Accident feroviar în Rusia: cel puțin 22 de persoane au fost rănite după ce multe vagoane au deraiat

Publicat: 03 04. 2026, 14:31
Actualizat: 03 04. 2026, 15:20

Cel puțin 22 de persoane au fost rănite vineri, după ce un tren cu 412 pasageri la bord a deraiat în regiunea Ulianovsk, la aproximativ 900 de kilometri est de Moscova. Autoritățile au declanșat o anchetă pentru a stabili cauzele incidentului, a transmis Mediafax.

Vagoane ieșite de pe șine, intervenție dificilă

Accidentul s-a produs în apropierea stației Briandino, la circa 70 de kilometri de orașul Ulianovsk. Trenul circula pe ruta Cheliabinsk – Moscova, iar șapte vagoane au deraiat.

Potrivit imaginilor difuzate de presa rusă, unele vagoane au fost răsturnate pe o parte, într-o zonă acoperită de ceață densă, ceea ce a îngreunat intervenția echipelor de salvare.

22 de persoane rănite

Conform informațiilor oferite de filiala locală a Ministerului Sănătății din Rusia, citată de Le Figaro, cel puțin 22 de persoane au fost rănite. Starea victimelor nu a fost detaliată până în acest moment.

Anchetatorii s-au deplasat la locul accidentului pentru a „stabili toate circumstanțele”, a anunțat Comitetul de anchetă rus, însărcinat cu principalele investigații din țară.

Guvernatorul regiunii, Alexei Rousskikh, a anunțat că s-a deplasat de asemenea la locul accidentului pentru a coordona operațiunile.


Recomandarea autorului: