Arestări la New York după un protest la Tesla, împotriva lui Elon Musk. Miliardarul, responsabil de concedierea a mii de angajați federali

Publicat: 02 03. 2025, 12:24

Nouă oameni au fost arestați sâmbătă în timpul unei demonstrații zgomotoase în fața unei reprezentanțe Tesla din New York, la care participanții au protestat față de rolul pe care îl are miliardarul Elon Musk, în restructurările majore ale forței de muncă federale. 

Protestul, despre care poliția a transmis că a implicat sute de oameni, a făcut parte dintr-un val de demonstrații „Tesla Takedown” organizate în toată țara, care îl vizează pe Musk, care conduce așa-numitul Departament de Eficiență Guvernamentală al administrației Trump, sau DOGE, scrie Reuters preluată de Agerpres.

Grupuri de protestatari s-au prezentat și la showroom-urile producătorului de vehicule electrice din Jacksonville, Florida, Tucson, Arizona și în alte orașe, unde au blocat traficul și scandat și au agitat pancarte cu mesaje precum „Dați foc unei Tesla: Salvați democrația” și „Fără dictatori în SUA”.

Musk, cel mai bogat om din lume, se află în fruntea unui efort fără precedent de a restrânge guvernul federal, care a dus la concedierea a mii de angajați. Tesla și un purtător de cuvânt al Casei Albe nu au răspuns imediat încercărilor Reuters de a solicita comentarii prin telefon și e-mail sâmbătă seara.

Au fost concediați oameni de știință

„Îndepărtarea lui Musk de la Tesla ar fi o lovitură semnificativă împotriva” administrației Trump. În unele cazuri, agențiile federale au fost nevoite să încerce să reangajeze lucrători esențiali care au fost concediați, inclusiv unii responsabili pentru armele nucleare ale Americii, oameni de știință care încearcă să lupte împotriva agravării focarului de gripă aviară şi oficiali responsabili cu furnizarea de energie electrică. Cel puţin 100.000 dintre cei 2,3 milioane de angajați federali au fost de acord cu plata unor salarii compensatorii sau au fost concediați de când Trump a preluat mandatul pe 20 ianuarie.

„Luăm măsuri la Tesla, compania emblematică a lui Musk”, au anunțat organizatorii pe site-ul web actionnetwork.org, cerând oamenilor să renunțe la acțiunile Tesla și „să se alăture pichetărilor”, a anunțat Digi. „Îndepărtarea lui Musk de la Tesla ar fi o lovitură semnificativă împotriva acestei administrații şi a prerogativelor sale, pentru că ar fi o lovitură asupra a ceea ce ei iubesc cel mai mult: bani şi putere”, a scris actorul şi realizatorul Alex Winter într-un articol în publicaţia Rolling Stone. Winter a postat pe reţelele de socializare că a ajutat la organizarea protestelor.