🚨 Ce oraș din Europa va câștiga cursa pentru găzduirea noii agenții vamele a UE. Aflat pe lista celor 9 orașe candidate, București a ieșit din cursă

Publicat: 25 03. 2026, 13:06
Actualizat: 25 03. 2026, 15:20

Nouă mari orașe ale Uniunii Europene așteaptă miercuri decizia finală privind locul unde se va organiza noua Agenție Vamală a Uniunii Europene (EUCA). Bucureștiul se află pe lista scurtă a celor nouă orașe candidate care au depus dosare oficiale pentru a deveni sediul acestei noi instituții cheie, menită să centralizeze supravegherea vamală și să gestioneze volumul uriaș de colete mici care intră în UE.

Cu un personal de aproximativ 250 de funcționari, EUCA va supraveghea toate importurile care ajung în Uniunea Europeană, de la jucării din plastic de proastă calitate la produse cosmetice neconforme sau chiar droguri. Alegerea unui sediu central a fost subiectul unui lobby intens, unde nouă orașe europene, din Portugalia până în România, și-au depus candidaturile.

Pentru procedura de selecție, Consiliul și Parlamentul European votează independent pentru a selecta câte două orașe preferate, pe baza evaluării făcute de Comisia Europeană. Dacă nu se ajunge la un consens prin vot, selecția se poate decide, în ultimă instanță, prin tragere la sorți, o metodă utilizată anterior pentru alte agenții europene.

Lille și Roma au ajuns în finală

Pe lista orașelor participante se află: Haga, Málaga, Varșovia, Zagreb, Porto, Liège, București, Lille și Roma. Dintre toate acestea, doar Lille și Roma au intrat în etapa a doua de selecție.

Împreună cu Lille, Roma este celălalt finalist ales de Consiliu. Guvernul Giorgiei Meloni a propus ca autoritatea să fie găzduită într-o clădire de 10.000 de metri pătrați în EUR (Esposizione Universale Roma), cartierul futurist construit de Benito Mussolini, cu clădiri mari și albe și obeliscuri. Dacă Roma reușește, Meloni va avea în sfârșit ceva de sărbătorit în această săptămână dificilă, după ce referendumul pe justiție convocat de ea a eșuat.

Esposizione Universale Roma

 

Lille, Franța

România a propus ca sediul să fie găzduit de o clădire cu o suprafață de aproximativ 10.000 mp din sectorul 3 al Capitalei. Accentul candiadturii României a fost pus pe securitatea cibernetică, competitivitatea forței de muncă și experiența României în gestionarea frontierelor externe ale UE.

HBC Pallady Office Building, clădirea propusă de România pentru sediul EUCA


Recomandările autorului:

Negocieri discrete între SUA și Danemarca. Washingtonul vrea să obțină acces la încă trei zone militare în Groenlanda

Suspiciune de spionaj în Europa. Diplomații europeni avertizează că dosarele secrete ale UE ar putea ajunge pe mâna Rusiei

În plină criză energetică, SUA avertizează UE. Dacă nu acceptă acordul comercial, riscă să piardă accesul „favorabil” la gaze naturale lichefiate