legătură cu unii care au primit din Elveția literatură anticomunistă`. Tatăl meu zice: `Dom`ne, eu sunt șantierist, sunt electrician pe șantier, ce vorbiți, ce Elveție? Nu cunosc`. `Hai, dom`ne, crezi că, dacă ai ajuns aici, noi nu știm ce vorbim? Încerci să ne minți, o să-și fie mai rău`. A durat acest interogatoriu de rupere, în care nu se accepta ideea că nu are nicio treabă. La sfârșit i s-a spus: `lasă, că o să spui și ce lapte ai supt de la mă-ta` și urma să fie dus, ca mulți alții care au trecut prin astfel de lagăre, fără să știe pentru ce au fost ridicați. În ultima clipă, un ofițer spune, s-a uitat pe hârtie: `Te cheamă Tudor Popescu?` `Da`. `Pe taică-tu îl cheamă Ion?` `Da`.`Pe maică-ta, Garofira?` `Nu`, spune taică-miu, `Garafila`. Dacă nu ar fi fost acel ofițer, ar fi făcut pușcărie fără să știe de ce a fost ridicat”, a povestit Cristian Tudor Popescu.

Editorialistul gândul a comentat că, în ciuda tuturor celor întâmplate în lagărul comunist de la Periprava, Ion Ficior „doarme foarte liniștit”, iar „singurul coșmar pe care îl are e că își pierde pensia”.

În opinia sa, torționarul Ficior „este un specimen mult mai greu de prins decât Vișinescu” și „mizează pe o parte însemnată a populației care este tentată să spună:`omul a avut și el o meserie, cineva trebuia să o facă și pe asta`”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
„Trebuie să oprească acest circ”. Moșteanu îl acuză pe Grindeanu că a răspândit informații false despre economia României
Digi24
Lidera AfD, atac la imigranții români din Germania: „Ne jefuiesc... ”
Cancan.ro
Ispita Gabriella, mesaj cu subînțeles pentru Prințul Marco?! 'Au trecut 164 de zile de când îți aprind lumânări'
Prosport.ro
FOTO. „Am căzut din picioare”. Apariția jucătoarei de tenis în costum de baie i-a dat pe spate pe fani
Adevarul
Cum a ajuns președintele CJ Călărași, Vasile Iliuță, să cumpere în Italia proprietăți de peste un milion de euro. Un fost punct vamal îi poartă numele
Mediafax
Cum învață copiii românilor din Germania să nu-și uite rădăcinile. Proiectul unei biserici românești
Click
Mihai Trăistariu, șocat de prețurile din bazarul din Istanbul, de unde Marcel Ciolacu a cumpărat blana cu bucluc: „S-au scumpit toate”
Digi24
Cine se afla la bordul avionului privat care s-a prăbușit „ca o rachetă” în Florida
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îți amintești de Laura Teodoru, știrista de la Digi? S-a retras de la tv și duce o viață luxoasă. Cum arată acum, la 10 de ani de când a dispărut din viața publică
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Suzuki Swift hibrid mașina ideală pentru oraș? Ce primești pentru 8.500 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Arheologii au descoperit noi dovezi despre viața oamenilor din Mesopotamia antică
Mediafax Italia
Trucul pentru uscarea rufelor iarna! Nu are legătură cu caloriferul
Mediafax Spania
Proiectul prin care Franco voia să construiască o bombă atomică!