Când a citit testamentul, să leșine! Ce a primit o badantă de la pensionarul pe care l-a îngrijit în ultimii 8 ani de viață

Publicat: 25 12. 2022, 15:44
Actualizat: 25 12. 2022, 16:29

O badantă slovacă a avut parte de surpriza vieții ei la citirea testamentului bărbatului din Italia de care a avut grijă în ultimii opt ani ai vieții acestuia.

Femeia a moștenit întreaga avere a bătrânului din Ravenna, aproximativ 168.000 de euro.

Îngrijitoare a fost, însă, dată în judecată de nepoatele bătrânului pe care aceasta l-a îngrijit. Nepoatele bărbatului nu sunt de acord cu decizia unchiului lor, de a-i lăsa slovacei toți banii săi. Mai mult, femeile au trimis în judecată și notarul care a înregistrat testamentul.

Nepoatele italianului susțin că semnătura din testament ar fi una ciudată și spun că au dubii că unchiul lor ar fi fost cel care a semnat documentul, informează rotalianul.com.

Procesul, prin care urmează să se soluționeze litigiul, a fost deschis la judecătoria din Ravenna.

Nepoatele o acuză pe badantă că ar fi profitat de starea bătrânului

Badanta, o femeie slovacă în vârstă de 58 de ani, este acuzată că împreună cu partenerul ei de viață, un italian de 52 de ani din Lugo, ar fi profitat de vulnerabilitatea bătrânului și i-ar fi luat averea prin intermediul testamentului.

Potrivit sursei citate, bătrânul și-ar fi redactat testamentul în ziua în care a împlinit 90 de ani, cu zece luni înainte de moartea sa.

Ulterior, nepoatele au aflat că acesta a fost însoțit la biroul notarial de către îngrijitoare și de partenerul de viață al acesteia din urmă.

Pensionarul italian locuia într-un sat din Bassa Romagna, iar femeia de origine slovacă îl îngrijea încă din 2010.

Femeii i-au fost încredințate de bătrân mai multe responsabilități, inclusiv sarcini economice și birocratice. Ea folosea cardul pensionarului pentru cumpărături și alte cheltuieli casnice, conștientă că dacă se depășește un anumit prag una dintre cele două nepoate va primi un mesaj de alertă. Banca nu a înregistrat niciodată de-a lungul timpului cheltuieli exagerate ale femeii.

Cu două luni înainte de moartea sa, se pare că și medicul de familie al bărbatului a fost contactat (din anumite motive care au rămas necunoscute) pentru a elibera un certificat privind luciditatea bătrânului de 90 de ani.

Cu trei zile înainte de Revelionul anului 2018, pensionarul a decedat, apoi cele două nepoate au aflat cu stupoare că toate bunurile sale îi reveneau badantei care l-a îngrijit în ultimii ani din viață.

Nepoatele au depus o plângere prin care contestă semnătura prin care a fost înregistrat testamentul la notar. Procesul a început luni, 19 decembrie 2022.