Catastrofă demografică: După 4 ani de război cu Rusia, Ucraina a devenit o națiune de văduve și orfani

Publicat: 22 02. 2026, 17:58
Actualizat: 22 02. 2026, 18:04

Olena Bilozerska și soțul ei și-au dorit mereu să facă copii. Avea 34 de ani când războiul sângeros declanșat de Putin a erupt în estul Ucrainei, în 2014.

Cuplul a decis să lupte împreună pe front, împotriva invadatorilor ruși. Bebelușul mai avea de așteptat.

Rata natalității în Ucraina, la pământ

Avea 41 de ani când a ieșit din armată, iar medicii i-au comunicat cea mai proastă veste posibilă pentru o femeie care își dorește să aibă o familie: era prea târziu să mai poată să conceapă un copil. Șansele să mai poată concepe un nou născut erau de 5%.

„Medicii mi-au spus să nu mai pierd timpul și să găsesc un donator de ovule”, a spus ea, care deja a început un tratament de fertilitate.

„Soldații trăiesc de la o zi la alta. Trăiesc să apuce răsăritul. Au nevoi urgemte – de bani pentru drone, pentru reparații mașini. Nu au niciun plan pentru viitor. Consider că este datoria mea morală să le spun femeilor cae luptă pe front și își doresc copii în viitor să-și criogenizeze ovulele”.

Rata natalității a Ucrainei este în colaps, în timp ce tot mai mulți tineri care nu sunt uciși pe front sau mutilați în bombardamentele rusești, nu pot să întemeieze o familie din cauza stresului războiului și a presiunilor economice.

Viitorul demografic al Ucrainei este sumbru

Milioane de alți tineri au părăsit țara, fără să se mai gândească dacă se vor mai întoarce vreodată.

„Este o catastrofă. O țară nu poate exista fără oameni. Chiar și înainte de război, densitatea populației Ucrainei era în scădere”, a spus specialista în demografie Ella Libanova pentru CNN.

Ucraina a pierdut 10 milioane de oameni de la începutul războiului după ce aceștia au părăsit țara. Potrivit unor statistici aproximative, între 1 și 2 milioane de militari și civili au murit de la începerea invaziei ruse la scară largă în 2022.

Multe dintre văduve , printre care Iryna Ivanova, trăiesc deja resemnate că nu-și vor mai vedea niciodată soții. Ea n-a apucat să-i spună soțului ei, un pilot ucrainean de avion F-16, ucis pe 12 aprilie 2025, că era însărcinată. Fiica ei s-a născut în decembrie și a numit-o Yustyna.

„Când o aud că plânge, din primul moment, încep să respir. Poți simți cea mai mare bucurie și cea mai mare tristețe, și trebuie să te obișnuiești că asta va face parte din tine și din viața ta de acum”, a spus ea.


Sursa Foto: CNN/Info Sud-Est

Autorul recomandă:Semnele unui sfârșit iminent al războiului din Ucraina sunt înșelătoare. „Rusia se confruntă, însă, și cu propria capcană”