Corespondentul Gândul în America, Corina Drăgotescu, prezintă în premieră buletinul de vot din Statele Unite. Mai sunt doar 3 zile până la „midterms”, alegerile în care Trump își joacă majoritatea în Congres
Au mai rămas doar 3 zile până la data oficială a alegerilor „de la jumătatea mandatului” în Statele Unite ale Americii. „Midterms” sunt programate pe 3 noiembrie 2026, iar miza acestora este una uriașă. După aproape doi ani de când Donald Trump a revenit la Casa Albă, va fi stabilită componența celui de-al 120-lea Congres al Statelor Unite. Mai simplu spus, urmează să fie disputate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților și 35 de locuri din Senatul Americii. O parte dintre cetățenii americani au început deja să voteze „prin poștă”, întrucât, spre deosebire de sistemul electoral din România – unde votul prin corespondență este un instrument rezervat exclusiv pentru cetățenii din diaspora sau pentru alte cazuri particulare – oficialii Statelor Unite vor să evite scenariul în care un număr mult prea mare de votanți se prezintă la urne în ziua oficială a scrutinului.
Jurnalista Corina Drăgotescu, corespondentul Gândul în Statele Unite ale Americii, le oferă cititorilor posibilitatea de a vedea exact cum arată buletinul de vot și materialele de publicitate electorală pe care cetățenii americani le primesc atunci când aleg opțiunea de a a vota prin corespondență.
Spre deosebire de România, unde publicitatea de campanie este strict interzisă atât timp cât denigrează imaginea oricărui adversar politic, în America lucrurile stau complet diferit. Democrații, republicanii și ceilalți candidați apelează atât la tehnici de promovare a propriei imagini, cât și la tehnici de discreditare a publicității făcute de concurenți.
„Midterms” au loc o dată la patru ani, exact la jumătatea mandatului deținut de președintele care ocupă funcția.
„Candidatul republican poate să spună că adversarul său, candidatul democrat, este cel mai slab dintre toți concurenții. Sau invers. În America, e permis”
„În ultimele 48 de ore, am primit foarte multe materiale promoționale. Asta înseamnă că se întețește lupta. Spre deosebire de România, unde nu ai voie să faci campanie prin denigrarea adversarilor, aici este voie. Candidatul republican poate să spună, de exemplu, că adversarul său, candidatul democrat este cel mai slab dintre toți concurenții. Sau invers. Este permis.
Este obligatoriu să alegi o singură opțiune, nu ai voie să bifezi mai mulți candidați. Dar, dacă nu vrei să votezi niciun candidat înregistrat pe buletinul de vot, ai opțiunea să scrii tu numele persoanei pe care o dorești în funcție. Trebuie să fii atent atunci când bifezi candidatul dorit, deoarece buletinul de vot va intra într-un aparat electronic care scanează hârtia unde ți-ai exprimat alegerea”, a explicat Corina Drăgotescu.
Americanii pot vota prin corespondență și amendamente constituționale ale statului în care locuiesc
„În afară de alegerile candidaților pentru anumite funcții, se mai votează și pentru diferite amendamente constituționale. În cazul de față, este vorba de Constituția Floridei. Primești o broșură în care ți se explică foarte exact despre ce e vorba, ce amendament se propune la vot și ce înseamnă fiecare amendament.
Avem, de exemplu, o propunere prin care se mărește impozitul pentru casele deținute în proprietate. Cu alte cuvinte, dacă ar fi aprobată propunerea, impozitul s-ar calcula prin scăderea unei anumite sume din valoarea totală a casei. E un subiect foarte interesant, pentru că, în România, există multe discuții cu privire la impozitarea caselor”, a mai precizat editorialista Gândul.
Corina Drăgotescu a prezentat imagini exclusive cu secția de votare unde localnicii vin și cu Tesla Cybertruck pentru a-și alege favoriții
În urmă cu o săptămână, corespondentul Gândul în SUA le-a oferit cititorilor și posibilitatea de a vedea cum se prezintă o secție de votare din statul Florida. În imaginile surprinse, se poate observa cum, într-o zi senină de toamnă, mai mulți cetățeni au decis să facă o „plimbare” până la secția de votare și să își exprime votul prin corespondență. Unul dintre americani s-a prezentat la „urne” chiar cu un Tesla Cybertruck.
Întregul reportaj realizat de Corina Drăgotescu pe 24 octombrie 2026 poate fi urmărit mai jos.