Președintele american, Donald Trump, a reafirmat, vineri seara, în cadrul unei întâlniri cu presa, că viitorul acord dintre Rusia și Ucraina va fi unul „de amploare” și va afecta întreaga Europă.
Oficialul de la Casa ALbă a precizat că a avut ieri mai multe convorbiri telefonice legate de rezolvarea conflictului și intenționează să mai aibă câteva și astăzi. Trump nu a precizat, însă, cu cine a discutat. De asemenea, el a menționat că, în opinia sa, Rusia și Ucraina doresc, pentru prima dată, să rezolve cu adevărat conflictul.
„Cred că, pentru prima dată, Rusia și Ucraina doresc să rezolve conflictul. Avem întâlniri. Astăzi am avut convorbiri telefonice. Mâine voi mai avea. Ei (negociatorii SUA, Rusia și Ucraina n.r.) vor avea întâlniri luni și marți, înțelegeți? Dar ei – cred că doresc să rezolve conflictul. Cred că va fi un acord foarte important. Cred că va afecta întreaga Europă. Va fi un acord foarte important. Ei bine, mă ocup constant de asta. Sunt prieten cu toți și mă ocup constant de asta. Aș vrea să văd încetarea crimelor. Și știți, luna trecută, împreună, Rusia și Ucraina, au pierdut 25.000 de oameni – în principal militari. Și asta nu ar trebui să se întâmple. Este foarte trist. 25.000 de vieți omenești”, a declarat el jurnaliștilor.
După întâlnirea pe care Melania Trump, Prima Doamnă a Statelor Unite, a avut-o, joi, la Washington, cu reprezentanți din Ucraina, dar și din Rusia, Donald Trump a confirmat că a purtat discuții la Casa Albă cu trimisul lui Vladimir Putin.
Într-o declarație adresată reporterilor din Biroul Oval, Trump a recunoscut conversația sa cu Kirill Dmitriev. „Nu vă pot spune despre ce am discutat”, a spus Trump. Refuzând să ofere detalii cu privire la discuția sa cu Dmitriev, Trump a indicat că un aranjament mai amplu prinde contur.
„Va fi un acord, va fi un acord important și va implica mai mult decât Ucraina ”, a spus Trump, menționând că acesta ar putea cuprinde întreaga Europă.
Kremlinul a anunțat, vineri, că nu deține detalii despre acest acord, în timp ce reprezentanți europeni și ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sibiha, au precizat, în cadrul unei conferințe de presă la Varșovia, că sunt împotriva oricărei idei de „arhitectură de securitate” dezvoltată fără participarea lor.
„Orice acord, pentru a fi pus în aplicare, va necesita ca Uniunea Europeană să fie parte la acesta”, a insistat Kaja Kallas, șefa diplomației europene.
Rprezentanți ai Moscovei și Kievului urmează să se întâlnească pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, sub medierea Statelor Unite, pentru a discuta soluționarea războiului din Ucraina.