Americanii s-au săturat de Donald Trump și îl vor îndepărtat de la Casa Albă! Ce soluție are Joe Biden

Publicat: 09 01. 2021, 09:15
Americanii s-au săturat de Donald Trump și îl vor îndepărtat de la Casa Albă! Ce soluție are Joe Biden / Sursa FOTO: https://upload.wikimedia.org

Americanii s-au săturat de Donald Trump și îl vor scos afară de la Casa Albă! Însă pentru ca așa ceva să se întâmple este nevoie de o decizie a Congresului, susține președintele Joe Biden. Totuși, șansele sunt minime, astfel că este foarte probabil ca miliardarul republican să își ducă mandatul la bun sfârșit.

Chiar și așa, se vede că imaginea președintelui în exercițiu a suferit enorm după incidentele de la Washington, care au culminat cu asediul Capitoliului.

Sondaj Reuters: câți americani cer demiterea lui Trump!

Astfel, conform unui sondaj realizat de Reuters și Ipsos, un procent de 57% din americani ar dori ca preşedintele Donald Trump să fie îndepărtat imediat din funcţie! De asemenea, cercetarea de piață a mai arătat că şapte din 10 votanți ai lui Trump la scrutinul prezidenţial din noiembrie se opun acţiunii susţinătorilor din aripa dură, care au pătruns în Capitoliu în timp ce parlamentarii se întâlneau pentru a certifica victoria democratului Joe Biden.

Aproape 70% din americanii chestionaţi au declarat că dezaprobă acţiunile lui Donald Trump în perioada premergătoare asaltului de miercuri. La un miting organizat mai devreme în cursul aceleaşi zile, Donald Trump şi-a îndemnat susţinătorii să meargă la Capitoliu. Haosul care s-a creat şi în care şi-au pierdut viaţa un ofiţer de poliţie şi alte patru persoane a fost condamnat pe scară largă atât de democraţi, cât şi de republicani.

Democrații cer punerea sub acuzare a lui Donald Trump

Democraţii din Camera Reprezentanţilor intenţionează să introducă luni, 11 ianuarie, o propunere de punere sub acuzare a preşedintelui în exerciţiu Donald Trump.

La rândul său, Joe Biden, viitorul lider de la Casa Albă, a afirmat că este responsabilitatea Congresului de a deschide sau nu o procedură de destituire a preşedintelui în exerciţiu, cu 12 zile înainte de încheierea mandatului. Joe Biden va prelua funcţia de preşedinte al SUA la 20 ianuarie.

„Deci, ne vom concentra asupra muncii noastre şi Congresul poate decide cum să procedăm faţă de Donald Trump”, a declarat Biden în cadrul unei conferinţe de presă la Wilmington, Delaware.