Albania a desemnat Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran drept organizație teroristă. „Republica Islamică Iran, un stat care susține terorismul“

Publicat: 17 03. 2026, 15:43

Albania a anunțat, marți, că a desemnat Garda Revoluționară Iraniană drept „organizație teroristă” și Iranul drept stat „care susține terorismul”, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu, relatează Le Figaro.

Partidul socialist, aflat la guvernare, în națiunea balcanică și-a folosit majoritatea parlamentară pentru a adopta o rezoluție care să desemneze ramura ideologică a armatei iraniene, drept „organizație teroristă”, în ciuda boicotului opoziției.

„Parlamentul albanez declară Republica Islamică Iran drept un stat care susține terorismul și un stat care utilizează mijloace teroriste în urmărirea obiectivelor sale de politică externă”, se arată în textul adoptat marți.

În această rezoluție, Albania condamnă, de asemenea, atacurile cibernetice comise împotriva instituțiilor sale, în special un atac din 2022 care a determinat Tirana să rupă legăturile cu Iranul.

La începutul lunii martie, un grup de hackeri iranieni a afirmat că a lansat un atac asupra conturilor de e-mail ale membrilor parlamentului.

Albania găzduiește de ani de zile câteva mii de membri ai Mujahedinilor Poporului din Iran (OMPI sau MEK), o organizație considerată „teroristă” de către Teheran; acest lucru face din Tirana o țintă a hackerilor apropiați de puterea iraniană, scrie sursa citată.

Statele Unite au desemnat deja Garda Revoluționară ca „organizație teroristă”. Uniunea Europeană le-a urmat exemplul în ianuarie, în urma represiunii sângeroase exercitate de autorități împotriva manifestanților iranieni. Țări precum Italia, Franța și Germania au susținut activ acest demers, ceea ce a dus în cele din urmă la unanimitatea necesară în Consiliul UE. La rândul său, Iranul a anunțat, în februarie, că a desemnat forțele navale și aeriene ale statelor membre ale Uniunii Europene drept organizații teroriste.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

Forțele navale și aeriene ale statelor UE, desemnate drept „organizații teroriste” la Teheran, în prag de război cu SUA

UE a desemnat Corpul Gărzilor Revoluționare din Iran drept organizație teroristă, în timp ce SUA analizează lansarea de atacuri aeriene asupra lor