Ce relație a avut prinţesa Mette-Marit a Norvegiei cu agresorul sexual Epstein. Viitoarea regină face noi declarații. „Am fost manipulată”
Prințesa Mette-Marit a Norvegiei a transmis, în cadrul unui interviu difuzat vineri de postul de televiziune NRK TV, că regretă prietenia pe care a avut-o cu infractorul sexual Jeffrey Epstein, relatează Reuters.
În mijlocul celui mai mare scandal care a lovit familia regală a Norvegiei, viitoarea regină a acordat un interviu mult așteptat despre contactele sale cu agresorul sexual. Interviul a fost înregistrat joi cu prințul moștenitor Haakon la reședința lor din Skaugum.
„Am fost manipulată și înșelată”, a declarat Mette-Marit. „Desigur, mi-aș fi dorit să nu-l fi cunoscut niciodată”, a spus ea referindu-se la Epstein.
„Este extrem de important pentru mine să-mi asum faptul că nu i-am verificat mai atent trecutul şi să-mi asum, de asemenea, faptul că am fost manipulată şi înşelată în asemenea măsură”, a afirmat ea.
Mette-Marit a pus capăt speculaţiilor privind natura relaţiei sale cu Epstein. „A fost o relaţie de prietenie: pentru mine, el a fost în primul rând un prieten. Dar dacă întrebarea dumneavoastră este dacă relaţia a avut o altă natură, răspunsul este nu”, a spus ea.
Documentele puiblicate de Departamentul de Justiție al SUA au scos la iveală o comunicare frecventă între Mette-Marit și Epstein, care a avut loc după ce acesta a pledat vinovat, în 2008, pentru incitarea la prostituţie a unei minore.
Prințesa moștenitoare în vârstă de 52 de ani, care și-a cerut scuze față de regele Harald și regina Sonja într-o declarație din 6 februarie, nu a fost acuzată de nicio faptă penală.
Deși relatările anterioare din presă arătau că Mette-Marit avea legături cu Epstein, noile documente au scos la iveală o relație mai extinsă, ceea ce a declanșat o mustrare neobișnuită din partea prim-ministrului și a dus la cereri ca ea să dea o explicație completă.
Prințesa, soția prințului moștenitor Haakon, a păstrat legătura cu Epstein între 2011 și 2014 și a stat la reședința acestuia din Palm Beach timp de patru zile, în cadrul unei călătorii private din 2013, reiese din documentele americane.
„Nu am văzut niciodată nimic ilegal”, a declarat Mette-Marit pentru NRK.
Popularitatea familiei regale a avut de suferit în ultimele luni, a arătat un sondaj realizat în februarie pe un eșantion de 1.009 de respondenți.
Aproximativ 60% dintre norvegieni susțineau monarhia, în scădere față de 70% în ianuarie, potrivit sondajului Norstat publicat pe 21 februarie de postul public de televiziune NRK, în timp ce 27% susțineau republica, în creștere față de 19% în aceeași perioadă.
RECOMANDĂRILE AUTORULUI: